ROMÂNISMUL BUCOVINEI










                 CONSIDERENTE. ATESTĂRI. PROFILURI

NICOLAE LUPAN

         NICOLAE LUPAN

         „Pro Basarabia şi Bucovina” Paris 

          Fundaţia „România Mare” Bucureşti
2000 

         


Clik pe imagine pentru a o marii!
La 82 de ani de la revenirea Bucovinei la ţara-mamă, după 143 de ani de jug
habsburgic, România continuă  să sângereze prin ruperea din trupul său a nordului
„veselei grădini” alecsandrine.
 O rană adâncă în sufletul Neamului ce nu se va tămădui decât atunci când
Arboroasa Hurmuzăcheştilor va fi readusă acasă.
 La 1915 românii din stânga Prutului le cereau românilor din Regat: „Am
fost şi vrem să fim români! Voi nu aveţi dreptul să nu ne ascultaţi!”
 Dar astăzi cui să se adreseze românii bucovineni înstrăinaţi când ţara-mamă
creează, pe propriul său teritoriu, nesăbuita euroregiune „Prutul de Sus”?!
 Cunoaşterea trecutului a fost şi continuă  să fie un imperativ al oamenilor
din toate timpurile şi din toată lumea.
 Iată de ce, găsesc de cuviinţă  să închin această modestă lucrare mult
pătimitei Bucovine.
ROMÂNIA ŞI ROMÂNII
1 Este titlul unei broşuri publicate de istoricul Nicolai Nichiforov la Harbin
(China) în 1926. Un rus, deci, care nu poate fi învinuit de atitudine părtinitoare faţă
de ţara noastră atunci când scrie:
  „Regatul României, locuit în majoritate covârşitoare de Români, se întinde
între Nistru, Tisa, Dunăre  şi Marea Neagră. Regat ce cuprinde Moldova,
Muntenia, Oltenia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina, anexată de Austria de la
1775 până la 1918 şi Basarabia, anexată de Rusia de la 1812 până la 1918.”
 Referindu-se la teza lui M. A. Sturza care la 1904 nega apartenenţa
României la Peninsula Balcanică, N. I. Nichiforov spune: „Într’adevăr, din punct
de vedere geografic numai Dobrogea se află în Peninsula Balcanică, în rest
România trebuie să fie socotită ca aparţinând Europei Centrale.”
 Vorbind de originea numelui de „popor român”, Nichiforov constată  că
„naţiunea română s’a format din amestecul Dacilor cu Romanii, după ce aceştia,
în frunte cu Traian, cuceresc Dacia lui Decebal.”
 De asemenea, trecând la descrierea cnezatelor Valahiei şi Moldovei, Nicolai
Nichiforov menţionează: „Cu timpul, Românii din Transilvania fură ocupaţi  şi
supuşi persecuţiilor naţionale şi religioase de către maghiari care trecuseră la
catolicism. Persecuţii ce au stârnit nenumărate răscoale ale românilor.”
 Istoricul rus citat dă ca exemple răscoala voievodului de Făgăraş, Radu
Negru, „care pune bazele unui voievodat liber la vest de Carpaţi cu capitala la
Câmpulung,” precum şi pe cea a Voievodului de Maramureş, Bogdan, „care s’a
rupt de Ungaria şi a declarat independenţa Moldovei Carpatice”.
 Referindu-se la Bucovina, N. I. Nichiforov precizează: „Austro-Ungaria nu
s’a bucurat niciodată de simpatia celor câteva milioane de români transilvăneni,
bănăţeni şi bucovineni supuşi unei crunte asupriri naţionale.”
2 Nicolai Nichiforov salută Tratatul de la Trianon  şi scrie: „România a
obţinut ceea ce îi aparţine prin istorie: Bucovina, Transilvania, Maramureşul,
jumătatea de vest a Banatului şi Basarabia.”
 În felul acesta, conchide emigrantul rus de la Harbin, ţara noastră care la
1912 avea o suprafaţă de 131.000 de kilometri pătraţi, în 1920 număra 296.142 de
kilometri pătraţi, iar populaţia se ridica de la 7.700.000 la 16.400.000 de locuitori.
 Istoricul Nichiforov nu scapă din vedere nici faptul că între Nistru, Tisa,
Dunăre şi Marea Neagră limba locuitorilor „este limba română, deşi între românii
din Valahia şi cei din Moldova există o oarecare diferenţă în pronunţare. Toţi
însă: şi muntenii, şi moldovenii, şi transilvănenii, şi bănăţenii, şi bucovinenii, şi
basarabenii, şi dobrogenii vorbesc una şi aceeaşi limbă. Limbă  în  care  rădăcinile
latine ale cuvintelor constituie majoritatea absolută a fondului lexical.”
 Spasibo bolşoe, gospodin Nichiforov!
ARBOROASA
 Arboroasa sau Ţara Făgetului. Simboluri curat româneşti din care mai apoi
derivă toponimicul slavonesc Bucovina. Bucovina ce, ca „parte de întregire
naturală a Moldovei”, se întinde între Nistru, Prut şi Carpaţi pe o suprafaţă de
11.000 de kilometri pătraţi. Întregire dovedită şi de râurile Prut, Siret, Suceava,
Bistriţa, ce-şi iau cursul din Bucovina  şi udă de la un capăt la altul întreaga
Moldovă.
 De Bucovina sunt legate cele mai sacre virtuţi ale Neamului Românesc: prin
Bucovina, venind de la Maramureş, Dragoş şi Bogdan au descălecat în Moldova!
În Bucovina, la Dumbrava Roşie, şi-au găsit sfârşitul Cazimir cel Mare şi trufaşul
Albert! În Bucovina au pornit dinastiile Bogdăneştilor şi Muşatinilor! În Bucovina,
la Rădăuţi, se află mormântul lui Bogdan-descălicătorul! În Bucovina se află
3Voroneţul cu legenda lui Daniil Sihastrul! În Bucovina se află Cetatea Sucevei de
unde porneau prin toată ţara trimişii lui Ştefan „să cheme lumea” la luptă împotriva
turcilor, tătarilor, polonezilor şi ungurilor! În Bucovina, la margine de Cernăuţi, se
află înălţimea Ţeţinei din al cărei vârf Ştefan cel Mare îi hărţuia pe leşi în lunca
Prutului!
  Aşadar, ni s-a furat şi ni se fură în continuare Cernauca Hurmuzăcheştilor!
Herţa lui Gheorghe Asachi! Cernăuţiul lui Aron Pumnul şi Mihai Eminescu! Noua
Suliţa lui Petru Rareş! Storojineţul lui Iancu Flondor etc!
 Locuri sfinte româneşti, pentru a căror răpire austriecii reuşesc, prin intrigi
şi corupţie, să încheie la 7 Mai 1775 un tratat cu turcii. Un tratat mişelesc al cărui
prim capitol stipulează: „Turcia cedează pentru totdeauna Austriei pământurile
cuprinse de o parte între Nistru, marginile Pocuţiei, Ungariei şi Transilvaniei, iar
de altă parte prin limitele începând de la hotarele Transilvaniei la pârâul numit
Teşna-împuţită şi cuprinzând succesiv satele Cândreni, Stulpicani, Capul
Codrului, Suceava, Siretul, Cernăuţi  şi dincolo de Prut trecând pe dinaintea
Cernăucăi, loc din  ţinutul Cernăuţilor şi care va rămâne în confiniile imperiale
până la teritoriul Hotinului pentru a da probă neîndoielnică de prietenia,
afecţiunea şi buna vecinătate ce există între Poartă şi Curtea Imperială.”
 Altfel zis, se întâmpla ceea ce s-a săvârşit şi la 1940, când Hitler i-a dat lui
Stalin ceea ce nu-i aparţinea: Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi Basarabia!
DIN COAPSA DACIEI ŞI-A ROMEI
 De când e suflet de român pe pământul ce-i poartă numele, Românul a stat
neabătut la straja Ţării sale şi a românismului ei. Românism ce ne arată obârşia de
neam şi de nume de român. Nume ce de la veşnicul oraş de pe Tibru ni se trage. De
la Roma deci, şi de la Romani, care-şi scriu Istoria încă de la începutul mileniului
4întâi de până la era noastră. Un popor de viteji ce-şi adusese la picioare toate ţările
cunoscute în acea vreme.
 O împărăţie ce număra peste 120 de milioane de trăitori! Iar ca întindere,
având în vedere densitatea neînchipuit de mică a populaţiei, împărăţie ca cea a
Romanilor nu fusese până atunci o alta mai mare pe lume. Şi peste tot, unde călca
picior de Roman, înflorea bunăstarea şi civilizaţia. Iar împărat mai semeţ decât
Traian, care a împărăţit şi peste întinsurile noastre de astăzi ce făceau parte din zisa
Romanie, cu limbile ei romanice, nu mai fusese până atunci  şi nici de atunci.
Întinsuri ce cuprindeau Banatul, Bucovina, Basarabia, Crişana, Dobrogea,
Maramureşul, Moldova, Muntenia, Oltenia şi Transilvania.  Şi chiar dacă aceste
denumiri nu existau încă – ele toate formau ceea ce se numea Dacia. Dacia lui
Burebista şi Decebal. „Decebal cel neastâmpărat”, cum l-ar fi numit cu strâmbătate
Traian care, pus la cale de generali belicoşi, hotărâ „să-l stângă di pi faţa
pământului”! Un plan orgolios, adus la îndeplinire în doar patru ani de zile. Astfel,
la anul 106 de după Hristos, Marcus Ulpius Traianus prefăcu Dacia în provincie
romană „împoporând-o cu colonişti de toată mâna.” Aşadar, din acea „coapsă a
Daciei şi-a Romei”, cum zice Ioan Neniţescu în poezia sa „Pui de lei”, ne tragem
noi, Românii, ca popor şi naţiune.
 Prin urmare, Arboroasa, ca „ţeară a făgetului”, rebotezată de polonezi şi
ruteni, abia în secolul al XVIII-lea, în Bucovina, făcea parte din Dacia Traiană.
Drept care, dacă pornim răbojul vremii de la anul 106, românii bucovineni se află
în  ţara lor de baştină de 2.000 de ani! Ei sunt trăitorii cei mai vechi ai acestui
pământ! Iar prin ei şi „dulcea limbă românească” ce-şi trage şi ea numele de la
eterna cetate a Romei.
 Nu e greu de presupus ce culmi de civilizaţie europeană ar fi atins Dacia
Felix dacă, începând cu anul 375 nu s-ar fi năpustit asupra ei tot felul de lifte
păgâne: goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, ungurii, pecinegii, cumanii,
5tătarii care vreme de o mie de ani au pustiit Europa până în adâncurile ei,
distrugând până la urmă Imperiul Roman. Distrugere ce, spre ruşinea lui Aurelian
(Lucius Domitius Aurelianus), distins împărat roman care, deşi cucerise Galia,
Egiptul, Palmirya, a renunţat cu laşitate la Dacia în favoarea unor triburi
nestructurate ca cele ale goţilor şi carpilor! Imperiul, ca structură geopolitică a fost
distrus. Bravul său popor însă nu a putut fi stârpit. Din rădăcinile lui au dat lăstarii
indefrişabili ai gintei latine: românii, italienii, francezii, portughezii şi spaniolii.
 Românilor, ca nici unor alţi fraţi de obârşie, le-a fost dat să cunoască la
nesfârşit focul şi sabia năvălitorilor. Şi dacă natura nu ne dăruia Carpaţii şi Codrii,
puţin probabil că am fi putut supravieţui vitregiilor soartei. Anume în ascunzişurile
lor îşi găseau străbunii noştri adăpost în vremuri de restrişte. De unde şi aforismul:
„Codru-i frate cu românul!”  Iar când furtuna barbariei  şi nedreptăţii trecea,
înaintaşii noştri ieşeau din văgăuni ca să pună încă şi încă o dată stăpânire pe
întinsurile ce le aparţineau din tată în fiu.
  Aşa s-a întâmplat şi cu plăieşii lui Dragoş care, la 1288, coborând pe apa
Moldovei din Maramureşul Transilvaniei „către soare răsare”, dădu, cum spun
cronicile, „de locuri desfătate, cu câmpii deschise şi, înmulţindu-se”, a pus bazele a
ceea ce urma să se numească Moldova, „bătând în pecetea ţerii cap de bour”. Bour
pe care Dragoş l-ar fi răpus „cu mâna lui”.
 Nenumăraţi au fost râvnitorii la ceea ce este a Românului de când lumea.
Iar printre ei, cele mai mişeleşti s-au dovedit a fi triburile slave. Triburi ce, din
străfunduri de stepe sălbatice, au invadat în căutare de pradă întinsuri din centrul
Europei, mai ales pe cele două maluri ale Dunării. Triburi ai căror descendenţi mai
trăiesc prin locurile lor de baştină în izbe şi bordeie laolaltă cu porcul, capra şi
orătăniile. Iată deci, anticipând, cine sunt „eliberatorii” românilor bucovineni de
„sub jugul românilor”!
6DIN HRISOAVE ÎNGĂLBENITE DE VREME
 Rostim sintagma „Românismul Bucovinei”  şi gândul ne duce la Baia,
Rădăuţi, Suceava, Cernăuţi.
Baia, ca centru comercial menţionat în cronici încă de la începutul secolului
al XIV-lea. Baia, ca scaun domnesc al lui Bogdan I. Baia, unde Ştefan cel Mare l-a
bătut pe Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara.
Putna, cu mânăstirea ridicată de Ştefan cel Mare în anii 1466-1469. Putna
ca important centru cultural şi artistic. Putna ca lăcaş, unde îşi dorm somnul de
veci Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa, Bogdan cel Orb, Ştefăniţă Vodă şi alte figuri
istorice. Putna, în al cărei muzeu se păstrează broderii din secolul al XIV-lea,
icoane străvechi, argintărie şi manuscrise inestimabile.
Rădăuţi, cu biserica Sf. Nicolae ctitorită pe timpul lui Bogdan I. Biserică
împodobită cu picturi murale vechi şi cu lespezi funerare puse de Ştefan cel Mare
la mormintele Muşatinilor din care se trăgeau Alexandru cel Bun, Petru Rareş,
Ioan Vodă şi, bineînţeles, Ştefan cel Mare.
Suceava ca aşezare daco-romană locuită  fără întrerupere încă din secolul al
II-lea al erei noastre. Suceava  ca cetate de scaun fortificată de Petru Muşat  şi
Ştefan cel Mare, Suceava ca reşedinţă domnească a Moldovei, începând cu Petru
Muşat şi terminând cu Alexandru Lăpuşneanu care, la 1566 mută capitala ţării la
Iaşi. Suceava ca neîntrecut centru de românism după ocuparea Bucovinei de către
armatele austro-ungare, la 1775.
Cernăuţi, ca centru comercial, universitar şi capitală a Bucovinei. Cernăuţi
căruia, în mare parte, îi voi consacra această lucrare.
 Aici revin la Mitropolitul Gheorghe Movilă care, trecând odată prin locuri
bucovinene şi aflând că pe acolo poposise  Ştefan cel Mare, zidi, pe banii săi, o
7biserică de lemn. Biserică ce, la 1578, prin grija fratelui său, domnitorul Ieremia
Movilă, fu reconstruită, lărgită, devenind cunoscuta mânăstire Suceviţa.
 Acest „lăcaş întru Domnul” începu să atragă  „drept-credincioşi din toate
colţurile  ţerii” care au înfiinţat satele Marginea, Dealul Ederei, după numele
moşiei pe care Petru Vodă Şchiopul le-o dărui cu uric din 6 Ianuarie 1583,
Mămăieşti, cu moşia dăruită de Duca Vodă, de asemenea, prin uric domnesc, la 6
Februarie 1669.
 Cine are prilejul să frunzărească arhivele mitropoliei de pe Dealul
Dominicului din Cernăuţi poate constata entuziasmul unor „drept credincioşi” a
căror grijă era viaţa oamenilor cu bucuriile şi tristeţile lor; bucuria preotului de a
veni la casa enoriaşului ca să-l întrebe de sănătate, să-l felicite că i-a născut soţia
sau că i se însoară feciorul, dragostea învăţătorului de a trece pe la casele elevilor
pentru a le spune o noutate din vreun ziar ieşean sau bucureştean, de a-i îndemna
pe părinţi să-şi dea copiii la şcoală românească etc.
 Frunzăream mapă cu mapă din amintitele arhive, pline de fapte creştineşti,
şi înţelegeam mai bine de ce consătenii mei, bunăoară, jertfeau cu pietate din
puţinul pe care îl aveau pentru reparaţia şi zidirea de biserici noi în satele de prin
împrejurimi. Îi însufleţea românismul şi evlavia lor din moşi-strămoşi. Virtuţi de
care rar când ne mai aducem aminte.
  Să fi fost oare  mai mult decât nişte „oameni dintre oameni”, ctitorii de
podoabe arhitecturale ca Vasile Lupu, care a ridicat Biserica Trei Ierarhi din Iaşi,
întemeind pe lângă ea Şcoala Mare Domnească, dotând-o cu tiparniţă? Mitropolitul
Moldovei Anastasie Crimca prin a cărui „oblăduire” fu înălţată, la 1602,
Mânăstirea Dragomirna, în jurul căreia oamenii îşi găsiră un rost sedentar pe
moşiile Mitocului Dragomirnei, Mihovenilor, Iţcanilor etc?
 Sunt mărturii culese din hrisoavele lui Gheorghe  Ştefan Vodă  care  la  22
Martie 1654 lăuda rolul jucat de Mânăstirea Dragomirna în educaţia civică şi
8naţională a oamenilor de toate categoriile sociale. Să fi fost oare Ştefan cel Mare
mai puţin înţelept decât mulţi dintre urmaşii săi care i-au continuat tot mai puţin şi
mai puţin opera de înălţare de lăcaşuri sfinte? Să fi fost mai bogată ţara atunci când
dădea el din visteria statului bani pentru zidirea Mânăstirii Pătrăuţiului, Mânăstirii
Voroneţului sau Mânăstirii Humorului?
 Am găsit în arhivele cernăuţene o foaie roasă de timp pe la colţuri, având pe
ea rânduri înşirate cu grijă de un conţopist anonim care spune că înainte de a fi fost
înălţat Voroneţul, la 1488, prin părţile locului îşi făcea adesea apariţia Daniil
Sihastru. Acel sihastru la care ar fi venit, după înfrângerea de la Războieni, Ştefan
cel Mare, ca să-i ceară povaţă.
 Sihastrul i-a deschis abia după ce-şi termină rugăciunea, spunându-i că
„războiul este al lui, numai după ce va izbândi să facă o mânăstire şi Sfântul
Gheorghe să-i fie hramul.” Drept care, continuă cronicarul, „au purces  Ştefan
Vodă în sus pe la Cernăuţi şi pe la Hotin, şi au strâns oaste fel de fel şi au coborât
în jos. Iară turcii înţelegând că au să vie Ştefan Vodă cu oaste... au lăsat Cetatea
Neamţului şi au început a fugi spre Dunăre... Şi întorcându-se înapoi, Ştefan Vodă 
s’au apucat de au făcut Mânăstirea Voroneţul, şi au pus hramul bisericii Sfântul
Gheorghe.”
 Cât despre Daniil Sihastru, zic hrisoavele, el a fost înmormântat în interiorul
mânăstirii unde, pe un perete de la intrare, a fost zugrăvit chipul pustnicului cu care
stătuse de vorbă Domnitorul înainte de a-i fi alungat pe turci.
MARIA TEREZA ŞI IOSIF AL II-LEA
 Românismul Bucovinei! O carte de vizită ce mai bine de 17 secole nici n-ar
fi îndrăznit cineva să ne-o ceară. Din simplul motiv că un descendent daco-roman
nu poate fi luat drept rus, turc, rutean sau ungur. Şi abia după acapararea de către
9austrieci a Arboroasei intelectualii ei s-au văzut siliţi a apela la atestări şi mărturii
ale timpurilor trecute.
 Nu mă voi referi la herodoţi. N-ar fi o noutate prea mare. De aceea, mi-am
zis, s-o chem la bară pe cea care, după feudalii unguri din secolele XI-XIII, a
atentat  şi ea la integritatea teritorială a României, răpindu-ne  Ţara de Sus a
Moldovei.
 E vorba de Maria  Tereza (1740-1780) „a Râmului Împărăteasă, văduvă
crăiască de la ţeara ungurească, Bohemia, Dalmaţia, Croaţia, Slovenia, Galiţia şi
Lodomeria, Arhicnehină de Austria, Cnehină de Brabant, Mare Cnehină de
Toscana, cu mila lui Dumnezeu la toţi de faţă şi fieştecăruia ce sunt locuitori
într’această Bucovină districtu... vă adeverim a noastră Împărătească şi Crăiască
milă, gând  şi tot binele, cărora noi cele arătate mai jos arătăm  şi însciinţare
facem... ”
 Un singur răsunet pozitiv a găsit această scrisoare împărăteasă în mijlocul
marei majorităţi a oamenilor de litere, preoţilor şi învăţătorilor autohtoni: acela că
fusese trimisă de la Viena în limba română. O dovadă în plus că în acele timpuri
„românesce trebuia să scrie ori şi cine către obştea locuitorilor din Arboroasa,
dacă voia ca obştea se-l înţeleagă.”
 Ne-o dovedeşte şi o „Mărturie chotarnică”, datată cu 17 Noembrie 1778, la
nici un an de la scrisoarea Mariei Tereza, care dădea poruncă „să se adune deputaţi
din toate stările poporului de la Cernăuţi ca să jure credinţă  către tron  şi
Împărăţie...”. Prilej cu care Constantin Morariu, administrator parohial la biserica
Sf. Paraschiva din Cernăuţi, ar fi zis că „Fieştecare pasăre pe limba sa piere.”
 O mărturie hotarnică deci, din care merită  să fie desprinse cele ce urmează:
„Facem scire cu această adevărată şi încredinţată    mărturie chotarnică, că
aducendu-ne Dumealui Toader Păunel o carte de la măria sa căpitanul Jucovschi,
auditorul Bucovinei districtu, întru care ne scrie să mergem la satul Boianului şi
10să alegem parte de moşie dumisale lui Toader Păunel din stâlpul din gios către
partea dumisale lui Gligoraş a Tăutului... Deci noi, după poruncă am mers la
starea locului făcând odgonu de 20 de stânjeni şi stânjenul de opt degete.”
 Un document-mărturie care zice, fără ocolişuri, că şi diregătoria militară din
Cernăuţi, numită Auditoriat, în frunte cu căpitanul Ioan Jucovschi, emitea
documente şi acte „numai în limba românească” şi că, după 4 ani de la ocuparea
Arboroasei de către Austria, în toate localităţile bucovinene nu exista o altă limbă
decât limba română.
 Urmaşul Mariei Tereza, Iosif al II-lea, dădea şi el „o mare băgare de seamă
limbii  ţerii noastre.” Ne-o dovedeşte faptul că, făcând o călătorie de lucru în
Bucovina, „împăratul scrie cu mâna lui, în Iunie 1783, un bilet prezidentului curţii
de război din Viena”, dându-i „poruncă împărătească”  să trimită în Bucovina „un
auditor harnic care să scie bine limba ţerii.” Prin aceeaşi scrisoare Iosif al II-lea îl
numi „pe boierul român Vasile Balş conţopist” la consiliul de război din Viena,
„ca să se afle cineva şi acolo care să scie limba Bucovinei”. Până şi la fiscul din
Galiţia, la îndemnul aceluiaşi împărat, şeful adjunct era un român. Mai mult, în
aceleaşi arhive cernăuţene am dat de un document cu antete şi ştampile din care
reieşea că şi la „diregătoria din Leov”, numită Landrecht, erau mulţi „diregători ce
scriau românesce”.
 E greu de spus dacă acest fenomen era ceva pozitiv pentru Bucovina ca
vasală a Austriei. Ceea ce se poate afirma, potrivit atestărilor scrise ale timpului, e
că aceşti „diregători” erau numiţi în derâdere „oameni de căpătuială”. Adică, de
parvenire cu orice preţ. În materie de limbă însă  rămâne până în ziua de azi
lăudabil faptul că toate „jalbele din partea prostimii” pe la judecătorii trebuiau
făcute numai „în românesce şi tot în românesce” veneau şi răspunsurile.
 În acest sens este semnificativă şi o jalbă din 4 August 1784 a unui arendaş
din Cernauca „anume Vasile Cozac în potriva Dumisale graf Logoteti.” Un
11cetăţean care depusese o plângere, cu siguranţă în limba română, din moment ce
auditoriatul din Cernăuţi îi răspundea „pre limba locului”: „Poruncă. De vreme ce
jăluitorul nu este stăpân, ci numai orendar de la Cernauca şi nici vichilic de la
Dumeasa boerul Hurmuzachi nu  are, pentru aceea i se dă acest răspuns
jăluitorului, că dacă va ave a cere ceva stăpânului locului, atunci sau se vie boerul
însuşi, sau să-’şi trimită vichil în locul său cu vichilic scris şi întărit la mâna
vichilului, şi aşa se-’şi caute pricina de va ave ceva.”
 Dar, cu toată mila împărătească faţă de supuşii de alte neamuri, „milă” în a
cărei cursă nimereau unii preoţi  şi învăţători autohtoni, omul simplu nu putea
ajunge la Dumnezeu din cauza... „sfinţilor localnici”.
DOXACHI ŞI ELENA HURMUZACHI
 Ca hotinean şi bucovinean, în virtutea celor 14 ani trăiţi la Cernăuţi, mă
gândesc adesea cu multă admiraţie la familia Hurmuzăcheştilor de a cărei rodnică
activitate patriotică am avut prilejul să iau note la biblioteca universităţii din
capitala Bucovinei întregi cu ani în urmă.
 Se trăgea această nobilă familie, i-aş zice dinastie, dintr-o veche viţă
boierească din Moldova, înrudită cu domnitorii Vasile Lupu şi Ieremia Movilă.
Locul ei de baştină fiind moşia Cernauca ce-i aparţinea din străbuni.
Şi dacă timp de o sută de ani de la ocupaţia austriacă autorităţile împărăteşti
de la Viena n-au îndrăznit să poarte dialog cu bucovinenii decât în limba română,
meritul cel mare a fost al acestei distinse familii, în frunte cu Doxachi Hurmuzachi
şi feciorii săi Constantin, Eudoxiu, George  şi Alexandru la a căror rodnică
activitate voi mai reveni pe parcursul acestei cărţi. Cu părere de rău, n-am găsit
nimic încondeiat cu privire la viaţa şi ocupaţiile lui Nicolae, cel de al cincilea fiu.
12Şapte copii au ridicat Eudoxiu şi Elena! „Suntem datori să străjuim vatra.
Tot aşa şi naţia şi limba.”, zicea Doxachi. „Zici bine, iubite soţule,  îl susţinea
Elena, ca în acest amestic de limbi copiii noştri să rămâie ceea ce sunt. Să-i grijim
zi şi noapte ca să  rămâie români cari să-şi iubească naţia şi limba cu tot focul
inimii lor.” Nu întâmplător, probabil, parohul bisericii Sfânta Paraschiva din
Cernăuţi, Constantin Morariu scria, la 1893: „Boerul Doxachi şi soţia sa Elena şiau crescut copiii, învăţându-i să-ţi iubească naţia, fără  să le pese chiar de
sănătatea lor, şi urma a dovedit că creşterea aceea a fost de minune.”
 Anticipând lucrurile, s-ar putea adăuga doar atât că rar cine dintre
autohtonii bucovineni din clipa când scriu aceste rânduri ştie ceva despre această
extraordinară familie de cărturari români! Şi e păcat! Pentru că, de asemenea, nu
întâmplător, autorităţile făţarnice de la Viena scriau la 5 Octombrie 1812:
  „Cinstitului Domn Doxachi fon Hurmuzachi din Cernauca Fiind-că
Excelenţia Sa Domnul Guvernator iară vine la Bucovina în trebi de slujbă şi
voesce la acest prilej a vorbi cu unii din Dumnealor Stăpânii moşieşi pentru unele
şi altele; pentru aceasta dau poştă Dumitale, că  să binevoiesci la 8 a lunii aceştii
la amiază-zi a te afla la Toporouţi, în care zi şi Excelenţia Sa va sosi acolo... Eu
rămân cu deosebită cinste a Dumitale gata slugă. Plater.”
 E cazul să menţionez că în anul când era trimisă această scrisoare – 1812–,
Moscova ocupa Basarabia!  Şi, bineînţeles, nu fără asentimentul Vienei. Dar, cu
toată măguleala curţii imperiale de a trimite dispoziţii în limba română, colivia, fie
şi de aur, colivie rămâne. Ne-o dovedeşte  şi circulara ce urmează: „Asignaţia
Cernauca Nr. 88. Stăpânirea Cernauca grămada are spre zidire a cesaro-crăesc
drumului pe a Cernăuţului staţia după împărţeala neplatnicei sălăhorii pe sfertul
1, 2, 3 şi 4 a anului milităresc 1811 se rânduiască la loc: 324 lucrători cu mâna,
200 cară cu o păreche de jug. De cătră cesaro-crăesc Craizamatul la 12 Mart
1811.”
13 E vorba, deci, de – să le zicem privilegii – de nişte gesturi ale cancelariei
împărăteşti care, în comparaţie cu ceea ce se petrecea în Basarabia, odată cu
instalarea moscăliei la Chişinău, aveau o semnificaţie pozitivă. Cum erau,
bunăoară, despărţirea Bucovinei de Galiţia, înfiinţarea de judecătorii proprii în
frunte cu un „Forum nobilium” din care făceau parte şi boieri români, legalizarea
unei permanenţe a Bucovinei pe lângă dieta de la Viena, dotarea provinciei cu
stemă-pecete ce purta pe fundalul celor trei culori ale neamului românesc cap de
bour cu trei stele aurii în triunghi etc.
 Cu toate astea, n-am înţeles niciodată de ce bucovinenii nu dădură dovadă
de prea multă ostilitate faţă de oştirile austriece atunci când acestea coborâră spre
noi din fosta Pocuţie tocmai în momentul  când generalul rus Rumeanţev fusese
bătut de turci şi se afla cu oastea în împrejurimile Iaşilor. Aşadar, cu oştirile sleite
în lupte, lui Rumeanţev nu-i rămânea altceva decât să admită, prin acel fatidic
tratat, semnat la 7 Mai 1775, cedarea unui teritoriu românesc care nu aparţinuse
vreodată în istorie nici turcilor, nici austriecilor, nici ruşilor!
 N-ar fi fost exclus ca bucovinenii să fi fost măguliţi de diploma
împărătească din 9 Decembrie 1862, prin care Frantz Iosif I explică, personal,
toponimul de „Bucovina”: „Galiţienii nu puteau rosti numele românesc al  ţerii
(din cauza diftongului oa – N.L.) şi deoarece ei veneau adese-ori în trebile lor, o
numiră cu numele leşesc «Bucovina» care pe românesce înseamnă făget sau ţeară
a fagilor.”
  Mă întreb însă dacă Austria, cu bruma ei de democraţie ce se înfiripa, putea
proceda altfel când recensământul de la 1776 al populaţiei din Arboroasa scosese
la iveală în cele trei oraşe principale ale sale (Suceava, Cernăuţi, Siret), precum şi
în cele 229 de sate: „198 boeri  şi mazili, 149 ruptaşi (argaţi), 415 preoţi, 86
dascăli, 466 călugări, 88 călugăriţe, 285 diregători, 45 negoţitori, 14.992 ţerani
români, 59 armeni, 526 jidani, 249 ţigani” şi nici un rutean!
14 Ar fi un nonsens să mai comentez aceste cifre imparţiale. Prefer să apelez la
generalii Spleny şi Enzenberg care, în scrisori trimise curţii împărăteşti ziceau:
„Majoritatea locuitorilor din Bucovina o formează românii”, precum şi la studiile
de istoriografie ale savanţilor germani Gray şi Goehlert din care desprind: „Baştina
poporului sunt românii  şi numai din loc în loc se aude vorbă armenească şi
jidovească.”!
COLONIZĂRI ŞI EXOD 
 
Lucru  ştiut: o putere de ocupaţie, la început, aduce în teritoriile
îngenunchiate unele zis „privilegii“. Aşa s-a întâmplat şi în Arboroasa de  după
1775. De bun ce era, la numai cinci ani de la intrarea oştirilor vieneze în Cernăuţi,
odată cu dispariţia Mariei Tereza, Iosif al II-lea „scuti această ţeară de cătănie pe
timp de 50 de ani“. Acest gest „mărinimos“ la care din „migieşita Galiţie“, unde
serviciul militar ajungea la 25-30 de ani, dădură  năvală „înspre Bucovina“ rutenii,
polonezii şi evreii.
Afară de asta, în vederea împărţirii pământurilor de la 1789, începură  să
curgă cu nemiluita emigranţi şi de alte naţionalităţi: şvabi care se aşezară în sate
ca: Arborea, Frătăuţi, Ilieşti, Iţcani, Mileşeuţi, Mologhia şi Roşa; unguri care îşi
aleseră localităţile Iacobeşti, Turneşti, Toloavă, Cibeni şi Bălcăuţi, rebotezate în
Fogotisten, Hadicfalva, Joseffalva, Istenseghici şi Laudonfalva; lipoveni, alungaţi
din Rusia, care se aşezară la Fântâna Albă, Climăuţi şi Mitocul Dragomirnei; nemţi
atraşi de izvoarele curative Iacobeni  şi Dorna, care se stabiliră la Eizehau,
Freudenthal, Iacobeni, Karlsberg, Cârlibaba, Pojorâta, Huta Veche, Huta Nouă;
15negustori şi meşteşugari armeni, cehi şi nemţi care se aciuară la Cernăuţi, Siret şi
Suceava.
O calamitate la care s-a mai adăugat şi pretinsa noastră fatalitate. Fatalitate
ce ne-a dus şi ne mai duce la paşi nesăbuiţi. Aşa s-a făcut că, în timp ce rutenii şi
alţi străini nepoftiţi împânzeau Bucovina, Românii luau drumul pribegiei „înspre
Moldova“. Numai în 1789, anul împărţirii pământului românesc la toţi veneticii, şi
până la 1803, au părăsit Arboroasa 14.000 de români! Iar în 1815, potrivit
arhivelor cernăuţene, 16.000 de băştinaşi bucovineni s-au mutat cu traiul în
Moldova!
Voi aduce numele doar a câtorva boieri de mare probitate românească:
Armuşoaia, Başota, Conachi, Giani, Hurmuzachi, Iamandi, Milo, Murguleţ,
Niculcea  şi Sturza. Dintre aceştia doar Doxachi Hurmuzachi  şi numeroasa lui
familie a  revenit la Cernauca de unde n-a mai plecat niciodată şi unde îşi doarme
somnul de veci împreună cu mama celor şapte copii ai lui. Merită a fi menţionate
numele a doi inimoşi boieri români bucovineni care nu s-au urnit din loc: moşierul
Cârstea şi boierul cărturar Balş din Stupca. Să fi înţeles ei încă pe atunci că un loc
părăsit de bunăvoie nu rămâne niciodată gol?
Cei 50 de ani de scutire militară împărătească, între 1780 şi 1830, au adus
pe capul bietului român bucovinean zeci şi zeci de mii de ruteni din Galiţia care
preferau să se aşeze pe malul drept al Prutului, înfiinţând mai întâi satele Vijenca şi
Vijniţa, iar apoi invadând localităţi ca Stăneşti, Bobeşti, Cuciuru Mare, Cuciuru
Mic, Căbeşti, Călineşti, Mamorniţa, Mămăieşti, Rarancea, care, în câteva decenii,
fuseseră ucrainizate aproape în întregime,  şi din sate curat româneşti ca nume,
deveniră Stanivţi, Bobivţi, Mamaevţi etc!
Sate în care s-au păstrat nealterate nume româneşti de familie ca: Păunel,
Codreanu, Perju, Florescu, Frunză, Cojocaru. Sate în care, în calitatea mea de
16ziarist, ştiu că mai vieţuiesc bătrâni ce vorbesc curat româneşte, dar ai căror nepoţi
„govoresc“ pe limba lui Şevcenco şi cea a lui Lenin!
La timpul său, Constantin Morariu scria: „Astăzi, noi Românii nu mai avem
nici negustori, nici meşteşugari de ai noştri. Şi aceasta este cea mai mare bubă pe
trupul naţiei noastre. Bubă care se preface în rană de moarte“. Într-adevăr, dacă
recensământul din 1776 atesta doar români, evrei, ţigani şi nici un rutean, apoi cel
din 1880 scoate la iveală 239.000 de ruteni şi numai 190.000 de români! Străini de
12 naţionalităţi invadaseră Bucovina: ruteni, lipoveni, nemţi, armeni, evrei, ţigani,
cehi, slovaci, moravi, turci, italieni şi francezi!
În schimb, crăiasca împărăţie îi dădea într-una cu fariseice circulare în
limba română: „Fiecare popor are dreptul nevătămat de a’şi apăra naţia şi limba
sa şi a se îngriji de dânsele.“ Aşa glăsuia un articol al legii din 21 Decembrie
1867, semnată de Frantz Iosif I. Deşi cu trei ani mai înainte, la 17 August 1864, o
scrisoare ministerială poruncea: „Deoare-ce în Bucovina limbile nemţeasca,
româneasca şi ruseasca sunt limbi ale ţerii, la judecătoriile din Bucovina au să
vorbească judecătorii cu Românii şi cu Rutenii în limba românească ori rusească.
Dacă trebuie, pe lângă limba nemţească, să se folosească şi în limba română sau
rusească hărtii tipărite“ etc!
Aceasta era mana cezaro-regească pe care le-o adusese românilor
bucovineni Viena: colonizări şi asimilare!
BUCOVINA ŞI ARON PUMNUL
Vorbeam undeva de dotarea provinciei cu stemă-pecete ce purta pe
fundalul ei cele trei culori româneşti. Ca să fiu sincer, la un moment dat, această
17ştampilă  mă impresionase. Adâncindu-mă însă în arhivele cernăuţene mi-am dat
seama că şi asta era o mistificare ca atâtea altele. Mistificare deveniră şi cuvintele
aurite şi înrămate pe pereţii tuturor cancelariilor. Cuvinte pe care le-ar fi rostit, nam găsit unde şi când, Frantz Iosif:
„Astăzi naţia voastră şi cel mai preţuit odor al său, limba românească, nu
mai sunt lovite şi batjocorite de duşmanii neamului. Eară de se întâmplă poate în
unele locuri că încă tot sânt batjocorite, apoi numai cei ce sufăr batjocurile sunt
de vină, dovedind că sunt molateci, pentru că un Român verde şi cu inima la loc nu
va suferi nici odată să arunce un oarecare străin cu tină în naţia ori limba sa.”
Praf şi pulbere se alesese din vajnica diplomă împărătească semnată de
acelaşi Frantz Iosif I „în a noua zi a lui Decembrie 1861”. O semna şi o parafa cu
„înlta-i iscălitură”, dând veridicitate trecutului unui ţinut daco-roman din cele mai
vechi timpuri: „Ca parte din Dacia veche, ţeara aceasta Bucovina se număra sub
stăpânirea domnilor Moldovei la aşa numita  ţeară de sus, mai târziu se numea
Arboroasa şi în urmă Bucovina, după  pădurea de fagi dintre Cernăuţi şi Vijniţ.
După împreunarea ţerii cu sceptrul nostru, ea fu pusă mai întâi sub administrare
militară, iar apoi la 1786 fu împreună cu Galiţia. Arătându-se însă din trecut, că
deosebirea de limbă, datine şi obiceiuri nu fac să fie de dorit o contopire cu Galiţia,
de aceea la anul 1848 Ne-am îndurat a ridica Bucovina la rang de ducat şi i-am dat
neatârnare (autonomie) administrativă.”
 După 62 de ani de „împreunare a Bucovinei cu Galiţia”, încurajat, se
vede, de acest document împărătesc, un scriitor român al cărui nume, probabil din
considerente de securitate personală, nu este dezvăluit, aşternea cu mâna lui pe o
foaie îngălbenită de vreme: „Nici sângeroasele şi necurmatele războaie întâmplate
pe pământul Bucovinei, nici năvălirile sălbatice ale Tătarilor şi Cazacilor, nici
năvălirile turbate ale Turcilor nu au adus mai multă stricăciune naţiei române din
Bucovina, decât această împreunare nefirească cu Galiţia. 62 de ani lungi ca 62
18sute de ani! Căci în acest timp nenorocit o parte a Bucovinei a început să’şi
peardă faţa cea drept românească, în acest timp poporul român a început straşnic
a-’şi perde limba, apucând a se da la limba rusească, va să zică în acest timp s’a
încuibat în ţara noastră rădăcina unui rău care cu greu se va mai stârpi”.
Judecând după cele descoperite de mine prin arhive, era greu de găsit
vreun român bucovinean care să nu zică: „Relele aceste câte au venit pe capul
nostru toate nise trag de la polecii  şi rutenii galiţieni, care au fost varga lui
Dumnezeu”. Polecii care îi sileau pe autohtoni să vorbească numai în mazureasca
lor. Mazurească de la cetele de mazuri care, deopotrivă cu rutenii, inundau satele.
Şi nu se mărgineau numai la sugrumarea limbii româneşti. Şi unii şi alţii atentau la
numele noastre străbune, făcând din Roman – Romanovici, din Pietraru –
Petrarschi, din Andreescu – Andreiciuc, din Moraru – Melnic sau Melniciuc etc.
 De aceea, faptul că la 1848 Bucovina fu ridicată la rang de ducat avu
un răsunet pozitiv. O dovedeşte şi venirea la Cernăuţi a lui Aron Pumnul care,
scăpând cu greu din închisorile ungureşti şi rătăcind săptămâni întregi prin munţi şi
câmpii, ajunge în toamna anului 1848, gol şi flămând, la Mamorniţa Bucovinei,
„sărutând pământul cu hohote de plâns”, cum scria mai apoi biograful său Sbiera.
Face cunoştinţă cu oameni de suflet care îl îndrumează spre Cernăuţi la Iraclie
Porumbescu. Din primele clipe, acesta îl numeşte „oaspe scump, îl ospătează, îl
îmbracă cu ce are şi îl duce la Alecu Hurmuzachi” care contribuie la numirea lui ca
profesor la liceul românesc din Cernăuţi.
„Chinurile prin care trecea poporul meu atunci, îşi amintea Pumnul, erau
de neînchipuit.” Iar cea mai mare greutate pe suflet pentru toată viaţa i-o lăsară
povestirile martorilor oculari ai tragerii pe roată a lui Horia, Cloşca şi Crişan. La
15 Mai 1848, Pumnul păşea de-acum alături de Simion Bărnuţiu pe Câmpia
Libertăţii din Blaj!
19 Urmează prigoana membrilor Comitetului Naţional al Adunării. Ca
să scape cu viaţă, Pumnul trece clandestin Carpaţii pe jos, împreună cu Gheorghe
Bariţ, şi ajunge la Bucureşti. Aici Aron Pumnul se îmbolnăveşte de holeră. După
ce se însănătoşeşte este arestat de ruşi, care pe atunci deţineau aşa-numitul
protectorat al Principatelor Române, şi trimis sub escortă la Iaşi.
Puţinele manuale de cultură generală românească erau de foarte proastă
calitate şi Pumnul începe scrierea unei gramatici de limbă română. Gramatică pe
care o ilustrează cu texte patriotice româneşti din perioada timpului. Urmează un
„Lepturariu românesc – spre folosinţa învăţăceilor din clasa întâi până la a opta a
gimnaziului de jos şi de sus.” Lepturariu în patru volume cu un total de 1633 de
pagini!
Aron Pumnul se manifestă şi ca publicist neîntrecut al timpului său,
tipărind lucrări ca: „Privire repede preste moşiile mănăstireşti”, „Fragmente din
literatura românească”, „Binescriinţa limbii româneşti cu litere romane”,
„Filozofia poporală”, „Convorbirea între un tată şi fiul lui, asupra limbei  şi
literelor româneşti”, aceasta din urmă fiind autobiografică etc. Pumnul, prin gura
tatălui din povestire, îi spune fiului: „Naţia este poporul care are acelaşi sânge,
vorbeşte aceeaşi limbă şi are aceleaşi datini sau obiceiuri. Poporul este trupul, iar
limba este sufletul naţiei. Pentru aceea, precum trupul fără suflet este mort, aşa
este moartă şi naţia fără limbă. Naţionalitatea este Dumnezeiescul, vecinicul şi
deodată cu omul născutul drept, de a se folosi de limba sa în toate trebuinţele
vieţii, în casă, în şcoală, în biserică şi în cele ale cârmuirii. Nime pe lume nu poate
lua dreptul acesta al limbei. Limba românească este cel mai sfânt şi mai preţios
odor al naţiei române, pentru că este sufletul ei. Până când se va vorbi limba
românească, până atunci va trăi şi naţia română; iar stingându-se limba, se stinge
şi naţia însăşi.”
20 Un adevăr spus de un român despre neamul său! Dar un străin, poate
fi el imparţial? Poate. O dovedeşte atestarea cunoscutului savant german din prima
jumătate a secolului al XIX-lea, Hoffman care în cartea sa despre poporul român
scria, la pag. 3074 (!): „Dacă poporul român ar fi împreunat şi s’ar putea înălţa la
cel mai înalt grad al  luminării minţii, el ar fi vrednic să steie în fruntea omenirii
întregi. Şi pe lângă aceste şi limba românească este atât de frumoasă şi de bogată,
încât cu deosebire s’ar potrivi să fie vorbită de cel mai luminat popor de pe lume.” 
Cunoscutul profesor bucovinean Ion George Sbiera, unul dintre elevii lui
Pumnul, publica în 1889 o carte consacrată celui care fusese profesor de limbă şi
literatură al marelui nostru Poet. Pe una din primele pagini Sbiera scria: „Nu o dată
îmi spunea Pumnul, cum el, împreună cu alţi şcolari, ce îmbla cu dânsul la şcoală,
mânca numai pâne sacă şi bea apă rece; cum dormea pe pământul gol numai cu
mâna sub cap; cum noaptea neavând lumină, învăţa ori la focul din vatră ori la
lumina lunii, şi cum, neavând hârtie şi tăbliţă, se deprindea în răfuieli scriind pe
năsipul Târnavelor..”
  Pătimind ani îndelungaţi de o boală de inimă, Pumnul se sfârşeşte
din viaţă la 22 ianuarie 1866. Românii din toate părţile Bucovinei au alergat la
Cernăuţi ca să meargă în urma sicriului celui care toată viaţa pledase pentru cauza
lor. A fost înmormântat la cimitirul din centrul oraşului, iar apoi s-a pus mână de la
mână, înfiinţându-se „Fundaţia Pumnuleană” din care mulţi ani la rând se plăteau
burse studenţilor nevoiaşi. După 20 de ani de la moarte, osemintele lui Pumnul au
fost mutate la Cimitirul cel nou de la Horecea  şi aşezate într-o criptă boltită
deasupra căreia s-a fixat un stâlp trainic pe care a fost scris cu litere de aur cele
cuvenite. Cu acest prilej, parohul Constantin Morariu scria: „Cât vor fi români pe
lume, numele lui Aron Pumnul va fi pomenit cu mare cinste. În sărăcie s’a născut,
în sărăcie a sfârşit  şcolile, prigoniri amare a suferit, dară calea dreptăţii, a
adevărului, a omeniei şi muncii neobosite n’a părăsit-o niciodată, şi tocmai calea
21asta l-a înălţat la o mărire pe care puţini o ajung. Ce pildă frumoasă pentru cei ce
vreau să înţeleagă preţul vieţii!”
Drept care, semnez şi eu fără rezerve la cele spuse de înţeleptul paroh de la
Sfânta Paraschiva  din Cernăuţi.
EPISCOPATUL BUCOVINEI
O instituţie cu profunde rădăcini naţionale româneşti ce merită un cuvânt
aparte de admiraţie şi plecăciune creştinească. Şi voi apela, de asemenea, la atestări
ale timpurilor de grea încercare pentru neam şi ţară care spun că, pe atunci, când
acest ţinut daco-roman se chema Arboroasa, enoriaşii aveau deja episcopia lor la
Rădăuţi. Un aşezământ „întru Domnul“ întemeiat încă la 1402 de Alexandru cel
Bun. Zece ani mai târziu, Episcopia era „dăruită prin uric domnesc“ cu moşia
Rădăuţiului, iar în stânga Prutului – cu cea a Coţmanului, împreună cu satele
Davideşti, Cliveşti, Gavrileşti  şi Clivodin. Pilda lui Alexandru cel Bun a fost
urmată de Petru Rareş care, la rândul său, dădea Episcopiei moşiile Haverna şi
Noua Suliţă din judeţul Hotin.
După înstrăinarea de la 1775 a Arboroasei, scaunul episcopal de la
Rădăuţi, ocupat în acel moment de Dosoftei Cherescul, fu mutat la Cernăuţi.
Dosoftei Cherescul, în fond un bun şi harnic episcop, s-a grăbit, fără asentimentul
întregului cler, să obţină, la 1786, o lege împărătească, intitulată  „Plan al
reglementării bisericeşti“, prin care biserica ortodoxă românească din Bucovina
era subordonată curţii de la Viena. Singurul avantaj al acestei legi era acela că
episcopatul avea drept misiune să delimiteze parohiile şi protoieriile.
După Dosoftei Cherescul la scaunul episcopal au urmat Isaie Baloşescu,
Eugen Hacman, Teofil Bendelea, Teoctist Blajevici şi alţii. Datorită celor citaţi şi
mai ales graţie lui Eugen Hacman, Episcopia Cernăuţiului a fost ridicată la rangul
22de Arhiepiscopie, iar apoi şi la cel de Mitropolie. Un cuvânt aparte merită faptele
creştine româneşti ale Mitropolitului Silvestru Morariu despre care voi vorbi mai
pe larg într-un capitol aparte.
Un lucru rămâne cert: Episcopatul Bucovinei a jucat un rol primordial în
crearea şi administrarea „fondului religionar“ ce avea în frunte învăţători, primari,
avocaţi şi preoţi. Fondurile religionare de pe tot cuprinsul Bucovinei se ocupau nu
numai de treburi duhovniceşti, ci şi de cele lumeşti: inventarierea bunurilor mobile
şi imobile, strângerea de contribuţii băneşti şi în natură pentru înzestrarea şcolilor,
recensământul copiilor de vârstă şcolară şi preşcolară, îndemnarea părinţilor să-şi
dea copiii numai la şcoli româneşti etc.
Exista şi un îndemn sub formă de circulară: „Voi părinţilor români sunteţi
siliţi numai decât să  vă trimiteţi copiii regulat la şcoala românească de la vârsta
împlinită de şepte ani până la vârsta de 13 ani. După asta faceţi cu dânşii ce vreţi:
luaţi-i la gospodărie, daţi-i la meşteşuguri, la şcoli mai înalte“ etc.
Pornind de la scepticismul  unor intelectuali români faţă de scrisorile  şi
circularele împărăteşti în limba română, circularele cu pricina erau tratate ca un fel
de „luat cu zăhărelul“. Un „zăhărel“ în a cărui cursă  cădeau adesea destui
compatrioţi de pe atunci. Mai ales preoţi, urmaţi de mulţi enoriaşi ce idealizau
„atenţionările“ din partea Vienei.
Aşa se explică  răsunetul extraordinar de pozitiv pe care l-a avut, în
mijlocul clerului, scrisoarea din Ianuarie 1784, în limba română, semnată de Iosif
al II-lea: „Dăm dovadă vederată pretutindeni, iară mai ales poporului din
Bucovina, că economia pe moşiile episcopeşti şi mănăstireşti nu are alt scop decât
numai binele religiei  şi al băştinaşilor bucovineni  şi că banii câştigaţi de pe
dânsele nu se vor cheltui decât numai pentru susţinerea trebuinţelor bisericii şi ale
păstoriei de suflete, pentru creşterea de preoţi şi pentru clădirea de şcoale care
acuma încă lipsesc.“
23În această scrisoare se mai spune că împăratul se va îngriji personal de
bunăstarea Bucovinei, în general, în aşa fel „ca acest fond să fie întrebuinţat pentru
dreptcredincioşi şi pentru şcoale“. Când zicea „dreptcredincioşi“, Iosif al II-lea îi
avea în vedere mai mult pe călugării şi pe călugăriţele de la mănăstiri ca: Putna,
Suceviţa, Dragomirna, Sfântul Ilie, Pătrăuţi, Ilieşti, Voroneţul, Solca, Humorul şi
Moldaviţa, cât  şi pe sihaştrii din schiturile Mănăstioara, Bărbeşti, Luca, Babin,
Corbniţa, Vijniţa, Creşceatic, Berejniţa, Broscăuţi, Zamostea, Horecea etc.
Un singur lucru „uita“ Viena: să trimită şi nişte fonduri ca atare. Pentru că
până la perioada despre care e vorba, toate aceste lăcaşuri sfinte existau de zeci şi
sute de ani, bucurându-se de ajutorul şi stima populaţiei din împrejurimi, ai căror
fii şi fiice învăţau în ele tot felul de meserii: tâmplăria, cismăria, croitoria, alesul
scoarţelor, ţesutul şi bătutul sumanilor la piuă, tipăritul cărţilor, scrisul caligrafic şi
„buchia cărţii“, în general.
Aşadar, sunt şi eu departe de gândul de  a admira binefacerile stăpânirii
austro-ungare cu oştirile ei de ocupaţie a Bucovinei. Totuşi nu pot să nu subliniez
în mod obiectiv rolul episcopatului şi faptul că lăcaşurile duhovniceşti ale timpului
erau mărturii de înţelepciune naţională românească prin care bucovinenii se
îngrijeau de păstrarea credinţei strămoşeşti şi de luminarea minţii celor mulţi.
Ar fi, de asemenea, o nedreptate din punct de vedere istoric, dacă nu aş cita
ca benefică următoarea circulară împărătească: „Pe voi părinţilor bucovineni nu vă
silesc să vă daţi copiii la şcoală. Nu vă silesc să faceţi şcoale. Orbi sânteţi, orbi să
rămâneţi!“
Şi şcolile româneşti, mai ales la sate, începură  să apară una după alta ca
niciodată în trecut.
FONDUL RELIGIONAR
24Vorbind de acest fond, ca despre ceva specific bucovinean, crearea lui ca
atare era un fel de secularizare a averilor mănăstireşti ce ieşeau tot mai mult de sub
controlul statului şi cel al comunelor. Drept care, nimeni n-a protestat atunci când,
la un moment dat, mânăstiri, în adevăratul înţeles al cuvântului, rămăseseră doar
trei: Putna, Suceviţa  şi Dragomirna, cu câte 25 de călugări fiecare. Celelalte
mânăstiri deveniră biserici parohiale.  Şi toată lumea, în frunte cu  ţăranii, era
mulţumită. Pentru că alături de biserică se construia numaidecât,  şi numai cu
ajutorul fondului religionar, o şcoală primară parohială la care „copiii de români
învăţau pe de rost Tatăl Nostru, Simbolul Credinţei şi cele Zece Porunci“.
Treptat, biserica începu să însemne credinţă, tradiţie strămoşească, cultură,
şcoală, meserie, model de dreptate, imparţialitate şi centru de atracţie al oamenilor
din împrejurimi. În acest context, trebuie menţionate în sens pozitiv mânăstirile,
schiturile, bisericuţele din peşteri de pe cuprinsul Moldovei, în general: Jabca,
Saharna, Rudi, Tabăra şi mai ales Moldaviţa, ridicată de Alexandru cel Bun.
Despre aceasta din urmă e cazul să deschid o paranteză mai largă.
Ghinionul a făcut ca, în urma unor ploi torenţiale  şi a alunecării unui vârf de
munte, această neîntrecută ctitorie a bunului domnitor să fie nămolită şi distrusă
împreună cu toate chiliile pentru călugări. Urmaş credincios al scaunului muşatin,
Petru Rareş o rezidi în anul 1531 în forma ei iniţială.
Această mânăstire de la Moldaviţa, cât şi cea de la Pătrăuţi şi Rudi, precum
şi multe altele, deşi devastate în repetate rânduri de năvălitori păgâni  şi de
calamităţi naturale, au fost de-a lungul a patru secole şi mai bine izvoare de ştiinţă
a scrisului, cititului şi de artă a facerii covoarelor.
Cât despre schitul Vijniţa, făcut de Episcopul Nicolai al Rădăuţiului, cel de
la Creşciatic, de pe Nistru, împroprietărit la 1768 cu jumătate din moşia Zvineacea
printr-un hrisov domnesc al lui Grigore Ioan Ghica Calimah, cele din Broscăuţi,
25Zamostea, Voloca, Horecea, căzute sub stăpânire ruso-ucraineană, astăzi nici
istoricii consacraţi nu mai amintesc de ele!
Oare aceste lăcaşuri sfinte medievale nu fac parte din istoria  ţinuturilor
respective  şi din patrimoniul naţional românesc? Oare aceste instituţii de mare
importanţă naţională nu sunt exemple de înţelepciune creştinească? Oare nu în ele
erau create în permanenţă fonduri din care familiile nevoiaşe şi cele cu mulţi copii
primeau ajutoare băneşti şi în natură?
Nu e cazul să idealizăm când cunoaştem într-o oarecare măsură şi
trăsăturile negative ale moşiilor mănăstireşti. Dar nu ar fi corect să nu constatăm că
fondul religionar bucovinean a finanţat mai bine de un secol  şcolile primare
eparhiale şi toate celelalte şcoli din provincie: liceele, gimnaziile, şcolile normale,
un institut de filozofie de pe lângă reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi şi chiar şi o
„şcoală de moşit“. Merită, de asemenea, să specificăm că toate bunurile materiale
şi imobile ale fondului religionar erau dăruite numai de români.
Singurul lucru pe care l-a făcut Viena a fost acela că crease o comisie
împărătească ce recunoştea ca valabile toate uricurile domneşti  şi hrisoavele
particulare de donaţie. Acea comisie pregăti şi un proiect de lege prin care moşiile
mânăstireşti ce „numărau 477 de juguri fură împreunate într’o avere unică care
este fondul religionar-oriental al Bucovinei“. Jugul fiind o unitate de măsură de
suprafaţă, ceva mai mare decât două-treimi de hectar.
Fu promulgat  şi un decret împărătesc în care se spunea că  „veniturile
mănăstireşti au să fie întrebuinţate numai pentru folosul dreptcredincioşilor din
Bucovina“. Semnatarul decretului, Împăratul Iosif, dădu poruncă să se construiască
câte o şcoală normală la Cernăuţi şi la Suceava, construcţii finanţate în cea mai
mare parte de fondul religionar. Prin acest decret fu hotărâtă şi remunerarea feţelor
bisericeşti cu lefuri lunare. Episcopului Dosoftei, de exemplu, i se fixă un salariu
de opt mii de florini pe an.
26Împăratul, vorba ilustrului nostru humuleştean, avea „mână numai de luat –
nu şi de dat“. Drept care, Episcopul primi  de la curtea din Viena o scrisoare ce
menţiona că  „Majestatea Sa nu va încuviinţa nici decum să se înstrăineze moşiile
mănăstireşti cari, precum sunt, aşa vor rămâne pe veci ale bisericii.“
Ca după o lună, la 19 Martie 1783, Episcopul să mai primească o scrisoare,
din care spicuim: „Luându-se moşiile Episcopiei şi ale mănăstirilor în cârmuirea
guvernului, ele nu se înstrăinează nici decum, ci veniturile lor se asigură.“
În felul acesta, autorităţile locale nu mai puteau dispune de veniturile
fondului religionar în zidirea de  şcoli, biserici, spitale, drumuri etc. Totul se
cheltuia în mod centralizat.
Astfel, apărură unele valori arhitectonice neîntrecute, cum ar fi ansamblul
reşedinţei mitropolitane din Cernăuţi  şi clădirea teatrului – zis naţional – din
aceeaşi localitate. O miniatură a teatrului de operă din Viena. Naţional, deşi pe
scena lui rar de tot când se auzea vorbă românească.
ŞCOLILE PAROHIALE
Dintotdeauna  şi în toate colţurile  ţării,  şcolile au fost chezăşia
Românismului Bucovinei. În primul rând, cele parohiale. Mici şi nu prea multe la
număr, ele au îndeplinit un rol de frunte în luminarea minţii copiilor şi părinţilor
din mediul rural.
În cazul Arboroasei însă, prin bunătatea  şi ospitalitatea românului,
propăşirea naţională era adesea eclipsată de situaţii derizorii şi de obrăznicii ale
veneticilor.
Fugiţi de mizeria de prin locurile lor natale şi ajunşi prin satele bucovinene
în căutarea unei vieţi mai bune, rutenii  şi polonezii începeau să ceară şcoli cu
predarea în limbile lor materne.
27Blânzi şi primitori cum suntem, – eu aş zice naivi –, n-am prea ridicat
obiecţii în faţa colonizatorilor austro-ungari. Mai mult, după împânzirea
Arboroasei, rutenii şi polonezii obţinură decret împărătesc prin care Arboroasa era
ataşată Galiţiei.
Şi cum un rău nu vine singur, la 7 August 1786, cârma şcolilor bucovinene
fu transmisă în mod arbitrar inspectoratului galiţian din Leov. Inspectorat care,
după câţiva ani de cârmuire  şovină şi moliciune românească, obţine din partea
guvernului de la Viena un alt decret, anacronic şi antinaţional, prin care „părinţii
autohtoni din Bucovina sunt scutiţi de a-’şi da copiii la învăţătură şi de a lăsa
satele în voia lor de a-’şi face sau nu şcoale româneşti“.
În scurt timp, din 32 de şcoli cu învăţători români, câte avea Arboroasa la
1775, rămăseseră doar 12: una la Cernăuţi, una la Siret, una la Suceava şi nouă – la
sate. Apoi, printr-o lege specială din 1812, aceste şcoli fură transformate în şcoli
catolico-pravoslavnice.
Mai mult, învăţătorii români, care nu vrură  să-şi părăsească legea
strămoşească, fură daţi afară din învăţământ, în locul lor aducându-se învăţători de
peste Nistru.
Sălbăticia rutenilor şi cea a polonezilor n-avea margini. În această ordine
de idei, Revista Politică din Suceava scria: „Sunt încă unii bătrâni cari istorisesc
că pe vremea directorului Theil de la  şcoala capitală din Suceavă şcolarilor
români le era foarte  aspru oprit de a vorbi între olaltă românesce.  Şi dacă se
întâmpla că oarecare şcolar român vorbea în limba sa, apoi îi anina de gât un
măgar tăiat din hârtie ori zugrăvit pe o tablă de lemn, de care era legată o aţă, şi
măgarul acela trebuia să-l poarte şcolarul român în decursul întregei săptămâni
până Sâmbătă. Sâmbăta îi chema apoi pe şcolari din toate clasele la un loc, şi toţi
aveau dreptul de a stupi asupra păcătoşilor români care aveau măgarii la gât.“
28În legătură cu această  fărădelege ruso-galiţiană, preotul cernăuţean
Constantin Morariu scria: „Rutenii  şi Leşii ne-au fost duşmani mai mari decât
Turcii  şi Tătarii, pentru că Turcii  şi Tătarii nu s-au atins niciodată de limba
noastră“.
Influenţa dezastruoasă a  şcolilor catolico-pravoslavnice,  şcoli vădit
antinaţionale, nu s-a lăsat prea mult aşteptată. De acum, în 1848 românii
bucovineni aveau în dieta împărătească de la Viena deputaţi care, „spre ruşinea
lumii“, cum zicea Eudoxiu Hurmuzachi, nu ştiau nici a scri, nici a citi.
O situaţie care nu putea să dureze. De aceea, la îndemnul preoţimii  şi
învăţătorimii naţionale româneşti de pe tot cuprinsul Bucovinei, Episcopatul din
Cernăuţi începu „o luptă pe viaţă şi pe moarte“ cu consistoriul catolic de la Leov.
Luptă ce ţinu din 1816 până la 1850 când veni poruncă  de  la  împărăţie ca
„şcolile ortodoxe-orientale să treacă sub supravegherea Episcopatului  şi
Consistoriului din Cernăuţi, iar la  şcoalele acelea au să se aşeze învăţători
ortodoxi, în aşa fel ca copiii de la şcolile triviale sau poporale să înveţe în limba
lor“.
Acel decret împărătesc, după atâtea stricăciuni ruteneşti, prevedea, la
cererea Hurmuzăcheştilor, ca  şcolile din Suceava  şi Cernăuţi să treacă sub
cârmuirea episcopatului cernăuţean, urmând ca învăţătorii ruteni de la şcolile din
Şirăuţi, Cincău, Zvineacea, Roşa, Broscăuţi, Tereblecea, Ciudei, Bucşoaia,
Ciucurul Mare, Ivancăuţi şi Mologhia să fie scoşi de urgenţă, iar în locul lor să fie
numiţi învăţători români.
Era un fel de încununare a răsunetului zecilor şi sutelor de scrisori trimise
de zeci şi sute de părinţi pe la dregătorii împărăteşti în care se cerea redeschiderea
şcolilor româneşti desfiinţate în mod arbitrar, nu fără asentimentul tacit al Vienei,
de către zişii „părtaşi ai panslavismului“. Acele scrisori au grăbit simţitor înălţarea
29de noi clădiri şcolare la Cernăuţi, Crasna, Suceava, Vicovul de Sus, Mologhia,
Pojorâta unde fuseseră de acum numiţi învăţători români.
În acea grabă, spre mânia ocupanţilor ucraineni, fu deschisă şi o şcoală de
dascăli la Cernăuţi.
Ucraineni deci, numiţi pe atunci ruteni, ce se făceau luntre şi punte în faţa
dispoziţiilor împărăteşti, împărţind Bucovina, fără ştirea Vienei, în trei  ţinuturi
şcolare, punând în fruntea lor oameni de origine slavă care contestau cu neobrăzare
necesitatea reorganizării învăţământului şcolar pe baze româneşti.
Abia în 1850 sosi o dispoziţie de la Viena ce decreta: „Consistoriul din
Leov să nu mai aibă niciun drept de a se amestica în trebile şcoalelor bucovinene
româneşti.“
SEMN PENTRU LIMBĂ
După  trei  sferturi  de  veac  de  fărădelegi cezaro-împărăteşti, revenirea la
învăţământul în limba română stârni o furie de neînchipuit din partea învăţătorilor
galiţieni. Mai ales din partea celor de la şcoala normală din Cernăuţi despre care,
după ce le înşira numele de Verniţchi, Malavschi, Sabara  şi Pavlovici,  Revista
Politică din Suceava menţiona:
„Învăţătorii numiţi alegea din fiecare clasă mai mulţi censori, pe care
anume îi punea să iee seama, cari şcolari vor vorbi românesce. Censorii aceia
erau de două feluri, adică censori mai mari şi censori mai mici. Fiecare laiţă din
clasă avea câte un censor mai mare şi unul mai mic, şi toţi censorii fără deosebire
aveau câte o tăbliţă de lemn, pe care era scris nemţesce „Semn de limbă“.
Tăbliţele acelea erau ciuma limbei românesci. Cum auzea un censor că
oarecare şcolar român vorbea românesce, pe loc îi da ciuma în mână, şi bietul
băiet o primea plângând, căci trebuea s’o primească. Dar’ca să scape de
30pedeapsa ce’l aştepta, băiatul pândea să audă vorbind românesce pe alţi şcolari şi
astfel da ciuma în mâna altuia“.
S-ar putea întâmpla ca unora dintre cititori să le pară mult prea lungi aceste
penibile extrase. Poate şi plictisitoare chiar. Dar faptul că aşa ceva a putut exista pe
mult pătimitul nostru pământ mă face să continui paranteza până la capăt:
„Adunându-se a doua zi şcolarii prin clasele lor, se’nţelege că ciumeletăbliţe trebuiau să se afle în mânile unor copii români şi să fie toate, adecă  să nu
lipsească nici una. Acuma censorii striga:
– Daţi tăbliţele încoace!
Ieşind cei cu tăbliţele din laiţe, censorii le poruncea cu asprime:
– Căraţi-vă la locul de ruşine!
Locul acela era lângă tabla  şcoalei. Pe el se puneau  şcolarii români
ţinând tăbliţele-ciume în mâinile lor şi plângând, pentru că acuma aveau să fie
pedepsiţi.“
Şi  Revista Politică din Suceava continuă: „Intră poleacul-învăţător în
clasă.
– Voi sunteţi cei nepocăiţi?, zice el către cei de lângă tablă. Băţu’ncoace!
Acuma băieţii erau întinşi pe laiţă şi sălbaticul învăţător începea a le
îmblăti dosul ca să le bage minte în cap. Şcolăriţelor românce le zicea învăţătorii
ruteni când le auzea vorbind românesce: Ar fi copile frumuşele şi de treabă, dar,
fe, mi-i greaţă că vorbesc ţigănesce!“
Era o situaţie intolerabilă chiar şi pentru autorităţile vieneze, deşi scopul
lor final urmărea colonizarea forţată a Arboroasei cu tot felul de neamuri străine
locului şi datinelor străbune româneşti. Iată de ce, în urma decretului împărătesc
privind reorganizarea şcolilor autohtone, Bucovina fu împărţită în 12 inspectorate
şcolare româneşti a căror menire principală deveni zidirea de şcoli şi găsirea de 
autori de manuale şcolare.
31În fruntea acestora se puseră doi români dintre cei mai harnici: Mitropolitul
Silvestru Morariu şi profesorul de teologie Vasile Ianovici. În scurt timp, strânsa
lor colaborare aduse şcolilor primare din Bucovina 6 cărţi de citire, 3 manuale de 
aritmetică, 4 catehisme, o carte de rugăciuni, o carte de învăţături creştineşti şi 6
manuale de  gramatică.
Era una dintre cele mai mari victorii pe care o obţinuse vreodată scrierea
românească din Bucovina de după 1775. în primul rînd, cele 43 de „az-buche“ fură
înlocuite cu alfabetul latin care uşură şi îmbunătăţi sistemul de învăţământ. Mai
ales pentru copiii de la  ţară care nu aveau nici idee măcar de cirilica rusească.
„Alfabetul latin deveni un fel de cheie magică“, căci la 1870 numărul  şcolilor
româneşti din Bucovina ajunsese la 212! Avea, deci, tot motivul Mitropolitul
Silvestru să pună pe manuale acest motto: „Ce-i al tău îţi prieşte, ce-i străin te
prăpădeşte!“.
Când învăţământul public românesc din Bucovina ajunse pe drumul cel
drept, episcopatul cernăuţean interveni pe lângă Viena ca şcolile să fie trecute sub
„oblăduirea dregătoriilor lumeşti, lăsând în sama preoţilor doar predarea religiei“.
Ruga episcopatului fu ascultată şi şcolile fură trecute sub „conducerea consiliilor
scolastice şi pentru fiecare comună în parte“.
În următorii 20 de ani aceste consilii reuşiră  să ridice numărul şcolilor la
229! Dar, prin aceiaşi bunătate a românului, sireacul, fură introduse şi unele măsuri
de ordin etno-democratic! Astfel, numai în ţinutul Cernăuţilor din cele 160 de şcoli
119 erau româneşti, 18 nemţeşti, 11 româno-ruseşti, 23 româno-nemţeşti  şi 3
ungureşti.
Această enumerare dovedeşte o dată în plus că numărul străinilor care, la
îndemnul Vienei, veneau să se aşeze în Bucovina creştea an de an. Spre deosebire
de începuturile învăţământului autohton când exista doar o singură şcoală de limbă
germană şi nici una de limbă rusă.
32Totul depindea de principialitatea şi hărnicia ţăranilor, de contribuţia lor la
dezvoltarea învăţământului public naţional. Două exemple: satul Mahala de lângă
Cernăuţi, cu cei 3966 de locuitori, avea în anul 1870 două şcoli, pe când Vicovul
de Sus, cu cei 5723 de locuitori ai săi, avea o singură şcoală şi aceea doar cu două
clase.
În legătură cu această anormală stare de lucruri, Mitropolitul Silvestru
zicea: „Duşmanii ne-au împedicat în trecut să ne luminăm mintea prin şcoale, şi
ne-am stâns grozav. Eară dacă ne vom stânge şi de acum înainte, după cum ştim
ce putere mare este şcoala, vina va fi numai a noastră.“
La care o harnică rubedenie a sa, Constantin Morariu, a adăugat: „Limba
românească este vieaţa Românilor bucovineni.“
IMPOSTURĂ ŞI FARISEISM
Nu numai intelectualii dar  şi  ţăranii bucovineni nu dădeau crezare
„palavrelor” împărăteşti atunci când cancelariile vieneze trimiteau la Cernăuţi
scrisori în limba română prin care cereau mai marilor Bucovinei să  „urmeze
întocmai orânduirile  înaltului ministeriu despre folosinţa limbilor ţerii nemţesci şi
românesci în trebi de slujbă cu poporul” şi că „la judecătoriile din Bucovina au să
vorbească judecătorii cu Românii în limba românească” etc.
Orice comentariu ar fi de prisos, dat fiind faptul că indicaţiile de acest fel,
ca regulă, la faţa locului, nu erau respectate. Pentru românii bucovineni devenea tot
mai cert un singur lucru: dacă în cei 62 de ani de oblăduire ruteano-poloneză
românii şi-ar fi pierdut limba era puţin probabil ca stăpânirea austro-ungară  să fi
33revenit asupra nesăbuitului decret prin care Arboroasa Hurmuzăcheştilor fusese
alipită Galiţiei.
Aşadar, păstrarea limbii unei naţiuni înseamnă supravieţuire ca neam şi
ţară. „Limba românească ne-a mântuit de asupririle Leşilor şi de aceea ea trebuie să
ne fie cel mai preţios odor.” Se zicea asta la toate întrunirile publice, apelându-se şi
la istoricul italian Antonio Bonfini care ar fi scris în nişte tratate ale sale că
strămoşii noştri luptau împotriva „popoarelor  celor selbatice” mai mult pentru
păstrarea limbii decât pentru păstrarea vieţii.
Nu întâmplător deci, grija veneticilor austro-ungari era întunecarea minţii
celor mulţi. În acest sens, este plin de învăţăminte cazul unei femei din Roşa
Cernăuţilor care, ducându-se la un preot începu să-i vorbească într-o mazurească
stricată. La acel preot se întâmplase un seminarist care îi zice femeii: „D’apoi bine,
leliţă, şi eu sunt din Roşa şi te sciu, pentru că mi-ai fost vecină. Atunci nici nu
scieai vorbi mazuresce, dum de ţi-ai uitat dară limba românească? ”
Şi Revista Politică din Suceava continuă: „Se trăesci domnişorule,
răspunse acuma femeea, şi dacă  mă cunoşti, apoi ţi-oiu spune drept. Vândusem o
dată lapte la un domn din Cernăuţi. Şi domnul acela mi-a zis că numai acel om va
ave parte de raiu şi de împărăţia ceriului, care vorbesce în casa sa în limba lui
Dumnezeu, adecă în limba mazurească. De atunci mă feres a vorbi românesce
împreună cu soţul meu şi cu copiii mei, şi tot aşa face şi o vecină de ale mele!”
An de an, cum atestă statisticele timpului, colonizarea Bucovinei cu ruteni
şi polonezi făcea tot mai multe victime în rândurile oamenilor simpli. Acesta era şi
cazul „unei lepădături”, cum scria Gazeta Bucovinei din Decembrie 1892, care la
un parastas din Boianul Cernăuţilor, după ce luase câteva pahare „de sufletul
mortului”, ar fi zis: „Odată vom fi cu toţii ruşi. Şi ferice de cel ce scrie rusesce,
căci în rai se vborbesce rusesce şi la vremea de apoi, când va veni Hristos să
judece lumea, va grăi tot în limba rusască.” O nesăbuinţă ce făcu ocolul întregii
34provincii.  Şi toată „suflarea românească”, potrivit aceleiaşi gazete, „strigă” în
frunte cu preoţii: „Numai şcoala şi iar şcoala poate să ne tămăduiască de acest
rău!” Drept care, era greu de găsit un sat care să nu fi început a ridica şcoli cu
două, trei şi patru săli de clasă.
Un context în care merită  să reproduc o relatare din Gazeta Bucovinei Nr.
58, din acelaşi an, 1892. O relatare „contrară spuselor lepădăturii din Boian”.
Aşadar, un alt român, venind la redacţie, cuvântă: „Mergând iari la poştă, aud de
afară că doi se sfădesc în lăuntru în gura mare. Întru şi eu şi îndată am înţăles, că
pricina sfezii era o carte poştală. Neavând în limba română, poştarul îi dădu una
în altă limbă.
– Ce?... strigă românul. Dumneata vrei să mân eu apă la moara limbei
mazursci? Ori poate crezi că  eu nu  sciu  că se face o numărare a hârtiilor poştale,
după care se judecă treapta pe care a înaintat un popor în luminarea minţii?”
Revenind la chemarea preoţilor privind înălţarea de şcoli româneşti trebuie
spus că acele şcoli aveau nevoie de tot mai mulţi învăţători. Or, în toată Bucovina,
în urma politicii împărăteşti de deznaţionalizare nu era nici o şcoală numită pe
atunci preparandie. S-a apelat la românii din Banat şi Transilvania de unde au fost
aduşi învăţători  şi profesori. Cu ajutorul lor a  şi fost deschisă prima  şcoală
pedagogică românească, la Cernăuţi, unde cei ce doreau să devină învăţători
căpătau acest titlu în numai 6 luni.
Natural că într-un termen atât de scurt nu putea fi vorba de o pregătire
profesională ca atare. De aceea, odată cu venirea lui Aron Pumnul la Cernăuţi, cele
6 luni de „preparandie” fură prelungite până la doi ani. Director al acestei şcoli
normale fu numit profesorul de teologie Nicolae Hacman. Şcoală ce în decurs de
22 de ani a dat 489 de învăţători români! Era o mare victorie. Mai mult, în 1871,
când director al şcolii devenise Dimitrie Isopescu, acesta înfiinţă şi o secţie pentru
35fete. Prima şcoală de fete din istoria învăţământului bucovinean! „Acuma, fetele de
ţărani, cum zicea Pumnul, pot să devină nu numai preotese, dară şi învăţătoriţe.”
Şi, din nou, bunătatea românului, sireacul: înscrierea candidaţilor la şcoala
pedagogică din Cernăuţi nu punea ca primă condiţie cunoaşterea limbii române!
Drept urmare, în anul şcolar 1890-1891, pe lângă cei 71 de elevi români urmau
cursurile 29 de nemţi şi 10 polonezi. La secţia de fete situaţia era şi mai proastă:
din 100 de eleve – doar 10 erau românce!
Sesizat de această anomalie, Episcopul Eugen Hacman ceru autorităţilor
imperiale ca „toţi profesorii de la preparandie şi de la toate liceele şi gimnaziile din
Bucovina să fie de limbă românească.” N-am găsit nicăieri în presa timpului
răsunetul acestei intervenţii bisericeşti. Bănuiesc că era mult prea întârziată! Deşi
cu mulţi ani înainte, Aron Pumnul şi unul dintre Morărenii Dragomirnei lansaseră
chemarea: „Numai românesce să grăim în casă cu femeile noastre, cu copiii şi cu
hargaţii noştri. Românesce să luăm sama să ne înveţe copiii la  şcoală, numai
românesce să grăim prin cancelării, numai scrisori românesci să  băgăm în
trânsele!”
ŞCOLILE PROFESIONALE
Un decret împărătesc, obţinut prin grija Episcopului Eugen Hacman,
prevedea ca absolvenţi ai liceelor româneşti să fie trimişi pentru studii superioare
la Viena şi Praga. În acest scop, era prevăzută şi o bursă de 500 de florini pe an. Sau găsit însă prea puţini părinţi care să  răspundă la aceste înlesniri. La mijloc era
faptul că încă mulţi dintre băştinaşii provinciei nu prinseseră cu adevărat dragoste
de învăţătură şi-şi trimiteau copiii la şcoală abia „după ce îngheţa apa în baltă”.
În legătură cu această tristă stare de lucruri, Constantin Morariu se dovedi
a fi cât se poate de plastic: „Dacă vrei să-ţi împodobeşti casa cu flori, trebuie să ai
36mai întâi straturi de flori frumoase. Şcolile poporale sunt straturile, unde trebuie
să crească florile pentru gimnazii. Grijească  aşa dară toţi românii din ţinut ca să
aibă fiecare sat şcoale poporale bune şi învăţători români de ajuns de harnici, şi
atunci copiii noştri vor curge la gimnazii ca ploaia. vor împodobi şcolile ca nişte
flori, şi vor fi apoi şi podoaba şi sprijinul naţiunii noastre.”
Era un unison armonios al unei frânturi de neam dezbinat lovit de pericolul
asimilării străine, unison la care participau şi unele asociaţii particulare, cum a fost
cea a „Şcolii Române” din Suceava, care se îngrijea de elevii săraci dar
sârguincioşi la învăţătură, asigurându-i cu uniforme  şcolăreşti, cu manuale,
plătindu-le în acelaşi timp taxele cerute şi gazdele.
După câteva decenii de stăpânire austro-ungară era greu de găsit în
Arboroasa vreun domeniu de activitate care să nu fi fost părăginit. Şi nu numai cel
al învăţământului public în general,  ci mai ales acela al pregătirii de ingineri,
arhitecţi şi constructori români. Şi tot Hurmuzăcheştii au fost acei care au pus în
faţa ministerului respectiv de la Viena problema înfiinţării „unei  şcoli reale
superioare cu predarea în limba română.” Această condiţie de limbă ca atare deveni
motivul tărăgănării de ani şi ani în şir a rezolvării problemei.
 În 1862, Alexu Hurmuzachi întocmi un „raport naţional românesc”
sub care adună semnăturile a 82 de fruntaşi intelectuali bucovineni, dovedind pe
bază de fapte concrete că un popor poate fi cu adevărat fericit şi liber numai atunci
când îşi „duce destinele în limba sa străbună”, când profesorii sunt fii ai neamului
din care se trag elevii lor, când „cărţile sunt făcute în limba celor care învaţă din
ele, când banii adunaţi de la contribuabilii români bucovineni sunt folosiţi pentru
copiii lor şi nu pentru ei celor veniţi din ţinutul Podoliei şi al Lembergul”. Şi glasul
lui Alecu Hurmuzachi, pornit cu hotărâre pe urmele ilustrului său tată, Doxachi, fu
auzit şi la Viena.
37La 1869, graţie aceluiaşi episcop Hacman, fu cumpărat un teren alături de
biserica catedrală din Cernăuţi  şi se construi pe el clădirea „primei  şcoli reale
româneşti” al cărei cost se ridică la fabuloasa sumă de 85.045 florini! Dar se repetă
aceeaşi poveste cu bunătatea românului: majoritatea  elevilor erau evrei, nemţi,
polonezi, ruteni, urmaţi de români, cehi, greci, unguri, precum şi alte naţionalităţi,
printre care 5 francezi şi 4 englezi.
Anticipând lucrurile, doresc să adaugă  că de la 1944 încoace în acea
superbă clădire a „şcolii reale româneşti” se afla o păcătoşenie de şcoală rusească.
Cât despre clopotele catedralei de alături, transformată zeci de ani în depozit şi
hulubărie, au putut fi reauzite abia după desfiinţarea Uniunii Sovietice.
 În zilele noastre ar suna mai mult decât curios, fie chiar şi o simplă
ipoteză  că cizmăria, tâmplăria, croitoria, fierăria şi alte meserii pot avea tangenţe
cu vocaţia unei episcopii. Şi totuşi, acum vreo 200 de ani şi ceva, când încă nu prea
umbla zicala cu meseria şi brăţara ei de aur, Episcopul Dosoftei Cherescul a fost
acela care a lansat în Bucovina  aforismul timpului: „o meserie plăteşte cât o
moşie!”
Au trebuit însă zeci de ani de circulaţie a acestei maxime până când s-a
deschis  şi la Cernăuţi prima  şcoală românească de meserii.  Şcoală  la  care  se
primeau tineri ce aveau terminate cel puţin trei clase de gimnaziu sau de şcoală
reală. Şi de la bun început s-a dovedit a fi una dintre cele mai căutate. Era un fel de
ambiţie naţională, dat fiind faptul că între timp toate meşteşugurile din Bucovina
căzură în mâinile evreilor, rutenilor şi ale altor străini.
Şi tot „fondul religionar” fu acela care luă asupra sa fiinţarea şcolarizării
unor aşa meserii ca cea de pietrar, dulgher, lăcătuş, strungar, ceasornicar etc.
Mârhirea şi mânia episcopului însă n-aveau margini când îşi dădu seama de lipsa
totală de cadre didactice naţionale româneşti, atât pentru învăţământul teoretic, cât
şi pentru cel practic. Deci predarea începu în limba germană, fapt ce duse la
38situaţia că din peste 300 de elevi înscrişi în prima clasă numai 18 erau români.
Doar la secţia de agronomie învăţau 15 români, urmaţi de 9 germani, 4 ruteni şi 2
polonezi. Numărul autohtonilor începu să crească abia atunci când Episcopul
începu să aducă profesori şi maiştri români din Moldova, Transilvania şi Banat.
După ce fu pusă la punct pregătirea sistematică profesională în toate
domeniile de activitate civică şi socială, înaltele feţe bisericeşti din Bucovina
începură  să atragă atenţia enoriaşilor şi a marelui public că „este bine multe să le
ştie omul, dară mai bine-’i să ştie de Dumnezeu. Dumnezeu doară ne dă vieaţă şi
sănătate şi cu voia lui le ţine toate. El este părintele nostru şi noi suntem fiii lui. Şi
dacă suntem fiii lui, unde i se poate urma mai bine învăţătura decât într-o şcoală ce
se cheamă teologică, adecă şcoala despre cuvântul lui Dumnezeu.”
În momentul răpirii Bucovinei de către Austria, preoţii români abia de ştiau
a scrie, a citi şi a săvârşi un serviciu divin, aşa precum o ştiau de pe la şcolile
mânăstireşti. De aceea, la această stare de lucruri expusă la Viena de Episcopul
Dosoftei Cherescul, Iosif al II-lea îşi dădu asentimentul că şi preoţii români trebuie
să ştie nu mai puţină carte decât cei austro-ungari. Între timp, Episcopul făcu
cunoştinţă cu preşedintele consiliului de război al curţii, Contele de Hadic, prin
intermediul căruia mitropolitul de Carloviţ, Moise Putnic, promise să caute din
rândul preoţilor săi un român care să cunoască bine limba şi care să vrea să vină în
Bucovina ca să deschidă o şcoală teologică.
Cu greu s-a putut găsi în Banat un călugăr, Daniil Vlahovici, sârb de
origine, dar care cunoştea româna la perfecţie. „Şi veni el în  Ţara de Sus a
Moldovei pentru 300 de florini leafă, locuinţă şi 12 stânjeni de lemne pe an”. În
felul acesta, la 1786 se deschide prima şcoală teologică bucovineană la Suceava,
nu la Cernăuţi. Şi asta din cauză  că pe atunci Suceava era oraşul cel mai mare din
ţară. O şcoală teologică cu termenul de învăţământ de 3 ani ce îşi începu activitatea
cu 7 elevi cărora Daniil Vlahovici le preda toate obiectele cerute de program în
39limba română. O dovadă  în  plus  că la începutul stăpânirii austro-ungare limba
română era limbă unică în Bucovina.
Doi ani mai târziu, la seminarul teologic din Suceava învăţau 33 de feciori
de  ţărani bucovineni, lucru nemaipomenit pentru timpurile acelea. Era un mare
merit al lui Daniil Vlahovici. De aceea, după moartea lui Dosoftei Cherescul, la
propunerea episcopatului, la 23 Aprilie 1789, Vlahovici fu numit Episcop al
Bucovinei. Cu acest prilej, el mută seminarul de la Suceava la Cernăuţi unde, cu
încă doi profesori, rămase în fruntea lui până la 1804, când în cele trei clase ale
seminarului învăţau 141 de viitori preoţi, toţi de origine etnică română, dintre care
31 de elevi nevoiaşi şi buni la învăţătură erau bursieri ai fondului religionar.
Acest extraordinar român de origine sârbă, cum s-a dovedit a fi călugărul
Daniil Vlahovici, prezentă curţii de la Viena rapoarte şi acte prin care cerea ca pe
baza seminarului să fie creată o instituţie superioară de învăţământ care să se
numească institut teologic. Institut la care să fie primiţi absolvenţi ai gimnaziilor şi
ai seminarului pe care îl conducea cu adevărat talent de atâţia ani. Vârsta înaintată
însă nu i-a dat posibilitatea să-şi vadă visul împlinit. Propunerea sa fu realizată abia
în anul 1827. Şi tot atunci a mai fost hotărât ca seminarul să-şi continue activitatea
în cadrul institutului. Mai mult, seminariştii care doreau să se facă preoţi locuiau la
internat până la hirotonisire, având ca pedagogi  şi supraveghetori profesori cu
studii teologice superioare făcute la Viena şi Praga.
Un singur neajuns, după  părerea unora, avea acel institut: totul se preda în
latină. De aceea, la 1848, Episcopul Eugen Hacman porunci ca latina să  rămână
doar obiect de studiu. În rest, totul începu să se predea în limba română şi cu
caractere latine. Mai apoi, Eugen Hacman ceru ca pe baza institutului teologic să
fie înfiinţată Universitatea din Cernăuţi. Universitate cu patru facultăţi, dintre cele
mai clasice: facultatea de teologie, facultatea de filozofie  şi litere, facultatea
juridică şi facultatea de medicină. Aceasta din urmă nu s-a deschis niciodată în
40cadrul universităţii cernăuţene. Primele trei însă au funcţionat fără întrerupere de la
1875 până la 1944, când în Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei se instalară, pentru
a doua oară cu forţa armată, ruşii.
Aşadar, graţie hărniciei episcopatului Bucovinei şi mărinimiei financiare a
fondului religionar, modesta şcoală de teologie a lui Daniil Vlahovici a devenit
prodigioasa universitate cernăuţeană care în mai puţin de trei sferturi de secol de
învăţământ românesc a dat sute  şi sute de teologi, filozofi, oameni de litere  şi
avocaţi. Ca să nu mai vorbim de profesorii ei cu renume, cum a fost Ion Sbiera, sau
Ion Nistor, Membru al Academiei Române  şi autor al Istoriei Basarabiei de la
1923, ca neîntrecută scriere de popularizare românească.
Un românism bucovinean, deci, devenit oază spirituală şi pentru nordul
Basarabiei. Mai ales după cotropirea ei de către Rusia. Acea Rusie care, cum se
plângea Constantin Stamati-Ciurea, n-a îngăduit acolo nici măcar existenţa unei
tipografii.
Nu întâmplător, autorul povestirii „Floricica Codrului” scria: „Abia după
încuscrirea mea cu mitropolitul Bucovinei, Silvestru Morariu, mi s’a oferit
posibilitatea de a tipări o parte din manuscrisele mele în limba mea maternă, limba
română.” Şi mai făcea exilatul de la Caracuşenii Vechi o consemnare privind ţara
de Sus a Moldovei. Aceea că prima notiţă critică la opera sa literară i-o făcea
bucovineanul Mihail Teliman care scria la începutul anului 1887 în ziarul Patria:
„Stând în legătură cu însuşi fundamentul neamului românesc din Basarabia,
operele lui Stamati-Ciurea sunt de o originalitate nepătată şi cristalizează în ele
toate gândurile nobile ale unui suflet de român.”
Şi l-a mai impresionat ceva în mod deosebit pe Stamati-Ciurea. Cuvintele
înaripate ale preotului cernăuţean Constantin Morariu la care, de pe poziţiile sale
de basarabean, apela adesea: „Nu uitaţi, fraţilor, că noi românii ne aflăm aici de 19
41veacuri şi că prin o mie de ani de  lupte cu toate popoarele sălbatice nu ne-am
stâns.”
MÂNĂSTIRILE ŞI SCHITURILE
Românismul Bucovinei, ca sentiment naţional suprem, a mers  şi merge
mereu mână în mână cu creştinismul nostru din născare, găsindu-şi întruchiparea în
ceea ce au avut mai bun schiturile, bisericile, mânăstirile şi episcopiile. Acestea din
urmă, devenind tot mai insistent centre de cultură şi de luminare naţională a minţii
celor mulţi. Mai ales pe timpul unor aşa ierarhi ca Dosoftei Cherescul, Daniil
Vlahovici, Isaie Baloşescu, Eugen Hacman, Teofil Bendelea, Teoctist Blajevici şi
Silvestru Morariu.
Toţi aceşti prelaţi dădeau o mare atenţie mânăstirilor care în momentul
cotropirii Bucovinei de către austrieci erau în număr de zece: Putna, Suceviţa,
Dragomirna, Sânt-Ilie, Pătrăuţi, Ilieşti, Voroneţ, Soloca, Humor şi Moldaviţa.
  Lăcaşuri de închinăciune  şi  şcolarizare secondate de 13 schituri:
Sânt-Onofrei, Bărbeşti, Luca, Babin, Coribniţa, Vijniţa, Creşciatic, Berejniţa,
Broscăuţi, Zamostea, Horecea, Voloca pe Ceremuş şi Jadova. Din toate acestea
doar mânăstirea Pătrăuţului şi schitul Jadova erau pentru călugăriţe.
 Cât de mare era rolul mânăstirilor şi schiturilor în educaţia patriotică
şi creştinească a românului o dovedeşte grija ce le-o purtau domnitori ca:
Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Ca exemplu, poate fi luată Putna, zidită de
Ştefan Vodă în anii 1466-1469. Zidită şi dăruită prin uric domnesc cu moşia
Branişte pe care, atraşi de această frumoasă critorie, „dreptcredincioşi din toate
părţile ţării” au înfiripat aşezări omeneşti ca: Straja, Putna, Suliţa, Plosca, Şipot,
Ulma, Tomnatecul, Sadăul, Seletinul Ropcelul  şi altele.  Şi tot „Fericitul Domn
Ştefan” a dăruit aceleiaşi mânăstiri Putna moşiile Vicovul de Sus, Vicovul de Jos,
42Voitinelul, Climăuţul, Pătrăuţul, Butuşeniţa, Cosminul. Pe cuprinsul acesteia din
urmă luară naştere satele Ceahor, Mologhia, Ostriţa, Târnauca, Bălcăuţi, Vicşani,
Măşcăteşti şi altele.
Pilda lui  Ştefan cel Mare a fost urmată şi de alţi „bravi români şi buni
creştini” ca Grigore Ghica Vodă, Dosoftei Cherescul, egumena Eufrosinia de la
Horodnicul de Jos, Episcopatul Rădăuţiului Filotei, Doamna Ruxandra
Lăpuşneanu, dăruind  şi ei Mânăstirii Putna moşiile  Şirăuţi, Tereblecea, Ciudei,
Crasna şi Cuciurul Mare.
Merită  să fie menţionate numele unor „prea darnici ctitori de mânăstiri şi
schituri bucovinene”, după cum urmează:  Ştefan cel Mare – Putna, Sânt-Ilie,
Pătrăuţi, Voroneţ, Humor; Gheorghe Movilă, Episcop al Rădăuţiului – Suceviţa;
Anastasie Crâmca, Mitropolit al Moldovei – Dragomirna; mazilul Ionaşcu
Isăcescul – Ilişeşti; Ştefan Vodă Tomşa – Soloca; Alexandru cel Bun – Moldaviţa;
preotul Mihu din Siret – Schitul Mănăstioara; mazilul Nicolai Calmuţchi – Schitul
Bărbeşti; mazilul Tănase Ţintă – Schitul Luca; Episcopul Nicolai al Rădăuţiului –
Schitul Vijniţa; Episcopul Antonie al Rădăuţiului – Schitul Horecea etc.
Aşadar, 10 mânăstiri şi 13 schituri bucovinene! Şi toate întru preamărirea
Domnului, întărirea românismului şi a credinţei creştine din străbuni, precum şi
pentru alfabetizarea doritorilor de scris şi de citit.
Mânăstiri şi schituri ca chezăşie a evlaviei voievozilor, boierimii, preoţimii
şi a poporului român, în general.
Mânăstiri şi schituri care an de an deveneau „răsadniţe pentru plantarea de
şcoale poporale române peste tot locul unde rodnicia pământului o îngăduie.
Şcoale prin sate şi târguri, la care toţi copiii sănătoşi, băieţi şi copile cari de la
vârsta de 7 ani să âmble zi după zi şi nu un an doi, cum se întâmplă pretutindeni în
ţeara noastră, ci şese ani de-a rândul.”
43Este o frântură de text dintr-o lege zis împărătească, obţinută cu mari
greutăţi de Episcopatul Bucovinei, care prevedea  şi amenzi pentru părinţii
„îndărătnici”: de la 1 până la 5 florini amendă pentru 3 zile de lipsă nemotivată de
la şcoală. „Dacă nu au de unde plăti – 24 de ore de arest.”
 Circula şi un fel de cântec de un autor anonim: „Dacă vrei ca după moarte
să fii blestemat,/ Îţi lasă copilaşul în lume ne’nvăţat.”
Existau şi societăţi particulare cu „destui oameni miloşi, cari dau copiilor
sărmani, ce învaţă bine, straie, cărţi şi toate cele de lipsă pentru învăţătură”: Şcoala
română din Suceava, Societatea Doamnelor  Române din Bucovina, Societatea
Dragoş Vodă din Volovăţ etc.
Era bine, desigur, că existau nişte legi care îi obligau pe părinţi să-şi trimită
copiii la şcoală. Partea proastă  rămânea una şi aceeaşi: guvernul de la Viena nu
finanţa  şcolile naţionale româneşti! Ca  şi mai înainte, ele rămâneau în sarcina
fondului religionar.
Aşa se făcea că, potrivit unui document ce purta anul 1780 şi de care am
dat prin arhivele cernăuţene, în toată Bucovina ocupată existau doar 8  şcoli
publice: 4 la Suceava şi câte una la Putna, Cernăuţi, Rădăuţi şi Siret. Dintre care, 6
româneşti, una  greacă şi una latină. La ele s-a mai adăugat una, cu predare în
limba germană, făcută de austrieci.
Cât despre şcolile mânăstireşti şi parohiale, ele erau finanţate de episcopie,
de preoţi  şi diaconi care trebuiau să plătească statului  şi o taxă de 4 florini  şi
jumătate!
FĂRĂDELEGI ÎMPĂRĂTEŞTI
44Odată cu sosirea trupelor austriece de ocupaţie, guvernator al Bucovinei fu
numit generalul Spleny. Aşa începu zisa „ocârmuire militară” a Arboroasei ce dură
de la 1775 până la 1786.
Prima sa acţiune politică din acea perioadă de tristă memorie pentru
autohtoni a fost un raport trimis guvernului de la Viena în care cerea: „să se facă la
Cernăuţi şi în Suceava două şcoli latinesci de câte patru clase şi două convicte sau
şcoli pentru 6 copii de boieri.”
Un raport prin care guvernatorul vroia să convingă populaţia băştinaşă  că
Viena „nu vre nici decum să supere poporul român în obiceiurile credinţei şi ale
naţiei sale, ci mai vârtos să le apere şi să le întărească.”
Paradoxal, dar s-au găsit şi pe atunci românaşi de bine care să scrie despre
Spleny ca despre „un om de omenie şi dreptate”. Erau nişte preoţi care ziceau că
guvernatorul „voesce să ne facă nouă românilor bine, dară, lipsindu-’i paralele, nu
reuşeşte să ne facă şcoalele numite în raportul său.”
O bonomie, mai bine zis o prostie românească, care îmi aminteşte de
circumstanţele atenuante pe care unii basarabeni de-ai mei le acordau politicii
economice dezastruoase a lui Hruşciov. Deşi se întindeau de foame pe la cozi
interminabile. Ba mai  şi făceau pe serioşii, zicând că Nichita „nu vrea să se
căciulească la americani”.
Cât despre Spleny, acesta era ridicat în slăvi şi pentru aceea că  dăduse o
circulară prin care preoţii  şi diaconii nu mai erau obligaţi să plătească
Mitropolitului de la Iaşi 4 florini  şi ceva pe an ca taxă pentru „cheltuielile
şcoalelor”.
Şi din nou laude peste laude aduse generalului austriac! Deşi era vorba de
nişte bani adunaţi numai de la români! Bani care, după câtva timp, au stat la baza a
ceea ce avea să se numească „fondul şcolastic al ţerii”.
45În 1779 „ocârmuitor militar” al Bucovinei deveni generalul Enzenberg
care, „contrar promisiunilor lui Spleny de a face numai şcoli româneşti, clădi o
şcoală nemţească în Suceava”. Prima  şcoală pentru străini în Bucovina! Un
procedeu nefast, urmat cu ardoare de ruteni, de polonezi, de evrei şi de alţi „oaspeţi
nepoftiţi”.
Nu trecu mult şi, chipurile, pentru contracarare, veni o poruncă-plan de la
Viena ce stipula: „S-a hotărât să se facă şasă şcoale naţionale pentru limba
românească”, dintre care una la Zastavna, alta la Vaşcăuţi şi a treia la CâmpulungMoldovenesc. Şcoli rămase ani şi ani de zile doar pe hârtie.
Şi din nou naivitatea românului, sireacul, cu osanale în presă la adresa
noului guvernator: „Eată încă o dovadă foarte puternică, că după 12 ani de la
venirea Bucovinei la Austria ţeara noastră este românească, căci de altminterea
cum am înţelege să fie şcoale pentru limba românească în Zastvana, aproape de
Galiţia,  şi în Vaşcăuţ, unde astăzi aproape că nu să mai aude limbă
românească?”.
Din păcate, acei români „binevoitori” uitau să se refere la menţiunea din
„Planul Enzenberg” care stipula că  „învăţământul are să se împărtăşească numai
în nemţească şi românească”. 
Şi nu pentru că ar fi existat pe atunci în Bucovina populaţie de origine
etnică germană, ci pentru că, zicea Enzenberg, „limba nemţească este limba
împărăţiei”. În planul „Regulării bisericesci” se menţiona că toate cheltuielile
pentru zidirea de şcoli naţionale vor fi suportate de „Fondul Religionar” şi nu de
visteria ţării. Ba se mai dădea şi un „sfat părintesc”: „Dacă vor fi bani destui în
acel fond, au să se facă şcoale în toate satele care au biserici”,
Un lucru era cert: funia antiromânismului din Bucovina ajungea an de an
tot mai mult la par. Pentru că, una era teoria împărătească  de  la  Viena şi cu totul
alta practica de la faţa locului. Legile  şi directivele prevedeau ca „cei dintâi
46învăţători de la acele şcoale să fie români” sau oameni care cunosc la perfecţie
limba acestora. În realitate, erau tot mai dese cazurile în care învăţători ruteni şi
polonezi băteau până la sânge copiii de români dacă nu le învăţau limba aşa cum ar
fi vrut ei!
Situaţia se schimbă oarecum înspre bine abia pe la 1784 când Episcopatul
nu mai putea trece pe lângă acele fărădelegi antiromâneşti  şi obţinu, cu mare
greutate, din partea ministerului respectiv, o circulară în care se spunea că  „toate
hotărârile în trebi ale  şcoalelor se fac sub privegherea Episcopului  şi a
Consistoriului din Cernăuţ”.
În felul acesta, unul dintre cărturarii români ai timpului, al cărui nume nam reuşit să-l stabilesc, scria cu patos demn de toată lauda: „Astfeliu,  şcoalele
noastre era în adevăr menite să ni aducă nouă Românilor mare folos, pentru-că în
trânsele erau ocrotite cele mai scumpe odoare ale neamului nostru, anume limba
şi legea noastră strămoşească.”
Cam aşa lua sfârşit acel „răstimp” de 15 ani de „ocârmuire militară”, ca să
înceapă unul şi mai dezastros: „Răstimpul împreunării blestemate a Bucovinei cu
Galiţia”.
„ŞCOALE LEŞEŞTI”
Aşadar, „răstimpul” împreunării Bucovinei cu Galiţia de la 1786 până la
1850! O „împreunare” făcută pe baza unui nesăbuit şi fariseic decret împărătesc. O
perioadă dintre cele mai nefaste de-a lungul tuturor celor 143 de ani de stăpânire
austriacă. Un răstimp plin de fărădelegi ce începu cu aşa zisa reformă a
învăţământului public.
O pretinsă restructurare potrivit căreia „diregătoria” şcolilor din Bucovina
era rebotezată în „Consensul normal de studii”  şi mutată de la Cernăuţi la
47Lemberg. În fruntea acelui consens se afla „Inspectoratul şcoalelor normale pentru
Galiţia răsăriteană”. Inspectorat ce nu mai depindea de guvernatorul de la Cernăuţi,
ci de cel din Leov, cum începu să se numească Lembergul.
Prima măsură discriminatorie a acestui inspectorat a fost o dispoziţie din
partea „gubernariatului” prin care, începând cu anul 1793, părinţii români din
Bucovina nu mai erau obligaţi să-şi dea copiii la şcoală. Se menţiona chiar că
rămâne la aprecierea satelor de a-şi face sau nu şcoli „pe socoteală proprie”.
Drept care, acelaşi militant pentru trezirea naţională românească, pe nume
Constantin Morariu, „ticlui o pildă” pe care o expunea ca predică în faţa
enoriaşilor: „Să zicem, bunăoară, că este un om orb. Şi orbul acela are o avere
tare frumoasă. Acuma eu sciu că l-aşi putea lecui pe orbul acela. I-aşi putea da
lumina ochilor ca el să vadă şi să chiverniească cu averea sa. Dară, în loc să fac
fapta asta creştinească, mă gândesc aşa: Da lasă’l să rămâe orb. Că cu atâta mai
uşor voiu pune mâna pe averea lui şi mă voiu îmbogăţi eu.”
Într-adevăr, românul bucovinean de pe „vremea împreunării” era un fel de
orb din pilda preotului cernăuţean. Pentru că, din cele 32 de şcoli cu învăţători
români, câte număra Bucovina în anul 1792, în scurtă vreme rămăseseră doar 14!
Şi „orbul nostru” din Bucovina, mai ales din cea de nord, rămânea tot mai
mult la cheremul „leşilor galiţieni cari nu-şi bătură capul cum să-l lecuiască, ci îl
lăsară  să orbească şi mai tare”. Şi, parcă în bătaie de joc, Iosif al II-lea le veni în
ajutor „orbilor români” cu un sfat împărătesc:
„Pe voi părinţilor bucovineni nu vă silesc să  vă daţi copiii la şcoale. Orbi
sunteţi, orbi să  rămâneţi.  Şi, când cineva a căuta să  vă lecuiască, noi ne vom
împotrivi.”  Şi „orbirea” continua: 9 şcoli româno-germane, una ungurească, una
armenească şi doar două curat româneşti! La Siret şi la Suceava.
Şi cum adesea un rău nu vine singur, la 1812 Consistoriul de la Leov mai
obţinu un decret de la Viena prin care marea majoritate a şcolilor româneşti „fură
48prefăcute în  şcoale catolico-leşeşti”  şi puse sub directa oblăduire a unui
consistoriu, numit catolic.
Un adevărat dezastru amplificat printr-o „poruncă specială” a Leovului ce
notifica fără drept de apel: „Nici un învăţător român să nu fie primit la o şcoală
din Bucovina, dacă nu va trece mai întâi la legea catolică”.
Frunzărind o serie de scrieri ale timpului, constat cu satisfacţie că nu s-a
găsit nici un învăţător român care să se fi lăsat de legea sa strămoşească. Dar, cum
se spune, băţul având două capete, toţi învăţătorii autohtoni „fură daţi în lăture”, în
locul lor fiind aduşi învăţători ruteni şi polonezi. Criteriul de bază era ca „aceşti
aduşi de peste Nistru” să nu cunoască nici în cea mai mică  măsură limba română.
Astfel porni prigoana copiilor de români prin a-i obliga „să înveţe leşeasca  şi
nemţeasca”.
Începu o luptă „pe viaţă şi pe moarte” a celor mai mulţi preoţi şi învăţători
români, în frunte cu Consistoriul din Cernăuţi, contra „galiţienilor poleci şi ruteni”
de la Leov. O luptă ce dură 35 de ani! Şi abia în 1850 se obţinu „binecuvântarea
împărătească”: „Privegherea asupra şcoalelor ortodoxo-orientale are s’o poarte
Episcopul şi Consistoriul din Cernăuţ”. Iar primele şcoli care au reuşit să iasă din
strânsoarea ruteano-poloneză au fost cele din Suceava şi Cernăuţi, urmate de cele
din Roşa, Broscăuţi, Cuciurul Mare, Mologhia, Zvineacea, Ciudei, Bucşoaia,
Şirăuţul de Jos, Arborea, Tereblecea şi altele.
Momentul cel mai delicat  şi mai dificil de revenire la normal era că
învăţătorii români nu acceptau să-şi ia posturile în primire înainte de a fi „plecat de
unde au venit ucitelii catolici”. O acţiune curajoasă, principială şi demnă de lauda
susţinută cu perseverenţă de Consistoriul din Cernăuţi.
Era câştigată o luptă, dar nu şi războiul. Leovul „se punea luntre şi punte”
în calea ridicării de şcoli româneşti. Forma de acţiune a polonezilor şi rutenilor,
care nu erau alţii decât ucrainenii de astăzi de la Cernăuţi, devenise şantajul. Şantaj
49la faţa locului, şantaj la Viena: „Românii vor să-şi facă şcoale prin închiderea
celor de limbă germană!” Se dădea şi un exemplu concret: „Nu-’i de dorit, nici de
trebuinţă  să se facă în Suceava o şcoală capitală românească deosebită de şcoala
cea capitală nemţească”.
Numai datorită „neînfricării” şi personalităţii Mitropoliţilor Vasile Ianovici
şi Silvestru Morariu, Viena a respins, în cele din urmă, insinuările preoţilor catolici
şi antiromâni Anton Holinschi din Sadagura, Johan Vacovschi din Siret şi Anton
Berezinschi din Gura Humorului.
AZ BUCHE SAU CHIRILICE
Scăpat de sub tutela Galiţiei, Consistoriul  şcolilor din Cernăuţi împărţi
Bucovina în 12 districte ce corespundeau celor 12 protoierii. În felul acesta toate
instituţiile de învăţământ căzură în grija protoiereilor cărora pe atunci li se zicea
„protosviteri-privighitori asupra şcoalelor”. Şi numărul acestora începu să crească.
„Nevoie mare însă le împiedica: nu era cărţi în limba română”.
Nu trecu mult  şi doi cărturari de ispravă, preotul Samuil Andrievici  şi
profesorul de teologie Vasile Ianovici, se puseră în „slujba neamului”, făcând
„carte după carte”. Pilda lor fu urmată de Mitropolitul Silvestru Morariu, neîntrecut
în hârnicie apostolească: 6 cărţi de cetire, 3 cărţi de compturi  şi de răfueli, 4
catechisme, o carte de rugăciuni şi o carte de învăţături creştineşti. Vasile Ianovici,
devenit mitropolit, scrise şi el 6 cărţi de gramatică pentru şcoalele poporale.
Cărţi trebuincioase „ca pânea”, cu ajutorul cărora românii bucovineni
făcură în scrierea lor latină un pas cum nu se mai făcuse până atunci. Aşa numitele
„az buche” sau chirilice, în număr de 43, impuse de galiţieni, au fost înlocuite cu
27 „litere latineşti a strămoşilor noştri Romani”. O scriere nouă, „romănească”,
50numită scriere civilă, în care au fost tipărite toate cărţile scrise de Vasile Ianovici şi
Silvestru Morariu.
Între anii 1860  şi 1870, cum atestă cronicile timpului, Consistoriul din
Cernăuţi a deschis 212 şcoli comunale şi orăşeneşti. De trei ori mai multe decât
deschiseseră „leşii şi rutenii vreme de 64 de ani”!
Drept care, preotul Constantin Morariu le zicea „dreptcredincioşilor” săi:
„Sângele apă nu se face!”
„Oameni de bine” însă, din  ăştia erau  şi pe atunci, au obţinut o lege
împărătească prin care şcolile bucovinene au fost luate „de sub cârma diregătoriilor
bisericeşti şi puse sub cârma diregătoriilor lumesci”.
Anume prin acea lege Bucovina fu împărţită în 8 căpitănate scolastice.
Căpitănate ce aveau în frunte consilii alcătuite din: „căpitanul ţinutului, un membru
ori mădular al bisericii, unul al şcoalei şi patronul şcoalei”.
Dacă districtul sau comuna număra mai mult de „2000 de suflete de lege
catolică, evangelică sau jidovească”, din consilii făceau parte şi reprezentanţi ai
acestor religii.
Din cele citite prin arhivele cernăuţene am ajuns la concluzia că autorităţile
împărăteşti de la Viena erau nespus  de darnice în legi, decrete şi circulare. Cât
despre fondurile financiare de stat pentru şcoli, ele erau dintre cele mai derizorii:
împrumuturi fără dobânzi pentru zidirea de şcoli şi întreţinerea lor, plus majorări
de 10 procente la birurile locale pentru lefurile învăţătorilor.
Din aceleaşi arhive reiese că grosul finanţelor pentru învăţământul public
din Bucovina îi revenea Fondului Religionar: 50.000 de florini pe an, faţă de 4.416
(!) florini din bugetul statului!
În rest, cu toată  sărăcia lor, cheltuielile şcolare le suportau comunele. De
unde  şi „geografia lingvistică” discriminatorie. Astfel, româna, ca limbă de
51predare, era folosită în doar 96 de şcoli din cele 299 câte existau în Bucovina în
1891!
În celelalte  şcoli învăţământul se făcea în ruteană, rusă, poloneză,
ungurească şi evreiască. Mai mult, din numărul total de şcoli – 219 erau a câte o
clasă, 45 – a câte două, 11 – a câte trei, 16 – a câte patru, 2 – a câte cinci şi 6 – a
câte şase clase.
Sunt cifre ce, potrivit statisticilor, dovedeau că în raport cu situaţia
învăţământului public românesc în momentul cotropirii de la 1775 a Bucovinei era
mult mai bună decât după o sută de ani de stăpânire austro-ungară.
Ş-apoi, ce însemnau, de exemplu, cele două clase primare pentru Vicovul
de Sus care număra 5.723 de locuitori?
În schimb, „principială” cum era, puterea împărătească nu se sinchisi, în
anul 1891, să amendeze 6918 părinţi cu 9580 de florini pentru că nu-şi trimiteau în
fiecare zi copiii la şcoală!
Cei care n-au avut bani să plătească amenda, 940 la număr, au fost
pedepsiţi cu câte o zi de închisoare!
Cu acel prilej, Revista  Deşteptarea scria: „Duşmanii ne împiedică  să ne
luminăm minţile, şi de aceea ne stângem grozav. Eară dacă ne vom mai stânge şi
de acuma înainte, după cum scim ce putere este  şcoala, vina va fi numai a
noastră.”
Altfel zis, pedagogia română în anii de ocupaţie austro-ungară era la
pământ. Pe tot cuprinsul provinciei nu exista nici o „preparandie”, cum se numeau
atunci şcolile normale.
Până la urmă, cu mari ploconeli  şi roadere de praguri împărăteşti, s-a
deschis o şcoală normală la Cernăuţi unde fură primiţi 61 de români, 60 de ruteni,
29 de nemţi şi 10 polonezi.
52La „preparandia” de fete situaţia era  şi mai proastă: 67 nemţioaice, 15
poloneze 10 românce şi 8 rutene.
Gazeta Bucovinei scria cum o învăţătoare poloneză de la Mihoveni scotea
elevii români în faţa clasei şi le zicea în gura mare:
– Mojicule ce este, ţiran prost!...
Şi elevii treceau ruşinaţi la locurile lor.
D E Ş T E P T A R E A
Lipsa de manuale în limba română influenţa negativ dorinţa părinţilor de a-
şi da copiii la  şcoli de cultură generală şi de meserii. Logica fiind cea
arhicunoscută din generaţie în generaţie: n-ai să te faci popă!
De aceea, intelectualii români, în ciuda celor străini, dădeau o mare
importanţă gimnaziilor: „de jos” – cu patru clase şi „de sus” – cu opt clase. Exista
şi un fel de publicitate: orală – din gură în gură, şi scrisă – „pe toate gardurile:
Şcolerii învaţă ca să poată fi preoţi, doftori, profesori, judecători, avocaţi şi toate
cele.”
Primul gimnaziu de stat din Cernăuţi a fost deschis, „prin milă
împărătească”, abia la 1819. Gimnaziu în care până la 1848 se preda în limba
latină, „adecă în limba strămoşilor noştri Romani”, cum scriau ziarele, şi avea şase
clase. În acest an veni poruncă de la Viena ca „gimnaziul din Cernăuţi să aibă opt
clase şi în trânsul să înveţe şcolerii în limba nemţească”. Se dădea, deci, cu o
mână şi se lua cu două!
Atâta doar că fu „îngăduit” un profesor „care să-i înveţe pe şcoleri şi limba
romănească”, cum scria la 1893 gazeta Deşteptarea. „
Şi locul acela de profesor la căpătat, spre norocirea tuturor, 
neuitatul şi în veci pomenitul Român ardelean
53Aron Pumnul, care în răstimp de 15 ani a lucrat din răsputeri de a ne trezi pe noi
Românii şi ne-a făcut ca să ne fie dragă limba şi naţia”.
Se constata ca pozitiv faptul că dintre cei 20.512 elevi, câţi învăţaseră la
acest gimnaziu din 1850 până la 1888, alături de nemţi, ruteni, polonezi, armeni,
evrei, unguri, numărul românilor ajunsese la 4688! Când însă la 1860  şi 1872
„miloasa împărăţie”, cum scriau unii dintre „românaşii noştri de bine”, deschisese
câte un gimnaziu la Suceava şi Rădăuţi, numărul elevilor români de la gimnaziul
din Cernăuţi ajunsese din 1893 la doar 102!
Abia după 75 de ani de stăpânire austriacă, Deşteptarea, unul dintre cele
mai patriotice ziare ale timpului, dădu alarma: „Noi nu putem fi împăcaţi că numai
atâţia Români âmblă la gimnasiul acesta, şi trebue să  căutăm chipuri şi căi ca
numărul lor să se mărească încă în toamna asta”.
Românismul Bucovinei era susţinut şi apărat de cei mai mulţi intelectuali
autohtoni în frunte cu „cei mai aleşi reprezentanţi ai naţiei noastre: bătrânul boer
din Cernauca Doxachi Hurmuzachi  şi cu vrednicii săi fii Eudoxiu, George  şi
Alecu.” Aceştia, odată cu sosirea lui Aron Pumnul la Cernăuţi, începură  să
tipărească ziarul Bucovina care, în numărul 44 din 1850, „pe faţa 283”, scria: „În
zilele trecute s’au trimes din Cernăuţ  către ministeriul învăţământului o petiţie ca
să se facă în Bucovina o şcoală reală, un gimnasiu de jos la Suceavă şi să se
alcătuiască pentru Bucovina un consiliu sau sfat scolastic, care să nu fie nici
decum supus Galiţiei”.
Trebuiră însă  să treacă zeci de ani şi „să âmble multe scrisori în sus şi în
jos” până se văzu împlinită acea cerere a Hurmuzăcheştilor care „căutau verigă de
verigă  să tot deslege  ţeara noastră de lanţurile ruteneşti”. „Problema” era că
Viena nu putea „găsi” o clădire pentru proiectatul gimnaziu până când Episcopul
Eugen Hacman nu răspunse guvernatorului Bucovinei că se „învoesce cu toate cele
ce le vre ministrul, dară doresce că dacă gimnasiul din Suceavă va ave profesorii
54de legea noastră, atunci limba învăţământului la acel gimnasiu să fie limba
romănească”. Rugă la care „dreapta împărăţie” numi în funcţia de director al
gimnaziului pe cehul Iosef Marek, iar ca profesori principali fură trimişi Blasius
Knauer  şi Josef Rohrmoser, ambii originari din Viena! Un singur român,
Constantin Morariu-Andrievici, fu numit „catechet  şi învăţător pentru limba
romănească”.
Asemeni cu Hurmuzăcheştii, urmaţi de Aron Pumnul, au fost şi alţi buni
români, cum erau Mihail Pitei din Rădăuţi, Orest Renei din Herşeni, Christof
cavaler de Petrovici, care au pus umărul la înfiinţarea gimnasiului din Rădăuţi,
şcolii reale ortodoxe din Cernăuţi, şcolii de meserii din Cernăuţi, şcolii de meşteri
zidari, şcolii de negoţ, şcolii de tâmplărie, şcolii de agronomie din Cernăuţi, şcolii
teologice bucovinene etc.
Şi toate au fost rezultatul unei scrisori către împărăţie iscălite de „82
fruntaşi bucovineni, adecă boeri, preoţi, profesori  şi alţi oameni învăţaţi de ai
noştri”. Scrisoarea era contrasemnată de Episcopul Eugen Hacman  şi puncta
următoarele principii:
„Orice popor este fericit şi o duce bine, dacă mintea i se luminează cu
învăţătura din şcoală.
Profesorii şcoalelor pentru copiii de români să nu fie oameni străini, ci fii
ai poporului nostru.  Şi dacă n’am ave profesori de ai noştri la fel, deschiderea
şcoalelor reale ar trebui să se amâe până ce i-am ave.
Să se trimită tineri de ai noştri cu stipendii din fondul religionar ca să
înveţe la şcoli mai mari, şi aşa să poată fi profesori la şcoalele reale şi de meserii.
Să se aleagă o comisie, care să lucreze cărţile trebuincioase pentru
şcoalele românesci” etc.
55O scrisoare plină de durere  şi principialitate românească ce, graţie lui
Vasile Balş, a ajuns  şi pe biroul împăratului habsburgic. De unde, probabil,  şi
răsunetul ei pozitiv.
P R O F I L U R I
GRIGORE GHICA VODĂ
Încep acest capitol cu un neîntrecut patriot şi Domn al Moldovei de la 1764
până la 1767 şi de la 1774 şi până la 1777. Sfârşitul său tragic, legat de răpirea
Bucovinei, poate fi asemuit cu cel al lui Constantin Brâncoveanu.
Pierzania sa porni de la  delimitarea Arboroasei ce făcea parte integrantă
din Ţara de Sus a Moldovei. Delimitare în favoarea Austriei care, prin bani mari şi
bijuterii scumpe, îi câştigă de partea sa „pe un anume Tahir Aga şi pe Paşa de
Hotin, acesta şi supraveghetor pe întreaga afacere”.
 Grigore Ghica, deşi era cel mai în drept, nu reuşi să fie numit nici măcar
membru în comisia de deliberare. O tendenţiozitate flagrantă din partea
austriecilor, despre care un cronicar anonim scria: „Ghica s’a purtat cu vrednicie:
s’a plâns Paşei din Hotin contra lui Tahir Aga, care nu s’ar purta cu dreptate la
lucrările de delimitare; a arătat Porţii că Austriecii l-au încărcat pe acest Agă cu
daruri multe; şi-a dat în sfârşit toate silinţele să strice tratatul încheiat între Turci
şi Nemţi cu privire la Bucovina – dar n’a isbutit!” În strădaniile sale, Ghica Vodă
încearcă  să scoată  „din gheara austriecilor” măcar Suceava, „cetatea eternă a
Românismului”. A fost peste puterile sale, în schimb, austriecii mai câştigară 46 de
sate „la linia de graniţă statorită” prin tratatul din 7 Mai  1775.
 Mai mult, prin tot felul de viclenii, Viena convinse Ţarigradul că Grigore
Ghica este o unealtă a ruşilor şi, în felul acesta, soarta lui fu pecetluită: „Turcii
56trebuia să scape cu ori-ce preţ de acest Domn supărăcios.” Drept care, Înalta
Poartă porunceşte Domnului Moldovei să strângă noi biruri pentru un eventual
război cu ruşii. Biruri ce trebuiau trimise de urgenţă la Galaţi. Ghica însă refuză
„de oare ce ţara-i săracă, fiind că a fost  bântuită de lăcuste şi lovită de vărsările
apelor.”
 Motivul de condamnare la moarte, chipurile, ar fi fost acela că Domnul
Moldovei „s’ar fi rostit faţă de trimisul Porţii în nişte termeni atât de enormi şi de
nepotrivit cu demnitatea strălucitei Porţi, în cât aceea s’ar găsi nevoită a-l pedepsi
pentru necuviinţa sa.”
De fapt, la mijloc era demnitatea de român şi patriot a domnitorului, lucru
peste care nu putea să treacă  „poarta suzerană”. Drept care, cronicarul Enaki
Kogălniceanu scria: „Întreg era acest Domn la toate, plin de minte, învăţat, ştia
toate trebile cum le va purta, că nu putea nimeni din capichebaiele ca să-l înşele
cât de puţin... Nu era om împrăştietor, dar sămile le căuta înaintea Măriei sale şi
cuvântul ce grăia era grăit şi era lăudat de către toţi şi plăcut prostimei.”
Crescut la Constantinopol, cum era pe atunci moda pentru cei ce aspirau la
tron, Grigore Ghica se dovedi a fi un bun român şi un bun gospodar. Scopul lui de
căpetenie era ridicarea economică a  ţării. De aceea, din chiar primele luni de
domnie, dădu poruncă boierilor ca aceştia să facă dreptate săracilor de pe moşiile
lor, cerându-le să nu ia „bacşiş” de la nimeni „sub ameninţare de straşnică
pedeapsă”.
Apoi „a orânduit un nou fel mai omenesc de a strânge birurile şi eşea o
mulţime de bani şi ţara foarte să tocmia şi se umplea de locuitori şi le era foarte de
uşurare, cât nu le fusese de multă vreme, nici la un domn din cei ce au fost mai
înainte, care se mira singuri pământenii de aceasta.”
57Grigore Ghica era unul dintre puţinii domni moldoveni care nu admitea
luxul nemăsurat „pe spinarea săracilor”, dând el însuşi exemplu de simplitate,
spirit economic şi cumpătare omenească în viaţa sa de toate zilele.                                           
 Grigore Ghica a fost acela care a adus apă în Iaşi, făcând cişmele „mai la
toate colţurile de uliţe”. După care a construit fabrica de postavuri de la Jijia „şi
alte asemenea îmbunătăţiri obşteşti.”
Şi cronicarul mai zice, „în câte-va cuvinte”, că Ghica Vodă Grigore fusese
„un domn bun, ales, gospodar, ce purta haine necostisitoare,” încheind cu ceea ce
ar fi zis domnitorul însuşi: „Dumnezeu m-a trimis în acest pământ ca să păzesc pe
săraci şi să-mi fie milă de dânşii.”
 Dar să revin la motivele invocate de turci în suprimarea domnitorului şi la
felul cum a fost dusă la îndeplinire acea mişelească hotărâre.
  Aşadar, „furiosul sultan” îl trimise la Iaşi pe capigiul Kara Hisarli Ahmedbei 
ca să i-l aducă pe Ghica „viu sau mort”. În caz contrar, ar fi plătit el singur cu
„propriul cap”. Şi turcul, un pretins prieten al domnitorului, plecă la începutul lui
octombrie 1777 spre Moldova, înconjurat de mulţi ieniceri. Domnul îi trimise
„mare alai” ca să-l întâlnească la Şanta, nu departe de Iaşi. Cum zice cronicarul,
Vodă trebuia „ca să-i facă ’ntâmpinare/ Fiind bei şi agă mare, / Şi cu pompă  să-l
primească/ Ca pe-o slugă’mpărătească.”
 În acest context „amăgitor”, capigiul „Au zis că-i bolnav de moarte,/ Şi-au
cerut doftor să-l cate.” Altfel zis, turcul s-a prefăcut bolnav, cerând să fie dus pe
braţe de la trăsură până la Beilic, reşedinţa trimişilor sultanului. Apoi trimise vorbă
„hulpească” la curtea domnitorului, înştiinţându-l pe acesta că el, capigiul, trebuia
să meargă la Hotin, dar „din pricina boalei e silit să  rămână puţin la Iaşi”. Şi că
având a-i comunica ceva important din partea împărăţiei, îl ruga, scuzându-se, să
treacă pe la dânsul.
58Şi fiind vorba de un „prieten”, cum se credea, cronicarul scrie în versuri că
Domnul, „Neavând nici un prepus/ I-au trimis acest răspuns:/ Să nu facă
osteneală,/ Fiind supărat de boală;/ Că merge Măria Sa,/ Acolo la gazda sa/.
 Totuşi, la sfatul unor boieri, Ghica trimise pe medicul său Fotache să vadă
dacă, într-adevăr, turcul e bolnav. La rându-i, capigiul, iniţiat în ale medicinei, îşi
legă strîns mâinile mai sus de cot cu o gumă, şi, în felul acesta, pulsul i se micşoră
simţitor. Şi medicul ajunse la concluzia că turcul era bolnav.
 Domnul „milos”, îşi luă o suită compusă din doar cinci persoane şi se duse
la Beilic. Aici fu primit cu mare cinste şi onoruri. Capigiul stătea întins pe o sofa
şi, cu glas slăbit, rugă ca oamenii din suita domnească  să treacă în altă cameră la
cafea. În felul acesta, Domnitorul Ghica rămase singur cu Ahmet Paşa. „Şi,
deodată, ieniceri/ Uşile deschizând,/ Au  şezut cu toţii rând/ Văzând Vodă
acea’ntâmplare,/ L-a curpins mare sudoare,/ O sudoare grea de moarte,/ 
Care leau săvârşit toate”.
 După câteva vorbe schimbate, Ghica scoase tabachera şi îl servi pe turc cu
„tabac”. Turcul îi mulţumi zicând: „Bun tabac ai, dar eu am şi mai bun”. Apoi,
bătând din palme, strigă: „Tabac!”
 Era semnul la care ienicerii tăbărâră cu iataganele asupra Domnului
Moldovei. Îşi scoase  şi el sabia, „strigând  şi cercând să rupă gratiile, dar în
zadar”. Copleşit de numărul mare al ucigaşilor, Grigore Ghica Vodă căzu răpus. Se
întâmpla această fărădelege turcească în ziua de 12 octombrie 1777.
 Ahmet Paşa porni în aceeaşi clipă  să ducă la Ţarigrad capul Domnitorului
„spre încredinţare că Voevodul hăinit (trădător) al Turcilor nu mai este.” 
  Cât despre cronicarul-poet, el încheie: „Trupul cel mult muncit/ Şi de cuţite
rănit,/ L-au dat pe fereastră’n jos,/ În grădina cea din dos!/ Şi bostangiii săpară şi
acolo’l îngropară!/ Din averile lui toate,/ Neavând la a sa moarte,/ Măcar patru
coţi de pânză/ Ca pe dânsul s’o întinză!”
59EMINESCU ŞI BUCOVINA
 Vorbind de spiritualitatea românească a Bucovinei, în general, se cere a fi
evocat mai pe larg unul dintre cele mai cristaline izvoare  de  la  care  îşi trage ea, zi
de zi şi an de an seva: Mihai Eminescu. Cunosc nenumărate cazuri când studenţi şi
tineri intelectuali de pe tot cuprinsul ţării s-au dus şi se mai duc la Cernăuţi numai
din considerente de ordin naţional românesc.
 La Cernăuţi, unde i s-a înfiripat prima dragoste, unde a scris cele dintâi
versuri  şi unde i-a văzut lumina tiparului prima sa creaţie poetică. Se duc  şi
pornesc în căutarea locurilor eminesciene: clădirea fostului gimnaziu pe ale cărui
coridoare  şi-a purtat paşii cel care avea să devină „pletosul de la Ipoteşti”.
Gimnaziul, în a cărei incintă, – astăzi o şcoală rusească –, asculta el prelegerile lui
Aron Pumnul şi pe cele ale poetului Noibauer.
 La Cernăuţi unde l-a cunoscut pe devotatul său prieten Ştefanelli şi unde şia 
„scos în lume” primele versuri consacrate celui ce fusese „dragul său profesor”
Arune Pumnul: „Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,/ Cu cipru verde’ncinge
antică fruntea ta;/ C’acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină/ Se stinse un luceafăr,
se stinse o lumină,/ Se stinse o dalbă stea!”
 Apropo de Luceafăr, viitorul Luceafăr ipoteştean al Românismului constata
la un moment dat: „În descrierea unui voiaj... germanul K. povesteşte legenda
«Luceafărului». Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat-o este, că
geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de moartea uitării, pe de altă
parte, aici pe pământ nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit.
El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a părut că soarta Luceafărului din
poveste seamănă mult cu soarta geniului pe pământ  şi i-am dat acest înţeles
alegoric.”
60 Să fi privit el, încă în viaţă fiind, în oglinda destinului său de peste
veacuri?... Şi nu în cea a unui destin în general, ci în cea de luceafăr al neamului
său întreg? În orice caz, la Cernăuţi au ajuns şi la urechile lui, prin gura aceluiaşi
drag profesor transilvănean, gogomăniile de care se aflase din Revista Politică
suceveană ce scria într-unul din numerele sale: „Într-un sat aproape de Cernăuţi,
locuiesc despărţiţi în deosebite coturi trei părţi de români, o parte de ruteni şi una
de nemţi. Nu de mult se însurase un Român în cotul rutenilor. Într-o Duminică,
românul acela se duse la un preot şi preotul îi zice:
– D’apoi bine, bade Simeoane, la vărul dumitale este azi parastas, masă
mare, cum de nu te-ai dus şi dumneata la dânsul?
– D’apoi, Domnule părinte, răspunde badea Simeon, cine dintre ruşi s-ar
înjosi să meargă la un român la masă? Alta ceva dacă m-ar fi poftit un rus. La el
mă duceam cu dragă inimă. Pentru că la masa unui rus şi Dumnezeu şade, bea şi
mănâncă cu drag,ear’ la un român nu!
– Şi cine ţi-a spus dumitale aceasta? – întreabă preotul.
– Cine să-mi spuie? Spusu-mi-au ei mai mulţi domni.”
Pe „rătăciţi” de felul acesta, cum spunea cu acel prilej  Ştefanelli, Aron
Pumnul îi apostrofa cu calificativul de „lepădături ale neamului”.
Am în faţă un studiu istorico-politic pe care profesorul Ion Creţu îl publica la
Bucureşti în 1941. Apariţia acestei lucrări era prilejuită de răpirea Basarabiei,
Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţei. Odată întoarsă ultima pagină, înţelegeţi de
ce de-a lungul anilor de zis „regim popular”, Marele Poet nu era comemorat, nici la
Chişinău, nici la Bucureşti, ca neîntrecut patriot al ţării sale întregi, ci numai ca
scriitor: al românilor – pe malul Dâmboviţei,  şi al „moldovenilor” – pe malul
Bâcului. De aceea, faptul că moştenirea sa publicistică ne era interzisă în mod
arbitrar m-a făcut să parcurg încă o dată cele opt articole politice eminesciene
publicate în paginile ziarului „Timpul”, în primăvara anului 1878.
61Astăzi, ca  şi acum 120 de ani, articolele politice ale lui Eminescu n-au
pierdut nimic din puterea lor de demascare  şi înfierare a celor ce ne calcă în
picioare drepturile istorice asupra teritoriilor noastre furate cu forţa armată la 1940
şi 1944. Ar fi, cred, o impietate faţă de Eminescu dacă  aş lungi vorba cu
considerente de ordin personal în problema integrităţii neamului din care ne
tragem, aşa cum o vedea Poetul. Pentru că, cine ar fi în stare să scrie mai bine
decât el despre lupta României cu panslavismul atunci când compară destinul
„moldovenilor căzuţi sub stăpânirea pravoslavnicului ţar” cu cea a românilor din
Bucovina? Deosebirea fiind aceea că, în timp ce aceasta „formează un mic centru
pentru dezvoltarea vieţii româneşti”, se are în vedere  realitatea de pe vremea
stăpânirii austro-ungare, „Basarabia, zicea Eminescu,  este dezlegată şi ţinută cu
sila departe de poporul românesc... Rusia nu a luat această parte a Moldovei
pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să înainteze cu ele şi nu voieşte să
înainteze decât spre a stăpâni cât mai multe suflete, făcând în aşa fel ca din
Basarabia să poată înrâuri asupra Moldovei şi asupra întregului popor românesc”
etc.
 O constatare valabilă şi pentru zilele noastre. „Împărăţia Rusească, scria
poetul în „Timpul” din 6 mai 1878, nu este un stat, nu este un popor, este o lume
întreagă, care, negăsind în sine nimic de o măreţie intensivă, caută mângâierea
propriei măriri în dimensiunile mari... Este o lume săracă şi pentru aceea cuprinsă
de un neastâmpăr statornic... Aici însă, la Nistru, ei se opresc. Dar nu se opresc
decât spre a se pregăti pentru înaintare.
...În mai multe rânduri, Austria a ocupat ţările româneşti, pentru ca ruşii să
nu le poată ocupa. În mai multe rânduri le-au ocupat Ruşii... Astfel ocuparea în
toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru,
Prut şi Dunăre, are pentru Rusia mai mult decât importanţa unei simple cuceriri:
prin aceasta Ruşii câştigă poziţiuni, care dominează ţările româneşti şi Dunărea,
62câştigă Hotinul, de unde dominează intrările dinspre miazănoapte ale Carpaţilor,
câştigă, în sfârşit, o înrâurire mai directă asupra poporului român.”
 O lună mai târziu, în iunie 1878, în 4 numere consecutive ale „Timpului”,
Eminescu publica articolul „România în luptă cu panslavismul”, din care voi spicui
cele ce urmează: „Între Români şi slavi este o vrăjmăşie firească, în virtutea căreia
Românii nu au nici un interes ca Slavii să fie mai liberi decât cum sunt. Sute de ani
Românii au fost, cel puţin indirect, stăpâniţi de Turci: niciodată însă, în curgerea
veacurilor, Turcii nu au pus în discuţiune limba şi naţionalitatea română. Oriunde
însă Românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a Slavilor, desvoltarea
lor firească s’a curmat prin mijloace silnice... O sută de ani Românii din Bucovina
s’au luptat mereu cu Rusnacii... Astfel poporul Român nu are chiar nici dreptul de
a dori ca Statul otoman să fie înlocuit prin state slave” etc.
 Iată de ce Eminescu a fost  şi rămâne unul dintre cei mai huliţi scriitori
români de către ocupanţii ruşi  şi ucraineni din Basarabia, Nordul Bucovinei  şi
Ţinutul Herţei!...
 Îmi aduc aminte cu câtă precauţie, de frica învinuirii de naţionalism
românesc, a fost pusă în faţa autorităţilor ucrainene problema fixării unei simple
plăci memoriale pe zidul de la intrarea în clădirea fostului liceu „Aron Pumnul” din
Cernăuţi, unde a învăţat poetul.
 Ani de zile a fost aşteptată decizia Kievului. Ca până la urmă se se scrie cu
încârligături chirilice că: „În această clădire a învăţat Mihail Eminescu, unul
dintre clasicii literaturii moldoveneşti” (sic!) În chirilică, deci, şi nu cu litere latine,
aşa cum cereau intelectualii români din provincia răpită.
 Naiv cum eram pe atunci, îmi ziceam totuşi că era o realizare extraordinară,
în materie de retrezire a sentimentului naţional românesc unde asimilarea prin
ucrainizare făcea şi face ravagii ca nicăieri în altă parte periferică a fostei Uniuni
63Sovietice. Lucru cât se  poate de paradoxal, dacă se are în vedere că aceiaşi
ucraineni luptă la rândul lor contra rusificării!
 Asta însă nu-i împiedică ca strada pe care s-a mai păstrat într-o stare jalnică
şcoala primară unde Eminescu a făcut clasele a treia şi a patra, în anii 1858 şi 1860
să poarte numele unui Bojenco, despre care nimeni nu ştie nimic şi nu pe cel al lui
Eminescu!
 Nici nu mai e şcoală  măcar, ci nişte ateliere mizerabile de nivelul Evului
Mediu. Pereţii, geamurile, uşile, dar mai ales treptele ce duc la  etaj abia de mai
suflau. Dacă nu s-or fi prăbuşit de când n-am mai dat pe acolo. Deşi clădirea ar fi
trebuit păstrată ca relicvă arhitecturală, unde micul Eminescu căpăta cele mai bune
note şcolare din viaţa sa.
 Până şi zisul „Forţug”, ceea ce însemna certificat, îl obţinu cu media
generală de „Foarte bine”. Un singur lucru nu le scapă impostorilor aşa-zişi
eminescologi, de la Cernăuţi  şi Chişinău, acela că  „la sfârşitul clasei a patra
învăţătorul de ucraineană îi apreciază cunoştinţele la limba lui Taras Şevcenco cu
nota „dobre”(bine)”.
 S-a păstrat şi casa lui Aron Pumnul de pe strada ce astăzi poartă numele
unui rus, Sedov, cu numărul 19! Am trecut de zeci de ori pe lângă poarta la care pe
atunci mai stătea de strajă acaretul unde Pumnul îşi avea biblioteca şi unde îi dădu
o cămăruţă celui mai iubit elev al său: Eminescu. Zic „mai stătea”, pentru că în
septembrie ’91, când am fost pe ascuns la Cernăuţi, am văzut, cu multă mâhnire, că
acea căsuţă despre care „Bădiţa Mihai” îi spunea cu fală lui Ştefanelli că „uite, aici
am fost eu bibliotecar un timp”, nu  mai exista! Iar ipocrizia celor vinovaţi de
această dispariţie voită n-are margini atunci când la radio  şi în ziare spun că
„Eminovici, fiind cel mai bun elev al lui Pumnul, intra adesea în casa ce s-a
păstrat, ca să-i dea o mână de ajutor învăţătorului bolnav!”
64 Într-adevăr, casa, într-o rână, s-a păstrat. Chiar şi balconul unde, pe când
locuiam la Cernăuţi, un militar rusnac îşi dosea de intemperii scroafa cu purcei şi
capra.
 Sunt şi alte locuri în oraşul de pe Dealul Dominicului unde a trăit Eminescu
sau pe unde a poposit: clădirea teatrului unde face cunoştinţă cu faimoasa trupă
condusă de Fanni Tardini, hotelul ce se afla pe locul clădirii cu numărul 14 de pe
strada Lenin. Hotel unde, cum aflase viitorul poet, poposise Vasile Alecsandri şi
Alecu Russo  şi unde a cunoscut-o pe Eufrosinia Popescu care i-a servit drept
inspiraţie pentru versurile „Amorul unei marmure” şi „La o artistă”. Casa fostului
său profesor de franceză de pe fosta stradă Domneasca de Jos unde a stat, de
asemenea, la gazdă, stradă numită astăzi Ucrainscaia. O altă stradă unde a stat la
gazdă, după moartea lui Pumnul, o stradă mai lăturalnică cu numele unui
ucrainean, Carmeliuc. Aici, se zice, ar fi scris el versurile ce au urmat după cele
consacrate profesorului său dispărut.
 Se cer menţionate şi „coclaurile” Horecei cu mormântul lui Pumnul, Dealul
Ţeţinei de pe care, potrivit cronicelor,  Ştefan cel Mare i-a tras pe leşi în cursă,
Codrii Cosminului cu Dumbrava Roşie etc.
 Locuri sfinte şi scumpe pentru românii de pretutindeni, dar de care, de la
1944 încoace, n-au vrut  şi nu vor să se ocupe diriguitorii sovietizaţi de la
Bucureşti.
 În schimb conjucturişti de tot felul, în tendenţiozitatea lor de pretinşi
eminescologi, tip Constantin Popovici, ajung până într-acolo încât chiar  şi
„împrietenirea” cu muza marelui nostru poet se datoreşte amintirilor lui „din
vremurile de neuitat, petrecute pe meleagurile bucovinene împreună cu popoarele
conlocuitoare ale regiunii”, cu ucrainenii adică, fără a căror dragoste (sic!) n-ar fi
scris niciodată cu atâta melancolie: „Ale sorţii mele plânsuri şi surâse,/ Îngânate’n
65gânduri, îngânate’n vis/ Tainic  şi uşor,/ Toate-mi trec prin gânduri, trec pe
dinainte,/ Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte/ Îmi şoptesc de dor.”
 Iată până unde pot ajunge impostura şi şovinismul ucrainean, frate mai mic
al celui rusesc! Or, cum scrie bravul meu consătean, poetul Gheorghe Ciocoi,
„Eminescu n-a vrut premii/ Şi nici laude’n deşert,/ Peste ani şi peste veacuri: Este
El atât – Poet./ Eminescu-i fiu al vremii,/ Fiu la Nistru şi Siret./ Faptă nu-i să ai un
premiu./ Faptă e – să fii Poet.”
 Un lucru rămâne sigur peste aceleaşi veacuri între Nistru şi Prut, în Nordul
Bucovinei şi în ţinutul Herţei: acela că a pronunţa numele lui Eminescu e ca şi cum
ai repeta înaripatele şi nemuritoarele lui cuvinte: „A rosti numele Basarabia  (la
care eu l-aş adăuga şi pe cel al Bucovinei) e una cu a protesta contra dominaţiunii
ruseşti”!
 Astăzi, după porcăriile şovine ale rutenilor din nordul şi sudul Basarabiei,
din nordul Bucovinei şi din Herţa, de ce n-am protesta şi contra „dominaţiunii
ucraineşti”?
FRAŢII HURMUZACHI
CONSTANTIN (1811-1869). Fiul cel mare al lui Doxachi. După ce a făcut
liceul la Cernăuţi şi facultatea de drept la Viena, unde a ţinut două „ispitiri grele
numite rigoroase”, câţiva boieri din Moldova l-au chemat la Iaşi ca să le ia
apărarea în „nişte procese dintre cele mai grele cu fiscul moscăcesc” pentru câteva
moşii din Basarabia, după ce aceasta fusese ocupată de ruşi.
Procesele puteau fi „purtate” numai la Petersburg şi numai în limba rusă.
Limbă pe care tânărul avocat Constantin Hurmuzachi a învăţat-o în 8 luni „deodată
cu legile moscăceşti”. Procese ce le-a câştigat „pe toate pân’la unul”.
66Lucru de neînchipuit pe „vremea ceea” de dezmăţ rusesc din cele două
principate române. De unde şi popularitatea lui de tânăr avocat în toate păturile
sociale de pe cele două maluri ale Milcovului.
De aceea, anume lui, lui Constantin Hurmuzachi „i-a picat sorocul” să fie
primul în Divanul ad-hoc de la Iaşi din 1857 care „a rostit cuvântul ca să se
împreune Moldova cu Valahia într-un singur stat numit România”. Iar odată cu
unirea Principatelor Române devine cel dintâi preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, apoi ministru al justiţiei, precum şi „titular al Camerelor de Deputaţi şi
cu slujbe mari în stat”. Slujbe ce nu l-au împiedicat să se manifeste şi în domeniul
literaturii de drept internaţional.
Avocatul Constantin Hurmuzachi moare la 15 februarie 1869 la Viena, unde
fusese dus pentru tratament cardiac. A fost înmormântat în satul Dulceşti, judeţul
Roman, unde sora sa mai mare, Săftica, avea moşie.
EUDOXIU (1812-1874). Cel de-al doilea fiu al boierului Doxachi
Hurmuzachi. Ca şi fratele său Constantin, a făcut liceul la Cernăuţi şi dreptul la
Viena. Sociabil, ca toţi Hurmuzăcheştii, încă de pe băncile facultăţii  şi-a făcut
„mulţime de prieteni  şi camarazi”, ajunşi mai apoi „mari diregători în trebi
împărăteşti”. Inclusiv în Bucovina. Lucru ce i-a uşurat în mare măsură realizarea
multor gânduri „de folos ţerii sale”.
Printre acei „prieteni şi camarazi” s’a aflat şi ministrul de justiţie de mai
târziu Alexander Bach. Calitate în care l-a şi chemat pe Eudoxiu la Kremsier , în
Moravia, cerându-i „prieteneşte” sfatul în privinţa decretelor împărăteşti „pentru
regularea trebilor în Bucovina”. Cu acel prilej, „ministrul l-a pus” pe Eudoxiu să
traducă „în limba romănească legile cetăţenesci sau «codul civil»  şi legile de
pedepse împărătesci sau «codul penal».”
67Odată aceste misiuni îndeplinite cu brio, un alt ministru de justiţie, pe nume
Şmerling, „la sfatul lui Bach”, îl numeşte pe Eudoxiu membru în comisia „ce avea
să lucreze un lexicon de terminologie juridică” în limba română. Prinzând curaj şi
urmând aceeaşi linie de conservare  a românismului trasată de Doxachi  şi
Constantin, cel de al doilea jurist din neamul Hurmuzăcheştilor a consacrat ani în
şir revizuirii manualelor pentru  şcolile româneşti  şi „tălmăcirii” în limba sa
mateernă a „edictelor şi legilor împărătesci”.
 Vocaţia lui cea mare însă era Istoria. Istoria neamului ca ştiinţă. Om practic,
cum s-a dovedit a fi întreaga-i viaţă, după ce-şi perfecţionă cunoştinţele în drept
internaţional, Eudoxiu nu se grăbi să revină acasă, ci rămase la Viena, unde
obţinuse cu mare greutate aprobarea ca să lucreze la arhivele împărăteşti. Anume
aici „i s-a îngăduit să intre înainte de anul 1848”, dându-i-se posibilitatea „să
scoată mulţime de documente şi hărţi vechi despre istoria Românilor”. Documente,
toate în favoarea dreptului nostru istoric asupra teritoriilor  „daco-romane” ce ne
fuseseră luate de Austria şi Rusia, ce erau reproduse şi comentate la Academia
Română decenii în  şir. Documente ce-i dădură posibilitate lui Eudoxiu
Hurmuzache să scrie acea „Istorie nedeplină a Românilor”.
Graţie lui Eudoxiu, care în 1849 reuşi să-i înmâneze personal Împăratului o
cerere cu toate doleanţele de ordin naţional ale Bucovinei, „Majestatea Sa
Împăratul s-a îndurat şi a ascultat cererea aceea şi a deslipit Bucovina de Galiţia”.
Dezlipită, ridicată la rangul de Ducat şi „înzestrată” cu dietă (parlament). Dietă al
cărei preşedinte a şi fost numit prin decret împărătesc. După care, dieta, la rândul
său, l-a trimis şi „în cea împărătească”.
Posturi mai mult sau mai puţin onorifice, pe care Eudoxiu Hurmuzachi „le-a
ţinut până la moartea sa”. Iar „pentru faptele cele bune şi frumoase ce le-a făcut
ţerii sale” câmpulungenii, ale căror interese „pământeşti” le-a apărat toată viaţa sa
68de avocat, „s’au arătat mulţumitori” ridicându-i o movilă mare pe care au numit-o
„Movila lui Hurmuzachi”.
Timp de 30 de ani, pe lângă nenumăratele-i ocupaţii de ordin „naţional şi
împărătesc”, Eudoxiu „a lucrat în sciinţa istoriei”, adunând 3.000 de documente,
care îi şi dădură cele 5 volume ce stăteau la baza „Istoriei nedepline a Românilor”.
O muncă titanică  de  care  nu  s-a  ştiut până când lucrarea n-a fost depusă la
Academia Română. Lucrare ce începu să vadă lumina tiparului abia după moartea
autorului.
A murit Eudoxiu neînsurat şi a fost înmormântat la cimitirul din Cernauca. O
cruce masivă de stejar arăta decenii în  şir că acolo „odihneşte bărbatul care a
muncit atât de mult pentru binele neamului său”.
GEORGE (1817-1882). Urmând exemplul fraţilor săi mai mari, a făcut
liceul la Cernăuţi şi dreptul la Viena. Apoi a intrat şi el cu „slujba la’mpăratul”,
unde ar fi putut rămâne mult şi bine, dar, după doi ani, „a eşit din slujba aceea şi
s’a apucat cu toate puterile să lucre pentru binele Românilor din Bucovina”.
Împreună cu fratele său, Alexandru, a scos din 1848 până la 1850 cea dintâi
gazetă în limba română – „Bucovina”. Un săptămânal cu supliment în germană, ce
apăra nu numai drepturile bucovinenilor, ci  şi pe cele ale moldovenilor  şi
muntenilor.  Şi, nu în ultimul rând, pe ale „celor trei milioane de români din
Transilvania şi din ţeara ungurească”.
Din păcate, „Bucovina” Hurmuzăcheştilor n-a apărut decât doi ani de zile!
„Consulii moscăceşti” de la Bucureşti şi Iaşi, care „ţineau în frâu Moldova şi ţeara
Muntenească” au interzis, pur şi simplu, circulaţia ei. La rândul lor, autorităţile
habsburgice din Ardeal şi Banat „au dat poruncă, ca nici un diregător împărătesc să
nu cuteze a ceti gazeta „Bucovina”.”
69Lipsit de posibilitatea de a face gazetărie, George Hurmuzachi se lansează în
literatură, înfiinţând, la 1862, „Societatea pentru cultura  şi literatura română în
Bucovina” al cărei preşedinte a fost până la moarte. Tot el a lansat  şi „Foaia
societăţii” în care îşi tipărea lucrările antihabsburgice şi antiruseşti.
În 1870 a fost ales membru „în dieta ţerii”. În această calitate a prezidat şi
adunarea pentru drepturile bisericii ortodoxe din Bucovina. Adunare ce s’a ţinut în
grădina publică din Cernăuţi şi la care au participat 4.000 de ţărani, 180 de preoţi,
sute de funcţionari, învăţători şi deputaţi de pe tot cuprinsul Bucovinei.
Cuvântările şi intervenţiile lui George Hurmuzachi  de pe parcursul acelei
mari adunări populare a bucovinenilor au fost publicate într-o broşură de 76 de
pagini cu titlul: „Prima adunare poporală în cauza autonomiei bisericei
dreptcredincioase din Bucovina, ţinută în 11/23 Iuni 1870.”
George Hurmuzachi moare în 1882  şi a fost înmormântat la cimitirul
Horecea din Cernăuţi.
ALEXANDRU-ALECU (1825-1871). „A călcat pe urma” celor trei fraţi ai
săi, făcând liceul la Cernăuţi şi dreptul la Viena. Contemporanii săi „îl ţineau de
foarte înţelept, drept şi bun de inimă”. Poate şi de aceea că în 1849, când trebuia să
fie numit un profesor de limbă, literatură şi istorie română la liceul din Cernăuţi,
lucrările candidaţilor la concurs i-au fost încredinţate lui Alecu Hurmuzachi.  Şi
dintre toţi, mulţi la număr, l-a ales pe Aron Pumnul. Şi, după cum se ştie, nu s-a
înşelat în alegerea sa. Şi aceeaşi contemporani de-ai lui ziceau că „nu-i păsa de sine
când era vorba de durerea obştească”, dând ca exemplu anul 1861, anul alegerilor
pentru dieta de la Viena. Cu acel prilej, Alecu Hurmuzachi îi scria unui prieten al
său:
„Pentru numele Domnului, pentru nefericita soarte a acestei biete ţeri, nu
staţi de acum cu mânile în sân, ci eşiţi în larg, mişcaţi-vă, lucraţi, căutaţi să nu
70aleagă poporul duşmani sau neînţelepţi sau păpuşe, ci să aleagă pe cei mai
vrednici din voi, să aleagă pe ori-cine va fi cinstit şi cu cap şi hotărât de a nu
gândi la alta ceva decât la binele nostru obştesc... Faceţi ce puteţi, adunaţi-vă,
trimiteţi oameni, scrieţi ori unde aveţi cunoscuţi şi popor bun şi oameni de treabă;
nu te mărgini, iubite prietene, numai la ţinutul dumitale, ci caută şi cearcă a lucra
în toate şi prin toate. Dumnedzeu se va mânia şi ne va blăstăma şi va trimite
fulgerele asupra noastră şi asupra voastră de nu veţi isbuti a trimite pe cei mai
buni şi cei mai voinici deputaţi în dietă... Aş ave a-’ţi spune multe, şi nu am nici
ochi, nici sănătate, nici linisce, nici timp.”
Ca autor al unei broşuri de 11 pagini, intitulate „Cuvânt de deschidere rostit
în întăia adunare generală din 19 aprilie (1 Maiu)1862 a Reuniunii române din
Cernăuţi” şi ca redactor „indezirabil” al săptămânalului „Bucovina”, Alecu
Hurmuzachi a fost condamnat la „cinci zile de arest militar”, pedeapsă ce „l-a
mângâiat” prin faptul că, astfel, Viena „a fost silită  să (re)cunoască puterea acelei
vestite gazete.”
În anul 1871, „de atâta muncă şi încordare, Alecu cade tare bolnav şi pleacă
la Neapole ca să-’şi caute de sănătate”. Se dusese însă prea târziu. La doar câteva
săptămâni de aflare în Italia moare departe de tot ce făcuse şi clădise „în draga lui
Bucovină”. A  fost  adus  la moşia Dulceşti din judeţul Roman şi înmormântat „fără
de prihană”, alături de fratele său cel mare, Constantin.
Înainte de moarte, Alecu Hurmuzachi a făcut „din averea sa personală, un
dar de o mie de galbeni” Societăţii pentru cultură şi literatură din Cernăuţi, al cărei
preşedinte fusese întreaga-i viaţă.
La trecerea în eternitate a acestui de-al patrulea fiu al lui Doxachi
Hurmuzachi, Constantin Morariu, administrator parohial la biserica Sfânta
Paraschiva din Cernăuţi, scria în ceea ce avea să devină „Părţi din Istoria
Românilor Bucovineni”: 
71„Boierul Doxachi şi soţia sa şi-au crescut copiii de mici, învăţându-’i să
aibă frică de Dumnedzeu şi să-’şi iubească naţia. Eudoxiu, George şi Alecu sunt
până acuma cele mai frumoase podoabe ale neamului nostru românesc din
Bucovina. Mai cu seamă lor avem să le mulţumim că la anul 1848, ţeara noastră a
fost scoasă din gura balaurului Galiţiei. Să ne luăm aşa-dară pildă de la boierul
Doxachi şi soţia sa Elena!”...    
IRACLIE ŞI CIPRIAN PORUMBRESCU
Se crede că imnul celor trei culori ale neamului a fost un răspuns al autorului
la batjocorirea limbii române în Bucovina de către ruteni  şi polonezi. Iar în
contextul politic antiromânesc de atunci  nu se poate trece cu vederea influenţa
colosală pe care a exercitat-o asupra lui tatăl său Iraclie, parohul bisericii din
Frătăuţul Nou: dragostea lui neţărmurită faţă de popor şi durerea cu care oglindea
el în vers de poezie suferinţele celor de la coarnele plugului.
 Preotul Iraclie Porumbescu cântă trecutul neamului său, chemând la trezirea
sentimentului naţional românesc în tragica conjunctură de infiltrare a
slavonismului în Bucovina după ce aceasta devenise provincie austro-ungară prin
versuri ca: „Eu sunt fată de Român”, „Odă zimbrului”, „Auziţi acolo un bucium
răsună”, „Ieremie Movilă şi Sihastrul” sau „Altariul Mănăstirii Suceviţa”,
„Descrierea dezmormântării lui Ştefan cel Mare în catacombele Mănăstirii Putna”,
„Ramuri de oliv uniţi”, „Anica sau Colnicul Tătarilor de lângă Tereblecea”,
„Steaua”, „Sfat cu sătenii” şi multe altele tipărite în ziare şi reviste ale timpului
său: „Bucovina Hurmuzăcheştilor”, „Zimbrul”, „Foaia pentru minte”, „Albina” lui
Asachi, „Telegraful român”, „L’Eroile de Danube”, „Almanahul Moldovei” etc. A
publicat, de asemenea, la  tipografia lui Andrei Mureşan de la Braşov (1891) o
broşură ce cuprindea: „Întâmplările sau episoadele”, „Hoţul Darie şi Moş Matei
72Berchezanul”, „Din viaţa lui Dumitrachi Mălinescu”, „Numele meu m’a salvat
(mântuit), numele meu mi’a fost fatal (sau spre stricăciune)”, „Dzece dzile de
haiducie”, „Cum a vrut să mă însoare tatăl meu”, „Istoria violinei lui Ciprian”, „Ai
carte, ai parte – N’ai carte, n’ai parte” şi altele.
 La 2 octombrie 1854 bucuria  ţăranilor din  Şipot, lucru pe care îl atestă
mărturii scrise ale timpului, n-avea margini: în casa parohului Iraclie veni pe lume
un băieţel. „Preotul nostru de mâne”, – ziceau ei.
 Ciprian, cum fu botezat „acel băiţăl”, îndrăgi de copil vioara.  Şi n-o mai
lăsă din mână toată viaţa, găsind în strunele ei mângâiere şi refugiu. După ce învăţă
la gimnaziul din Suceava, la seminarul şi la facultatea de filozofie din Cernăuţi,
Porumbescu-fiul îşi desăvârşi măiestria muzicală la conservatorul din Viena. În
urma acelor studii Ciprian putea să devină preot sau profesor de muzică. Sosit
acasă „din strănătăţuri”, el ar fi zis: „Noi avem destui preoţi, pe când profesori de
muzică n’avem de fel.”    
Şi peste puţin timp îl vedem „în dorita slujbă” la Braşov. Dar şi aici simţi pe
propria-i piele aceeaşi discriminare naţională ca şi în Bucovina. Aceleaşi nedreptăţi
ale aceleiaşi împărăţii austro-ungare. De unde  şi compararea  muzicii populare
româneşti cu o „cămeşă fină ce se lipeşte de trup”. O comparaţie prin care Ciprian
Porumbescu îi apostrofa pe acei muzicieni autohtoni care în loc „să îmbrace
cămeşa cântecelor naţionale, îşi învelesc trupul până peste cap cu sumanul
cântecelor străine”.
  Cu arcuşul şi cântecele, cu firea şi inima-i blândă, Ciprian cucerea
stima şi dragostea celor care aveau prilejul să-l cunoască. Ca student al facultăţii de
filozofie şi al Conservatorului din Viena el se înscrie la societatea „România Jună”
de acolo, devenind în scurt timp animatorul ei. În cadrul acelei societăţi editează o
culegere de cântece româneşti pentru studenţii compatrioţi de pretutindeni, prima
73sa culegere, propagând astfel cultura noastră muzicală în afara hotarelor  ţării
româneşti.
 Ziarele „de acasă” şi din străinătate erau adesea pline de elogii la adresa lui.
Revista „Familia” din Budapesta, bunăoară, scria la 8 martie 1882, despre cântecul
lui Ciprian „Candidatul Linte”: „Am văzut tânăra muză a domnului Porumbescu cu
zurgălăi ca o zburdalnică fetiţă, jucându-se cinel-cinel cu cei ce o ascultau, şi am
fost încântaţi de dezmierdările ei: cât va fi însă de fermecătoare această copilă
când se va îmbrăca în porfir şi îşi va pune coroană de regină pe cap!”
În zbuciumata biografie a lui Porumbescu locul de frunte îl ocupă anii
petrecuţi la Cernăuţi. Paralel cu studierea viorii, violoncelului şi pianului, el se
avântă în viaţa socială a românilor bucovineni. Încurajat de tatăl său, scrie  şi
versuri de adevărată frumuseţe: „Inimă de Român”, „Hora”, „Nu-i vieaţă mai
plăcută”, „Bericică cristalină”, „Fraţi la masa asta’ntinsă”,  „Să ciocnim”, „Dragoş
Vodă cel Vestit”, „Pân’era cioroaica barză”, „Ţiganii se sfătuiră” şi altele.
În Decembrie1875 la Cernăuţi se înfiinţează societatea studenţească
„Arboroasa” al cărei preşedinte devine Ciprian. Societatea avea drept scop
perfecţionarea membrilor săi pe tărâm naţional  şi literar, dezvoltarea spiritului
social prin „organizarea de conferinţe,  şezători literare  şi muzicale, ajutorarea
studenţilor săraci” etc. În cadrul „Arboroasei”, Porumbescu stabileşte legături cu
elemente naţionale româneşti din Transilvania, Moldova  şi din străinătate,
îndemnându-le să lupte împreună pentru autodeterminare şi integritate naţională.
În Octombrie 1877, când la Iaşi se comemorau 100 de ani de la asasinarea
domnitorului Ghica Vodă, arboreştenii trimiseră primăriei oraşului următoarea
telegramă: „Arboroasa – societatea junimii române din partea trunchiată a vechei
Moldove aduce condoleanţele membrilor săi pentru tutorul decapitat.” În urma
acestei telegrame „Arboroasa” este desfiinţată, iar dosarele ei – confiscate. Apoi se
74ordonă supravegherea „lui Iraclie Porumbescu ca să se afle care este atitudinea
parohului în relaţiile cu poporul din Stupca”.     
Situaţia deveni mult prea critică şi Ciprian este nevoit să ia drumul pribegiei
spre Italia. La Genua face cunoştinţă cu compozitorul Verdi. Călătoreşte mult prin
oraşe ale ţării, inclusiv Florenţa, Veneţia şi Roma. O boală nemiloasă însă şi dorul
de patrie îl aduc la casa părintească din Stupca unde la vârsta de doar 29 de ani
scria cel  din urmă cântec pe care îl numi „Tempi passati” („Au trecut toate”).
„Of, Doamne, şi cum cânta el doinele pe care le făcea”, scria cu ocazia
morţii autorului Baladei, Constantin Morariu. „Să fi avut inimă de piatră, tot
trebuia să lăcrămezi.”
Fostele lui eleve din Braşov, unde în calitatea sa de profesor de muzică a
lucrat mai mult decât oriunde pentru  „înveselirea lumii muncitoare”, trimiseră
preotului Iraclie portretul „iubitului nostru Ciprian”, un portret, de statura omului,
pus într-o ramă aurie, împodobită cu tricolorul românesc, precum şi balada ale
cărui cuvinte şi muzică le scrisese marele dispărut.
Nimic nu i-a fost lui Ciprian mai drag decât poporul său şi muzica lui! Pe
aceasta din urmă o numeaşte „logodnică pe viaţă”. Peste 200 de cântece a făcut el,
cântece care şi în ziua de azi se „lipesc de inima românului”, pentru că toate, cum
zicea el, „sunt insuflate de duhul, durerea, jalea şi delicateţea poporului român.”
 Prin însuşirea a ceea ce este autohton în muzică şi creaţia orală, în general,
Ciprian Porumbescu ajunse la o perfect conformitate cu neamul său, devenindu-i
unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi muzicali.
Încercările de prelucrare  şi imitare a creaţiei porumbesciene de-a lungul
anilor de oblăduire rusească şi ucraineană în Basarabia, Nordul Bucovinei şi în
ţinutul Herţa sunt cea mai elocventă dovadă de cinstire a celui care a fost unul
dintre marii noştri înaintaşi.
75 Ne-o spune  şi Balada Viorii, care a răsunat  şi răsună  zi  de  zi  în  cadrul
concertelor de artişti amatori  şi profesionişti din aceste  ţinuturi româneşti
înstrăinate.
SILVESTRU MORARIU
(1818-1895)
Arhiepiscop al Bucovinei  şi Dalmaţiei, fiu de preot din Mitocul
Dragomirnei. Părinţii săi, Gherasim şi Zamfira, fiică de preot şi ea, i-au dat numele
de Samuil.
 După terminarea  şcolii primare a fost dus „pentru învăţături” la  şcoala
normală din Suceava. Aici i s-a întâmplat ceea ce li se întâmpla, de regulă, copiilor
de români. Directorul Frantz Theil, „întrebându-i porecla”, adică numele de
familie, i-a spus „oţărându-se”, că nu-i place numele de Morariu şi l-a sfătuit ca
„să se cheme Morariu-Andrievici”, după numele de botez al unui străbun al
Morărenilor din Mitoc! Exact în acelaşi fel ia fost rusificat numele şi lui Vasile
Arnăutu care deveni „Ivanovici”, după numele de botez al tatălui său Ion.
Mai târziu, după ce devenise Episcop, Silvestru Morariu scria despre
„poreclele curat românesci schimonosite în porecle leşeşti. Cu şcoala s’au mai
leşit, bunăoară, numele Soare în  Vasilovici, Berariu în Ieremievici, Bândea în
Bendevschi, Diaconu în Diaconovici, din Creţu s-a făcut Creţuleac, din Rotaru –
Rotariuc, din Moraru – Melnic, din Bordeian – Bordeinciuc, din Cojocaru –
Cuşnir, din Ciobanu – Ciobanec... Astăzi credem că Românii şi mai ales preoţii
noştri nu vor mai suferi să mai facă tot aşa străinii batjocuri cu schimonosirea
poreclelor românesci. Noi trebuie să luăm seama cu toţii, ca blăstămăţia asta să
nu se mai întâmple nicăieri.”
76După ce termină şcoala normală de sub oribila conducere a antiromânului
Theil, Samuil Morariu urmă gimnaziul şi teologia la Cernăuţi. Apoi fu preoţit şi
numit paroh în satul Ceahor de lângă Cernăuţi. Înainte de asta se căsători cu Ileana,
fiică de preot, ce se trăgea dintr-o familie răzăşească din Stăneştii de Sus de pe
Ceremuş. La Ceahor Samuil Morariu-Andrievici a lucrat vreme de 20 de ani întru
„păstorirea parochienilor” săi fiind totodată şi protopresviter al Cernăuţilor. În
această calitate „a grijit ca nimeni altul până la el de şcoale”.
Rămas văduv, Silvestru Morariu se călugăreşte (1874)  şi este numit
Arhimandrit. Iar la 1880, prin decret împărătesc, devine Arhiepiscop şi Mitropolit
al Bucovinei  şi Dalmaţiei. Bucovina nu mai avusese până la el „un preot  şi
Arhiereu care să fi lucrat atât de mult cu condeiul şi cu fapta pentru binele obştesc
ca Eminenţa Sa Mitropolitul Silvestru”, atestau ziarele şi revistele timpului său:
„Carte de cetire sau legendariu” pentru clasa a patra a şcoalelor poporene, Viena
1856, 204 pagini; „Metodica calculăciunii cu cifre”, Viena 1858, 229 de pagini;
„Metodica calculăciunii în cap”, Viena, 1860, 202 pagini; „Aritmetica pentru
şcoalele săteşti”, Viena 1865  şi 1868, 140 de pagini, „Catechism mic pentru
tinerimea ortodoxă din I şi a II-a clasă a şcoalelor naţionale din Bucovina”, „Istoria
sfântă a testamentului vechi  şi nou pentru clasa a II-a a  şcoalelor poporene”;
„Cărticică de rugăciuni spre întrebuinţare la  şcoalele poporene pentru tineretul
bisericei dreptcredincioase a reseritului”; „Elementariu sau carte de cetire”, 1868,
85 de pagini; „Psaltichia bisericească  aşezată în note muzicale”, 1879, 97 de
pagini; „Tipiconul bisericei ortodoxo-orientale pentru rânduielile liturgice în toate
dzilele anului pascal bisereicesc”, Cernăuţi, 1883, 213 pagini.
Dintre cele circa 50 de lucrări scrise şi răspândite pe tot cuprinsul imperiului,
acolo pe unde se vorbea şi se scria româneşte, precum şi în Moldova, le-am ales pe
cele înşirate aci datorită originalităţii şi plasticităţii denumirii lor.
77Afară de cărţi şi broşuri, Silvestru Morariu, ca vice-preşedinte al „Societăţii
pentru cultura şi literatura română bucovineană din Cernăuţ”, a publicat zeci de
articole  şi predici în „Foaia Societăţii”, inclusiv „o lege” pentru uz intern al
bisericii ortodoxe din Bucovina. În aceeaşi calitate a înfiinţat gazeta „Candela”
care a apărut mulţi ani şi după dispariţia fondatorului ei.
O lume întreagă îi rămânea recunoscătoare: mulţi „dreptcredincioşi”,
preotesele văduve şi copiii lor cărora li se fixau pensii din fondurile bisericeşti
care, „sub dreapta ocrotire a Eminenţei Sale Doctor Silvestru Morariu”, crescuseră
ca niciodată până atunci, dascălii bisericeşti pentru lefurile mărite, „mulţime de
şcoleri sermani sprijiniţi cu vorba şi fapta”, cooperatorii care după „5 ani de slujbă
primeau câte un adaos de 100 de florini” etc.
Pentru merite deosebite în funcţiile ce le-a ocupat de-a lungul „rodnicei sale
vieţi”, inclusiv cele câteva legislaturi de deputat în dieta împărătească, „Majestatea
Sa ’I-a dat Înaltpreasfiinţiei Sale titlul de onoare de  Doctor al sfintei teologii.”
Titlu ce se dădea numai „celor mai iscusite feţe bisericeşti întru învăţăturile
credinţei lui Christos”.
În 1893, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, când îi fu sărbătorit jubileul de 50
de ani de preoţie, a fost publicată o „epistolă duhovnicească” în care se spunea:
„Este cu bună seamă dorinţa noastră, a tuturora, ca pe acest Arhireu să ni-l ţie
Dumnedzeu încă mulţi ani spre norocirea poporului nostru, căci dzicem încă
odată: De când îi Bucovina, noi n-am avut şi nu avem alt preot care să fi muncit
atât de mult pentru neamul său ca Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Dr.
Silvestru Morariu-Andrievici”.
 
78CONSTANTIN MORARIU
(1835-1875)
Făcut şi el de către ruteni „Andrievici“, exact aşa cum fusese făcut vărul său
drept, Silvestru Morariu. Fiu de  ţărani, din acelaşi Mitoc al Dragomirnei,
Constantin nimeri, la vârsta de 8 ani, pe mâna aceluiaşi Frantz Theil, care, cum
ştim deja din capitolul precedent, continua să batjocorească tot ce era românesc la
zisa şcoală normală din Suceava.
Ca şi vărul său, după ce termină acea „mârşavă“ şcoală, se duse la gimnaziu
şi la seminarul teologic din Cernăuţi unde, în 1859, fu preoţit împreună cu alţi
câţiva feciori de români bucovineni. O „meserie de cea mai mare cinste“ în rândul
ţăranilor. De unde şi numărul crescând al  preoteselor din rândul aceloraşi ţărani
„cu frică de Dumnedzeu şi iubire de neam“!
Iubire ce se desprinde şi dintr-o scrisoare pe care tânărul preot Constantin i-o
trimitea la un moment dat fostului său coleg Iliuţ, şi de care am dat în arhivele
mitropoliei cernăuţene: „Îţi mai aduci aminte vorbele, ce mi le spuneai la
Seminariu, că, având copii, nu-’i vei împopoţa cu straie boeresci, ci-’i vei îmbrăca
în suman şi’n opincă, că din opincă ai eşit şi pentru opincă îi vei creşte?“.
Ca şi verişorul său Silvestru care, după cum se ştie, avea să devină mitropolit
al Bucovinei, Constantin Morariu-Andrievici se căsători cu fiică de preot din
Mologhia  şi fu numit paroh al bisericii  „Adormirea Maicii Domnului“ din
Cernăuţi.
În 1860, „deschizându-se gimnaziu la Suceavă“, fu numit „aice“ profesor de
religie şi de limba română. Mai marii lui duhovniceşti fiind siguri că anume el va fi
acela care „va isbuti să aducă limba românească la vaza ce i se cuvine“. Şi aşa a
fost. O dovedea şi „biblioteca frumoasă de cărţi românesci“, cum nu mai fusese
până atunci la Suceava, cărţi „pe care studenţii români le cetea cu nesaţ“.
79  Ca  şi vărul său Silvestru se lansă „în facerea de manuare“:
„Manuariu pentru învăţătura religioasă a bisericei dreptcredincioase“, „Manuariu
pentru învăţătura istoriei testamentului vechi“, „Manuariu pentru învăţătura istoriei
Mântuitorului lumii Isus Christos“ şi multe altele.
Dar, mai presus de orice, Constantin Morariu era neîntrecut în predicile sale
pline de suflu românesc: „Noi am crede că ori ce Român ar trebui să fie aşa, încât
tot lucrul românesc să se lipească de dânsul ca cămeşa de trup, iară lucrurile
străine să-i fie cam ca sumanul peste cojoc. Dară  dă, păcatele noastre! Mulţi
Români poartă de la o vreme pe trupul lor, în loc de cămeşi, sumane străine!“
Moare de tuberculoză la vârsta de numai 40 de ani.
VASILE BUMBAC
Arhivele cernăuţene pe care le-am frunzărit de-a lungul a 13 ani, în calitatea
mea de învăţător la  Ţeţina şi cea de redactor de limbă la cotidianul „Bucovina
Sovietică“, o copie fidelă a celui ucrainean cu acelaşi nume, mă duceau la
concluzia că Hurmuzăcheştii erau „far  şi busolă“ pentru generaţii întregi de
intelectuali bucovineni în orientările lor „curat româneşti“ în condiţii de intensă
deznaţionalizare habsburgică.
Acesta a fost şi cazul lui Vasile Bumbac care, încă elev fiind la gimnaziul
din Cernăuţi, a tipărit un pliant de 6 pagini drept „Mulţămită din partea Românilor
bucovineni închinată domnului Eudoxiu de Hurmuzachi pentru neobositele-’i
ostenele jertfite pentru binele şi înflorirea patriei românesci“.
  Ca profesor la gimnaziul din Suceava nu s-a lansat în politică ca
atare. Toate scrierile lui însă, începând cu versurile publicate în „Gazeta
Transilvaniei“, „Foaia pentru minte“, „Concordia“, „Aurora“, erau o adevărată
politică de tribun al românismului din Arboroasa.
80  O atestă însăşi titlurile lucrărilor sale publicate în anii de studenţie de
la Viena: „Să serbăm serbătorile naţionale“, „Umbra lui Traian în Dacia“,
„Dragoşida sau descălecarea ţerii Moldovei de către Dragoş“. „Şoimul banului de
Craiova“, „La Besarabia“, „La momântul unui student român în Viena“, „La
moartea alui Constantin  cavaler de Hurmuzachi, alui Alecu Hurmuzachi şi alui
Eudoxiu de Hurmuzachi“, „Salutare la gramatica Pumnului“, „Hora Românului din
străinătate“, „Doina plugarului“ etc.
  „Ca nimănui altuia”, – scria unul dintre biografii săi – îi erau
deschise uşile unor aşa reviste  şi ziare ca: „Albina“ din Viena, „Familia“  şi
„Concordia“ din Budapesta, „Foaia Societăţii“ din Cernăuţi, „Revista Politică“ din
Suceava, „Aurora Română“, „Gazeta Bucovinei“ etc.“
  Ar fi fost însă mult prea bine dacă  „harnicul Vasile Bumbac, ca să
nu rămână de căruţa împărătească“, n-ar fi publicat „Legenda Habsburgilor, odă
compusă cu ocasiunea (prilejul) iubileului domnirii de 40 de ani a Majestăţii Sale
prea bunului nostru Împărat Francisc Iosif I“.
 Vasile Bumbac a scris şi proză: „Cloşca cu puii“, „Schiţe de escursiuni prin
munţii din Bucovina“, „Urdzirea mănăstirii Putna“, „O preumblare prin Bucureşti“
etc.
 „Spre sfârşitul vieţii dl. Bumbac s’a pus să  tălmăcească cartea poetului
latin Virgil numită Eneida“, scria undeva C. Morariu.
 Nu ştiu dacă această traducere a văzut lumina tiparului şi nici cât a trăit
autorul „tălmăcirii“. De aceea,  redau doar anii când Vasile Bumbac şi-a publicat
lucrările: 1862, 1864, 1874, 1878 şi 1888.
ZAMFIR ARBORE (ARBURE-RALLI)
 (1848-1933)
81Zadarnic o să-i căutăm numele în Dicţionarul Enciclopedic Român. Fie chiar
şi alături de cel al rusului Alexei Arbuzov. Cauza, probabil, frica de Moscova. Plus
felul nostru, al românilor, de a fi, când trebuie  şi când nu trebuie, „deştepţi  şi
şmecheri“. Altfel, de ce să nu-i fie evocate meritele de mare român unionist?
În schimb, Chişinăul de pe vremea lui Bodiul şi Lucinschi a găsit de cuviinţă
să-l „imortalizeze“ în paginile unei  caricaturi de enciclopedie „moldovenească“
îmbâcsită de ruşi, ucraineni şi tot felul de pretinşi revoluţionari autohtoni.
Enciclopedie în care Arbore este prezentat doar prin prisma ideologică a
zişilor democraţi ruşi  şi cea de deţinut politic al  ţarismului. Singura aluzie la
calitatea lui de mărgăritar al neamului românesc  se desprinde din atestarea
legăturilor sale cu „revoluţionari basarabeni aflaţi la Iaşi şi Bucureşti“. Atestare
plină de „activitate politică şi  ştiinţifică… cu caracter contradictoriu“ care „îl
depărtează treptat de mişcarea revoluţionară activă“, situându-l pe poziţii
naţionaliste.
Aşadar,  şi în cazul lui Arbore ruşii  şi slugile lor confundă, în mod
tendenţios, mândria naţională a minorităţilor conlocuitoare din „marea închisoare a
popoarelor“ cu naţionalismul… „moldovenilor“! Drept care, le-a fost de ajuns un
simplu titlu de carte: „Basarabia în secolul XIX“ (1893), ca să i se dea şi lui Arbore
„ruşinosul“ calificativ de naţionalist.
 Învăţăceii de la Chişinău, mai mult făcuţi decât născuţi, îl declară  „scriitor
moldovean“, deşi e născut la Cernăuţi. Iar faptul că a făcut studii în capitala
Basarabiei, autorii enciclopediei cu pricina îi limitează anturajul de om politic şi de
literat român doar la Zubcu-Codreanu, N. Sudzilovschi, la bulgarul Hristo Botev şi
la Dobrogeanu-Gherea.
Îi sunt savurate lucrări ca: „Comuna din Paris“, „Sătuii  şi flămânzii“,
„Ucraina  şi România“, „Din amintirile de familie despre Puşchin“ etc. Este
evidenţiat ca „un popularizator al literaturii clasice ruse şi ucrainene“, fără  să se
82spună ceva măcar în treacăt de publicaţiile lui despre Mihai Eminescu. S-ar putea
pune întrebarea: de ce Chişinăul era să spună mai mult despre Zamfir Arbore decât
Bucureştiul, unde întreaga lui activitate de român devenise secret de arhivă?
Cine dintre românii tineri  ştie astăzi ceva despre Editura Ligii pentru
Libertatea Basarabiei, al cărei fondator şi animator era Arbore? Cine îi cunoaşte
lucrarea de mare suflu românesc „Liberarea Basarabiei“ (1915), pe a cărei copertă
era imprimată stema lui  Ştefan cel Mare de pe poarta Cetăţii Albe? Cine dintre
tinerii cetăţeni ai României, chiar şi cei de după zisa revoluţie din Decembrie ’89,
cunoaşte înflăcăratele scrieri ale acestui mare român despre ţinutul dintre Prut şi
Nistru? Despre reproşurile aduse Bucureştiului?
„Românii de peste Prut se adresează românilor din Regat. Către aceştia din
urmă  îşi îndreaptă în aceste vremuri de mare frământare privirile neamul
românesc din Basarabia… Milioane de români aşteaptă dincolo de Prut cuvântul
eliberator al românilor de dincoace de Prut… Români de sânge şi tradiţii, români
prin amintiri şi aspiraţii, români prin trecutul comun ca şi prin viitorul pe care tot
comun îl vroesc, românii basarabeni ţin de a lor datorie să-şi spună cu glas tare
cuvântul şi dorul: Vrem să fim Români!... Voi nu aveţi dreptul de a nu ne asculta.
Datori sunteţi să ne ascultaţi!... Aici, între Prut şi Nistru, între Cetatea Hotin şi
Cetatea Albă, la Tighina  şi la Lipinţi, Chilia, lângă Cahul, Lăpuşna, Soroca,
Varniţa  şi aşa mai departe, s’au petrecut luptele cele mai crâncene între
moldoveni şi turci, tătari, cazaci, poloni. Solul Basarabiei este îmbibat cu sânge
românesc“.
Zamfir Arbore moare în 1933, mândru de Reîntregirea Naţională de la 1918.
ION NISTOR
83De ziua Înălţării Sfintei Cruci a anului 1922, Profesorul Universitar  şi
Membru al Academiei Române, Ion Nistor îşi începea prefaţa la ediţia a treia a
monumentalei sale Istorii a Basarabiei cu următorul alineat:
„La izbucnirea războiului mondial sosiră asupra noastră cumplite vremuri,
de nu ne steteau de scrisoare, ci de griji  şi suspine, cum zice cronica. În
învălmăşeala acelor vremuri de zvârcoliri  şi prefaceri, fără precedent în istoria
lumii, o soartă norocoasă  mă opri în calea pribegiei mele pentru a mă arunca în
Basarabia, unde o vitrigă şi nelegiuită stăpânire se prăbuşise sub povara păcatelor
şi fără-de-legilor sale, pentru ca, de sub  ruinele ei, să renască o nouă viaţă de
dreptate  şi libertate naţională, în conformitate cu vechile tradiţiuni politice  şi
culturale ale acestei frumoase  şi binecuvântate părţi a Moldovei lui  Ştefan cel
Mare“.
O carte de istorie, deci, pe care acest protagonist de frunte al marei noastre
reîntregiri de la 1918 o consacra „amintirii tuturor celor ce s’au jertfit pentru
desrobirea Basarabiei şi celor ce au contribuit la realipirea ei la Patria-Mamă“.
Am avut dintotdeauna un mare respect  şi multă admiraţie pentru acest
„român-regăţean“, care  şi-a consacrat întreaga viaţă locurilor mele de baştină
neîndreptăţile de soartă şi de marele nostru vecin hrăpăreţ din răsărit. De aceea, de
când „soarta nenorocoasă“ m-a aruncat în Occident, m-am gândt adesea să-i închin
vreo scriere, dar de  fiecare dată  mă împiedica ceva. Singurul lucru pe care am
reuşit să-l fac până în clipa când înşir aceste gânduri a fost acela că am inclus în
antologia „Pământuri Româneşti“ un fragment din impunătoarea sa Istorie a
Basarabiei.
Până când, în 1987, Ovidiu Vuia  din Germania, medic de meserie şi poet
prin vocaţie, mi-a propus să-i public la Editura  Nistru din Bruxelles lucrarea
„Profesorul Ion Nistor“. Meritul acestei frumoase şi înaripate monografii rămâne
evident, şi până în ziua de azi, dacă se are în vedere că de la 1944 încoace Istoria
84Basarabiei şi a României, în general, nu se mai scrie cinstit, ca pe vremuri, ci se
falsifică.
În acest modest profil voi încerca, ca  şi Ovidiu Vuia, păstrând, desigur,
proporţia genurilor, să  zăbovesc doar la principalele momente din activitatea de
istoric a lui Ion Nistor.
Ion I. Nistor vede lumina zilei la 4 August 1876, în Vicovul de Sus, judeţul
Rădăuţi, într-o familie de  ţărani „cu zece fete şi doi băieţi“. Încă de pe băncile
şcolii primare din satul natal şi apoi de pe cele ale liceului din Rădăuţi, viitorul
savant se evidenţia în studierea istoriei şi a geografiei neamului, având ca laborator
împrejurimile cu Putna, Suceviţa, Baia, Rădăuţi şi Cetatea Sucevei.
 Face Facultatea de litere şi filozofie la Universitatea din Cernăuţi, unde îl
are ca profesor de limbă şi literatură română pe „harnicul“ Ion Sbiera, elev eminent
al lui Pumnul. În 1898 şi 1899, Nistor este ales preşedinte al Societăţii Studenţeşti
Junimea. În 1903 îşi ia licenţa şi examenul de capacitate şi devine profesor de
istorie, geografie şi limba română, mai întâi la Suceava şi apoi la Cernăuţi, unde
obţine gradul de  profesor universitar. După asta îşi susţine la Viena teza de
doctorat cu tema „Pretenţiile moldoveneşti asupra Pocuţiei“, atribuindu-i-se „pe
loc, titlul de doctor în filozofie şi litere“. În 1909 se înscrie „pentru un stagiu de
docentură la Universitarea din Bucureşti“. Aici are ocazia să se adâncească cu
adevărat în Istoria Românilor, asistând la cursurile marilor militanţi naţionalişti
Ioan Bogdan, Dimitrie Onciul şi Nicolae Iorga.
 De la ei, se crede, a şi început cristalizarea principiilor sale de istoric, că
„istoriografia naţională trebuie analizată critic şi sintetic; că istoria trebuie să se
sprijine pe adevăr; că istoria poporului român, ca istorie naţională, ne va furniza
armele de apărare a drepturilor noastre asupra pământului pe care-l muncim şi-l
stăpânim de veacuri împotriva tuturor vecinilor care ne pizmuiesc şi râvnesc la
moştenirea noastră strămoşească“ etc.
85În Octombrie 1912, în prezenţa lui Sextil Puşcariu  şi a Mitropolitului
Vladimir Repta, Ion Nistor îşi prezintă, ca „nou profesor“, comunicarea de
inaugurare a catedrei de agregat, tema prelegerii fiind „Importanţa istorică a
Românilor şi începuturile organizării lor de stat“.
Vorbitorul, întrerupt de aplauze furtunoase, sublinia că se va ocupa „în
deosebi de istoria Românilor, deoarece  ei sunt cel mai vechi popor din această
regiune, singurul care în ciuda furtunilor vremurilor  şi-a menţinut organizaţia
politică proprie…“ etc.
Cu acel prilej, Sextil Puşcariu menţiona, alături de laudele ziaristului
Gheorghe Tofan, prelegerile  profesorului Nistor care arătau că  „pe lângă
temeinicie, pregătire sufletească şi tragere de inimă pentru obiectul său, vor stabili
în multe privinţe adevărul sfidat de atâtea ori de cercetătorii străini şi vor zdrobi
multe din formulele greşite“.
Paralel cu rodnica-i „trudă de dascăl universitar“, Ion Nistor publică în
Junimea Literară şi în alte periodice ale timpului, nenumărate articole şi studii de
istoriografie din care le voi  desprinde pe cele ce urmează: „Basarabia“, „Cuza
Vodă“, „Legăturile noastre cu Ardealul“, „Raportul numeric între Români  şi
Ruteni pe vremea ocupării“, „Privire istorică asupra mişcării politice la Românii
din Bucovina“ etc.
Ion Nistor se manifestă de-a lungul întregii sale vieţi şi ca un conferenţiar
public neîntrecut. Mai ales în anii de ocupaţie austro-ungară a Bucovinei, când
cutreieră de la un capăt la altul întinsurile ei carpatine, vorbindu-le  ţăranilor şi
intelectualilor despre stupiditatea şovină antiromânească a ucrainenilor. Organiza
şi aşa-zise „universităţi de vară“, cum a fost cea de la Dorna, în vara anului 1913,
la care le vorbi celor circa 100 de „studenţi“ despre „Însemnătatea şi scopurile
istoriei naţionale“. Un an mai târziu iniţia  ţinerea unui prim congres al
învăţătorilor din Bucovina la care, în prezenţa eminentului transilvănean Onisifor
86Ghibu, îşi prezentă conferinţa intitulată: „Istoricul şcoalei noastre din timpurile
vechi moldoveneşti până în ziua de astăzi“.
Izbucnirea primului război mondial  şi ocuparea Cernăuţilor de către
armatele ruseşti îl obligă pe Nistor să se mute la Bucureşti unde a continuat să
lucreze la cartea „Românii  şi Rutenii din Bucovina“, carte prin care începea
înteţirea luptei sale deschise pentru revenirea Bucovinei la ţara-mamă România.
 Începând cu anul 1916, transilvănenii şi bucovinenii, fugiţi din locurile lor
natale la Iaşi, formează unităţi de voluntari, cărora li s-a făcut o primire
entuziasmată în faţa monumentului lui Alexandru Ioan Cuza. Cu acel prilej de
retrezire naţională românească, Ion Nistor  ţinu un înflăcărat discurs pe care, în
admiraţia lui, Octavian  Goga (ce se afla  şi el la tribună) îl termină cu aceste
patetice cuvinte: „Vouă soarta v’a rezervat cea mai  mare cinste de care se pot
învrednici fiii Bucovinei: cinstea de a împlânta din nou steagul nostru naţional la
Suceava şi Cernăuţi, de unde a fost smuls acum 143 de ani de către răpitoarea
pajură habsburgică. Aceasta va fi cea mai aleasă  răsplată a jertfei  şi vitejiei
voastre. Falnici plăieşi ai Bucovinei, cu Dumnezeu înainte!“
În Martie 1918, Ion Nistor pleacă la Chişinău, devenind astfel martor al
Actului Unirii din capitala Basarabiei. Onisifor Ghibu, care se afla şi el acolo, îi
publică în ziarul său „România Nouă“ un articol din care reţin:
 „În ziua de 27 Martie 1918 s’a proclamat  u n i r e a   B a s a r a b i e i   c u  
Ţ a r a - M a m  ă. Proclamarea aceasta constituie unul dintre cele mai
remarcabile şi mai fericite evenimente din întreg trecutul neamului nostru. Ferice
de fraţii basarabeni cari, prin prinosul însufleţirii şi dragostei lor de neam şi ţară,
au izbutit să împletească din nou legăturile fireşti între Basarabia şi România,
care cu 100 de ani în urmă fuseră dărâmate de ghearele prădalnice ale vulturului
din Urali.“
87Curând după Actul Reunirii din capitala Basarabiei, Ion Nistor este numit
şef al catedrei de Istorie a Românilor la „Universitatea Liberă“ din Chişinău, iar
apoi şi profesor de istorie la Seminarul teologic din aceeaşi localitate. Merită a fi
remarcat faptul că la acel seminar mai funcţionau eminenţii români naţionalişti
Onisifor Ghibu, Petre Haneş, Gheorghe Tofan, Alexe Mateevici şi Pan Halippa.
„Savantul Ion Nistor, scrie în monografia pe care i-o consacră Ovidiu Vuia,
prin caracterul lui puternic, nu numai că a scris, dar a şi făcut istorie… Ion Nistor
este un adevărat rege spiritual al Bucovinei“.
 Drept care, ca „recunoştinţă“ pentru tot ce a făcut de-a lungul întregii sale
vieţi de om de ştiinţă în numele Neamului şi al Ţării Româneşti, comuniştii români
îl condamnă în 1950 la ani grei de temniţă grea!
Şi nimeni, absolut nimeni, dintre temnicierii lui şi ai sutelor de mii de alţi
adevăraţi români patrioţi ai ţării lor nu a fost tras la răspundere penală nici până în
ziua de azi!...
DUPĂ 143 DE ANI DE ÎNSTRĂINARE
ACTUL UNIRII
La 8 Iunie 1917 refugiaţii bucovineni din Iaşi constituiau Comitetul Naţional
al Românilor din Transilvania şi Bucovina care cerea „eliberarea românilor de sub
jugul austro-ungar  şi formarea unui stat naţional unitar sub suveranitatea
dinastiei române.”
La acea oră în Dieta de la Viena se aflau 6 români bucovineni care s-au
constituit în Consiliu Naţional. Un an mai târziu, la 17 Octombrie 1918, George
Grigorovici declara în Parlamentul de la Viena: „Unirea românilor este un ideal şi
o ţintă pe care o vor urmări românii totdeauna şi în veci, în tot momentul şi în
88toate împrejurările, indiferent de cum va fi constelaţia lor viitoare, indiferent de
chipul cum li se va desfăşura soarta pe viitor în vederea unirii întregului popor
într-o singură ţară liberă şi independentă”.
Zece zile mai târziu, la 27 Octombrie 1918, la Palatul Naţional din Cernăuţi
a fost convocată Adunarea Constituantă a deputaţilor din dieta de la Cernăuţi, a
primarilor şi a fruntaşilor politici din provincie. La propunerea decanului de vârstă
Dionisie Bejan, preşedinţia a fost asumată de Iancu Flondor, care a spus:
„Domnilor, o iobăgie naţională de aproape un secol  şi jumătate, pe cât de
dureroasă pe atât de ruşinoasă, este pe sfârşite. Poporul român din Bucovina este
pe cale de a sparge şi a lepăda lanţul care i-a ferecat sufletul... Liberi în puterea
suveranităţii naţionale, Dvs. veţi hotărî ce veţi afla de bine pentru un viitor fericit
şi falnic al neamului românesc din Bucovina”.
Au început dezbateri entuziasmate ce au culminat cu redactarea unei moţiuni
a Consiliului Naţional adoptată unanim în aplauzele întregii asistenţe:
„1. Reprezentanţii poporului român din Bucovina, întruniţi astăzi, în ziua de
27 Octombrie 1918, în capitala ţării, în puterea suveranităţii naţionale se declară
Constituantă a acestei ţări româneşti.
2. Constituanta hotărăşte unirea Bucovinei integrale cu celelalte  ţări
româneşti într-un stat naţional independent şi purcede spre acest scop în deplină
solidaritate cu Românii din Transilvania şi Ungaria.
3. Spre a conduce poporul român din Bucovina şi a-i arăta drepturile şi spre
a stabili o legătură strânsă între toţi Românii, Constituanta  instituie un Consiliu
Naţional de 50 de membri. Acest Consiliu  ne va reprezenta prin mandatari şi la
Conferinţa de Pace, în afară de el nu recunoaştem nimănui dreptul de-a hotărâ sau
a trata asupra poporului român din Bucovina.
4. Constituanta respinge cu hotărâre orice încercare ce ar  ţinti la ştirbirea
Bucovinei, doreşte însă să se înţeleagă cu toate popoarele conlocuitoare”.
89Între timp, un grup de intelectuali, în frunte cu Sextil Puşcariu  şi Iancu
Flondor, se întâlnesc în casa medicului Isidor Bodea (11 Octombrie 1918) şi ajung
la concluzia că trebuie lansat de urgenţă un ziar în care să fie tipărite toate
documentele adoptate de Adunarea Constituantă. Acel ziar avea să se numească
„Glasul Bucovinei”,  în al cărui număr din 4 Noiembrie 1918 Iancu Flondor, ca
preşedinte şi Ion Sbiera, ca secretar, adresau reprezentanţilor Consiliului Naţional
Român din Iaşi o chemare, prevenindu-i deschis că „Situaţia din ce în ce mai
critică reclamă imperios neîntârziat intervenţia Armatei Române. Mişcarea
bolşevică deslănţuită va avea cele mai grave urmări pentru chestia românească”.
Alarma era dată în legătură cu faptul că rutenii cereau împărţirea Bucovinei
pe Siret! Drept care, Iancu Flondor ceru ajutor Regelui Ferdinand.
Sesizat de seriozitatea momentului de răscruce pentru Bucovina, prefectul
de Suceava, O. Lecca trimitea, la 5 Noiembrie 1918, orele 15,15, Preşedintelui
Consiliului de Miniştri al României o telegramă cu următorul conţinut: „În Gura
Humorului şi la Câmpulung, după plecarea autorităţilor austriace, bande armate au
început desordine şi jafuri... Aşteptând dispoziţiunea Excelenţei Voastre în această
privinţă, adaog că un escadron de cavalerie aflat în localitate poate fi trimis în orice
moment, cum  şi un detaşament de jandarmi. Un ordin afirmativ ar produce o
impresie din cele mai fericite în toată populaţia”.
La doar două ore de la expedierea acestei telegrame, prefectul Lecca primea
de la Alexandru Marghiloman rândurile ce urmează: „Sunteţi autorizat a trece
jandarmi şi un escadron de cavalerie pentru protecţia populaţiei. Trupele se vor
purta cu cea mai mare umanitate cu populaţia bucovineană. Măsura de faţă s’a
comunicat şi ministrului de război”.
După 4 zile, Vineri 9 Noiembrie 1918, un avion românesc împrăştia
deasupra Cernăuţilor o proclamaţie semnată de Generalul Iacob Zadic,
Comandantul Diviziei a VIII-a, în care se spunea:
90„Răspunzând la chemarea Consiliului Naţional român din Bucovina,
Armata Română, din Înaltul Ordin al Majestăţii Sale Regelui Ferdinand I al
României, a păşit pe pământul Marelui Voevod  Ştefan, pentru a ocroti viaţa,
avutul şi libertatea locuitorilor, de orişice neam şi credinţă, împotriva bandelor de
criminali, care au început opera lor de distrugere în frumoasa noastră ţară.
Trecând hotarul pus între noi de o soartă vitregă, acum o sută şi mai bine de ani,
trupele române sosesc în mijlocul vostru, aducându-vă dragostea şi sprijinul lor,
pentru libera împărţire a dorinţelor născute din dreptul legitim al popoarelor de a
dispune de soarta lor.
Stăpânit de aceste sentimente şi cu credinţă în sinceritatea cererii voastre
de ajutor, invităm poporul bucovinean ca să nu se abată sub nici un motiv de la
viaţa şi activităţile sale normale. Subsemnatul garantez oricărui locuitor libera
exercitare a drepturilor sale civice şi fac cunoscut în acelaşi timp că se va reprima
cu toată severitatea cuvenită orice încercare de desordine, acte de violenţă sau
nesupunere la ordonanţele date de noi.”
Eliberarea ca atare a capitalei Bucovinei, oraşul Cernăuţi, avu loc la 11
Noiembrie, dată la care Generalul Zadic a fost întâmpinat în Piaţa Unirii de mii de
români, în frunte cu Iancu Flondor care rosti: „Domnule General, daţi-mi voie să
vă binecuvântez, aşa cum o fac doi fraţi care, după o lungă şi dureroasă
despărţire, se întâlnesc spre a nu se mai despărţi niciodată”.
A doua zi, 12 Noiembrie, la Cernăuţi a fost format un guvern în frunte cu
Iancu Flondor care a depus jurământ în faţa lui Dionisie Bejan, ales preşedinte al
Consiliului Naţional în locul lui Flondor care demisionase pentru a se încadra în
„Legea fundamentală provizorie asupra puterilor  ţării Bucovinei”. În aceeaşi zi,
Iancu Flondor dădu următoarea proclamaţie:
„Rezbelul mondial, lupta gigantică a dreptăţii  şi libertăţii contra
militarismului şi imperialismului asupritor, a dat naştere şi naţiunilor subjugate.
91Românii bucovineni, folosindu-se  şi ei de dreptul suveranităţii naţionale,
recunoscut acum de toată lumea, au hotărât în Constituanta lor din 27 Octombrie
1918, să stăpânească singuri  ţara lor Bucovina, sfântul lor pământ strămoşesc.
Fostul guvern austriac s’a opus la această cerere îndreptăţită, a cedat însă forţei
rutenilor şi s’a deslănţuit în urmă anarhie pentru toată ţara.
În faţa acestor împrejurări, Consiliul Naţional, reprezentanţa legitimă a
poporului român, a fost nevoit să recurgă la ajutorul fraţilor din Regat, cerând
intervenţia oastei româneşti.
Majestatea Sa Regele României răspunzând la această cerere întemeiată, a
dispus intrarea armatei în ţară.
Spre a restabili dreptatea şi ordinea, Consiliul Naţional a luat în ziua de 10
Noiembrie în seamă stăpânirea  ţării  şi va exercita puterea prin guvernul său.
Locuitorii acestei  ţări de alte naţionalităţi sunt provocaţi, chiar în interesul lor
bine înţeles, să se supună acestui guvern, care va  şti să ia în consideraţie
interesele lor fireşti”.
La 23 Noiembrie se întorceau la Cernăuţi peste 100 de refugiaţi bucovineni
în frunte cu Ion Nistor. Dintre ei au fost cooptaţi 12 refugiaţi  şi voluntari în
Consiliul Naţional, iar membrii Adunării Constituante au decis convocarea
Congresului General al Bucovinei pentru 28 Noiembrie 1918 întru „Stabilirea
raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul României”. Erau prezenţi 100 de
delegaţi cu drept de vot, inclusiv 74 români, 13 ucraineni, 7 germani şi 6 polonezi.
Aşadar, Joi 28 Noiembrie 1918, la orele 11 dimineaţa, Dionisie Bejan,
Preşedintele Consiliului Naţional Român, a deschis lucrările Congresului, întrunit
în sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi.
Dezbaterile au fost conduse de  Iancu Flondor, care a prezentat Moţiunea
Congresului General al Bucovinei. Moţiune fixată în „Procesul-verbal asupra
Congresului” din care voi desprinde fragmentul ce urmează:
92„Iancu Fondor: Trecând la ordinea de zi: „Stabilirea raportului între
Bucovina şi Regatul României”, am onoarea să vă fac propunerea ca să votaţi spre
primire următoarea Moţiune:
Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, Joi 1528 Noiembrie 1918, în
Sala Sinodală din Cernăuţi,
Considerând că la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde
vechile ţinuturi ale Sucevii şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care
în jurul ei s’a încheiat ca stat,
(...) Considerând că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din
trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei Habsburgilor,
Considerând că 144 de ani poporul Bucovinean a îndurat suferinţele unei
ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi
persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să învrăjbească celelalte neamuri cu care
el voieşte să trăiască ca frate;
(...) Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând puterea
supremă a  ţării  şi fiind învestiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele
suveranităţii naţionale hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la
Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României.”
A doua zi, 29 Noiembrie 1918, Iancu  Flondor a înmânat Actul Unirii
Regelui Ferdinand. Regele a primit Actul reunirii Basarabiei cu ţara-mamă şi a dat
asigurări de ocrotire şi de grijă părintească faţă de fiii ţării veniţi din pribegie.
Douăzeci de zile mai târziu, în Monitorul Oficial era publicat decretul
următor:
„prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională Rege al României,
La toţi de faţă şi viitori, sănătate;
93Asupra raportului preşedintelui Consiliului de Miniştri sub nr. 2211 din
1918, luând act de voinţa unanimă a Congresului General al Bucovinei din
Cernăuţi, de la 15/28 Noiembrie 1918;
Am decretat şi decretăm:
Art. I – Bucovina, în cuprinsul graniţelor sale istorice, este  şi rămâne
deapururea unită cu Regatul României.
Art. II – Preşedintele Consiliului de Miniştri este însărcinat cu executarea
acestui decret.
Dat în Bucureşti, la 18 Decembrie 1918.
              F  e  r  d  i  n  a  n  d”

ANEXE
INTELECTUALI BUCOVINENI
care au ţinut aprinsă făclia 
Românismului de-a lungul tuturor anilor
de stăpânire austro-ungară
   
1. Doxachi Hurmuzachi (moşier, om politic).
2. Constantin Hurmuzachi (avocat).
3. Eudoxiu Hurmuzachi (jurist, traducător).
4. George Hurmuzachi (avocat, gazetar).
945. Alexandru Hurmuzachi (avocat, om politic).
6. Silvestru Morariu-Andrievici (arhiepiscop).
7. Aron Pumnul (profesor, autor de manuale).
8. Teofil Bendelea (profesor, scriitor).
9. Iraclie Porumbescu (preot-paroh, poet).
10. Gavril Berariu (istoriograf, profesor).
11. Vasile Bumbac (profesor, poet).
12. Ion George Sbiera (profesor universitar).
13. Const. Morariu-Andrievici (preot-paroh).
14. Dimitrie Petrino (scriitor).
15. Vasile Mitrofanovici (profesor de teologie).
16. Artemiu Berariu-Iremievici (protopresviter).
17. Ambrosiu Dimitroviţă (doctor în ştiinţe).
18. Vasile Ianovici (profesor, autor de manuale).
19. Ion Ştefanelli (arhimandrit, profesor).
20. Mihai-Miron Călinescu (arhimandrit).
21. Simion Florea (profesor, academician).
22. Ioan Berariu (preot, poet).
23. Dionisiu Olinescu (conţopist, poet).
24. Teodor Ştefanelli (preot, scriitor).
25 Dimitrie Isopescul (profesor, scriitor).
26. Isidor Vorobchievici (profesor de muzică).
27. Ion Cernescu (istoriograf).
28. Ştefan cavaler de Repta (profesor).
29. Constantin Stefanovici (profesor).
30. Dumitru Arcadie Isopescul (profesor).
31. Ioan Litviniuc (învăţător).
9532. Samuil Isopescul (profesor).
33. Crisant Matiasievici (autor de manuale).
34. Ştefan Ştefureac (scriitor şi om politic).
35. Ilie Nimigean (licenţiat în litere).
36. Ioan Drogli (profesor, scriitor).
37. Ion I. Bumbac (profesor, istoriograf).
38. Ciprian Porumbescu (profesor de muzică).
39. Eugen Hacman (arhiepiscop, om politic).
40. Constantin Morariu (preot, traducător).
41. Dimitrie Dan (preot, traducător din greacă).
42. Alexandru Ştefanovici (doctor în ştiinţe).
43. Ieronim Muntean (profesor, scriitor).
44. Leon Ilniţchi (profesor).
45. Eusebiu Popovici (scriitor, profesor).
46. Vasile cavaler de Repta (arhimandrit).
47. Isidor cavaler de Onciul (prof. universitar).
48. Emilian Voiutschi (profesor de teologie).
49. Constantin Cosovici (autor de manuale).
50. Nicolai Dubău (învăţător, autor de manuale).
51. Constantin Popovici (profesor de teologie).
52. Calistrat Coca (profesor de religie).
53. Mihai Bendevschi (preot, gazetar).
54. Ioan cavaler de Volcinschi (profesor).
55. Grigore Halip (profesor de agronomie).
56. Simion Cobilanschi (preot, gazetar).
57. Constantin Mendicevschi (profesor).
58. Dimitrie Onciul (doctor în ştiinţe).
9659. George Eusebiu Popovici (istoriograf).
60. Dimitrie Socolean (învăţător, gazetar).
61. Vasile Calacea (pedagog).
62. Orest Popescul (catechet, profesor).
63. Ştefan Saghin (predicator, traducător).
64. Alexiu Comoroşan (profesor de religie).
65. Teodor Tarnavschi (profesor universitar).
66. Animpodist Daşchevici (prof. de zoologie).
67. Daniil Verenca (profesor, scriitor).
68. Ilie Cărăuş (profesor de gimnaziu).
69. Pompiliu Pipoşiu (om politic, gazetar).
70. Dr. I. V. Paşcan (ziarist şi scriitor).
71. A. Procopeanu (scriitor).
72. Sofia Stefanovici (scriitoare).
73. Temistocle Bocancea (publicist).
74. George Bogdan-Duică (gazetar).
75. Eugenie Vorobchievici (istoriograf).
76. Teoctist Blajevici (arhiepiscop, profesor).
SOCIETĂŢI ROMÂNE
din Bucovina în anii de ocupaţie
austro-ungară
Societăţi care ţineau la suprafaţă sentimentul naţional românesc şi al căror
motto era:
   Unde-’i unul nu-’i putere
   La nevoi şi la durere,
97   Unde’s doi puterea cresce
    Şi duşmanul nu sporesce.
1. Societatea pentru cultura (adecă luminarea) şi literatura poporului român
bucovinean din Cernăuţ.
2. Societatea „Şcoala română” din Suceavă.
3. Societatea politică „Concordia” din Cernăuţ.
4. Societatea archeologică românească din Cernăuţ.
5. Societatea „Armonia” din Cernăuţ.
6. Societatea „Academia Ortodoxă” pentru literatura, retorica  şi muzica
bisericească în seminariul arhiepiscopesc din Cernăuţ.
7. Societatea „Clubul Român” din Suceavă.
8. Societatea academică-studenţească „Junimea” din Cernăuţ.
9. Societatea academică română „Bucovina” din Cernăuţ.
10. Societatea şcolară „Dragoş Vodă” din Volovăţ.
11. Societatea şcolară „Dumbrava Roşie” din Boian.
12. Societatea poporală „Traian” din Horodnicul de Jos.
13. Societatea poporală „Ştefan cel Mare” din Rădăuţ.
14. Societatea Doamnelor Române din Bucovina.
15. Societatea şcolară „Cosmin” din Ceahor.
16. Societatea cantorilor (sau dascălilor) români „Lumina” din Bucovina.
17. Societatea „Mitropolitul Silvestru” din satul Mitocul Dragomirnei.
18. Societatea plugarilor români din satul Stoieşti.
19. Societatea „Însoţirea orăşenilor români” din Suceavă.
20. Societatea „România Tânără” din Cernăuţ.
        Sursa:www.noidacii.ro

Profilul Blogului

Info.Carlibaba.Bucovina.Online

Postări populare

Adauga Gratuit Page Rank Check pentru site-ul dvs!

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service

youtube videos

Loading...

Lista mea de bloguri

Retete culinare. De dulce, de post si pentru toate gusturile.

Ziarul.toate bloguril.ro

Ziarul

Cel mai popular blog de muzica.

Monden.info

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Lista mea de bloguri

Etichete

"Azi în Timişoara (1) “Iarna la săniuş” (1) „aspectul ţării (1) 0Grade (1) 1 martie (3) 1 noiembrie (1) 100 de ani (1) 100 de milioane (1) 110 milioane de euro (1) 13 Nuanţe de Român (1) 13 romani de succes (1) 15 ani de la mineriada (1) 15 zile (1) 156 de ani (1) 16 octombrie (1) 17 decembrie 1989 (1) 19 (1) 19 mai 2015 (1) 19-21- februarie (1) 1920 (1) 1990 (1) 1992 (1) 1996 (1) 1decembrie (1) 1Decembrie ziua în care România a devenit stat national unitar (1) 20 de cazuri (1) 2002-2011.Statistici..INS (1) 2011 (1) 2012 (2) 2014 (1) 2015 (2) 2016 (2) 2016. (1) 21 decembrie 1989 (1) 21 februarie (1) 21 Octombrie:Ziua in care Romanii isi cer unirea (1) 22 aprilie 2013.Un barman din Carlibaba a fost bătut şi prădat de catre trei localnici (1) 23-24 iunie (1) 25% (1) 27 de ani de la declansarea Revolutiei (Galerie foto) (1) 3 brasoveni (1) 3 mai mult in luna septembrie (1) 3 stele. (1) 3.500 de ani (1) 30.00 de vizitatori (1) 40 de kilometrii (1) 40 de mucenici (1) 450 de milioane de utilizatori Firefox (1) 5 motive să cumperi mâncare produsă în Romania (1) 50.000 de oameni (1) 560 arbori (1) 6 Ianuarie: (1) 600 de colindatori (1) 64 de ani (1) 64 morti (1) 7 februarie (1) 70 de ani (1) 8decembrie (1) 8martie (1) 9martie (1) A aparut Yahoo Messenger 11 (1) a facut KO un trecator mistocar (1) A nascut un baietel mort (1) a pierdut un OM de nădejde (1) A sasea zi (1) a treia (1) abuz în serviciu (1) academiceini (1) Acasa (1) accident (6) Accidente dramatice.Oameni care s-au nascut a doua oara (1) Accidente haioase (1) acia: un monovolum cu 7 locuri (1) acord (1) ACTA (1) activitatea ALRO se va putea opri in urmatoarele trei luni (1) Activități (1) actori (1) Acum putem afla persoana care ne suna cu numar ascuns (1) Adela Pârvu (1) Adevarul despre imensa avere a lui Papp Simon (1) Adevăr (1) Administratia de Meteorologie (1) Administrator (1) Aer pur. (1) aeriana (1) aeroterma (1) Afla ce surprize pregateste anul 2013.ZodiacUrania... (1) Agentii de la circulatie te pot opri instantaneu fara sa-ti puna viata in pericol-video (1) agresiuni sexuale (1) agrise (1) Aici aveti cateva trucuri ca să te trezeşti mai uşor dimineaţa (1) Ajun (1) Ajunul (1) albania (1) alcol (1) alegeri (2) alegeri 2014 (1) alegeri regionale (1) Alesul (1) Alexandra Stan (1) Algocalminul şi alte calmante se vor vinde numai pe reţetă (1) alimentarea cu apa (1) alimente (1) Alina Mihaescu (1) ALRO (2) Amazon (1) amânari (1) Ambasadorul germaniei (1) Amenintari cu drujba (1) amenzi (1) amenzi grele (1) amenzi neplatite (1) american (1) Americani (1) Analfabeții nu vor mai putea susține examenul pentru permisul de conducere! (1) Anca Cioltan (1) anchete (2) andruta (1) ane Riches (1) anemie (1) angajamente (1) angajatori (1) Angela Merker (1) Angelica Flutur (1) Anii 80 (1) Anii80-90 (1) animale (1) ANM (1) Antena 3 (1) antioxidanti naturali (1) anul nou (4) anul sarpelui negru (1) anul viitor. (1) Anulat (1) anunt (1) anunt facut cu putin timp in urma. (1) Anuntul soc facut de cei de la Microsoft (1) anunturi (1) apa (2) apa de masa (1) apa minerala (1) Apasa pentru a vedea o drama(Video) (1) Apă (1) ape minerale (1) Apele de suprafață (1) aplicatii (1) arad (2) arata persoana (1) Arbore (1) Arbori (2) Ardeal (1) Arestari la Paris (1) Arginti din Cartea Sfanta (1) Arheologi (1) arhitectura traditionala (1) Arhiva. (1) armata (1) arsenic (1) ascultata (1) asfalt (1) asfaltare pe ninsoare (1) Ask.com (1) asociatie (1) Asocierea (1) asta-noapte. (1) astăzi mi-ai furat votul (1) astepari (1) asteptari (1) Astrale (1) Asus 1015P-BLK084S (1) aşteptaţi la Putna (1) ateliere (1) atentat (1) Atentie unde parchezi (1) Atentionare (1) aur (1) Aurie (1) Austria (2) Autocar (1) autorizatie isu (1) Autotehnorom (1) autoturisme (1) avere (1) Averea lui Andruta si Lixandra Ceausescu (1) avertisment. (1) aviz isu (1) ănchisa (1) ba (1) Bacteri (1) bacterii (1) bagati in ceata. (1) Bai Corlatenee (1) Baia Borsa (2) baia mare (1) Baiatul care a cucerit publicul in timpul unui concert (1) Baile Herculane (1) baku2015 kaiac romania jocurile europene 2015 (1) Balea Lac (1) balnear (1) Banat (1) banc (2) Bancuri (3) bani (1) Barack Obama (1) barbat (1) barbati iresponsabili (2) Basescu (2) Bataie de joc si cozi interminabile la usile medicilor (1) batalie carlibaba batalie bucovina primul razboi mondial austro ungari rusi legionari polonezi (1) Batrana jefuita de 17.000 de lei. Banii fusesera tipariti inainte de 1989 (1) Baza Militara (1) Bărbat salvat de echipaje de la Jandarmerie (1) beata (1) beatificare (2) Bebelusul si un cainele Husky (1) Bega (1) beijing bucovina canta cucu-u bucovina china moldova romania traditii romanesti (1) Benzina (2) benzina şi motorina (2) Berbec (1) Berlin (1) beta (1) beti (1) beton turnat pe ninsoare (1) Bianca Felseghi (1) Binladen (1) bio (1) biserica (2) biserica de lemn (1) Biserici și mănăstiri celebre din România (1) bisericile catolice (1) Bistrita (5) bistrita aurie (1) Bistrita Aurie. (1) Bistrita Nasaud (4) Bistriţa (1) bistrița aurie (2) Bistrița Năsăud (1) BITDEFENDER FREE EDITION (1) blastingnews (1) blocaje rutiere. (1) Blog (1) BMW X5 (1) Boboteaza (1) Bogdan Diaconu (1) Borsa (6) Borsa. (3) Borsec (1) Borseni (1) Borşenii vor ieşii din nou în strada!Proteste la Borşa (1) Bosanci (1) Botez sexi la Ploiești (1) Botosaneanca (1) Botosani. (1) botus (1) braconieri (1) braconieri şi hoţi de lemne (1) Braileanca si becul (1) brasov (2) Brasov. (1) Breaza (1) Brodina (1) brosteni (2) browser (1) Browser-ul de web. (1) brutarii (1) bucate (1) bucati uriase de gheata (1) Bucovina (40) Bucovina – Ghid turistic (1) Bucovina – Ţara Fagilor (1) Bucovina a ajuns în Capitala (1) Bucovina Fratii Botnari (1) bucovina frumuseti naturale (1) Bucovina la Inaltime - Monumente UNESCO (1) Bucovina mandra floare (1) Bucovina mea iubita (1) Bucovina. (6) BucovinaCatedrala Naşterea Maicii Domnuluifilmare aerianaGura HumoruluiHotel Best Western BucovinaPrimaria Gura HumoruluiRomâniaSuceava (1) BucovinaDN 17dronafilmare aerianafilmare cu dronaGoProIacobeniMestecanisPasul MestecanisRomâniaSuceava (1) bucovineni (1) Bucovinenii de pretutindeni. (1) Bucşoaia (1) Bucuresti (3) bucuresti. (2) bucurii (1) budapesta (1) bulgari (1) bulgaria (2) Bunica Bate Toba (1) Bunicuta dansatoare (1) Burdujeni (2) Cacica (1) Cacica şi Hagigadar (1) Cadavru în coşciug (1) caderi abundente zapada (1) cadouri (1) Cainele cantaret (1) Cainele ciobanesc care hraneste un miel orfan (1) Calator prin Bucovina(video) (1) calător (1) calendar (4) calendaristice (1) Calimani (1) calitati (1) Camere Mio pentru automobil (1) campania electorala (1) Campania YES LA VOT (1) CAMPANIE (1) Campulung (1) campulung moldovenesc (1) canalizarea (1) canicula (1) cantec (1) capcană (1) Caprioare (1) care leaga Bucovina de Maramures in topul celor mai proaste drumuri (1) care trebuie vizitate. (1) Carliba (1) Carlibaba (34) Carlibaba istoric (1) Carlibaba-Iacobeni. (1) Carlibaba-Moisei. (1) Carlibaba. (1) Carmen Avram (1) Carnati afumati (1) carnaval (1) Carpatii de Curbura (1) Carpatii Meridionali (1) Carpatii Orientali (1) Carpații Orientali (1) carte (1) Casa (2) Casa Muntelui (1) Casă distrusă de un incendiu pus intenţionat (1) Cascada Băuca (1) Cascadele Tihu şi Băuca (1) case (1) case incondeiate. (1) Case ţărăneşti de peste 100 de ani (1) castigatori. (1) castiguri (1) Catelul care imita omul (1) Cateva din cele mai funny si amuzante faze filmate... (1) Cateva din motivele care Bucovina trebuie vizitata (1) Cateva lucruri care s-ar pute sa nu le stii despre Dictionarul Explicativ al Limbii Romane(DEX) (1) Catolici (2) Catolicii (1) catredala (1) Catun (1) cauciucuri (1) cauciucuri de iarna (1) cauciucurile de iarna pot fii obligatorii si inainte de intai noiembrie (1) cautari (1) Cazare (1) Cazinou (1) Cazinoul (1) Cărlibahuluimaramures şi Ardeal (1) Cârlibaba (6) Cârlibaba şi Ciocăneşti (1) Cârlibaba. (1) Ce fac japonezii pentru bani? (1) Ce mai mancam azi (1) Ce se afla in padurea Baciu?Un loc misterios din Romania (1) Cea mai bolnava reclama (1) cea mai frumoasă melodie compusă vreodată (1) Cea mai haioasa petrecere a burlacilor (1) Cea mai lunga Poteca (1) cea mai mare aberaţie realizată cu fonduri UE (1) cea mai mare sarbatoare. (1) Cea mai tare compilatie video din Romania (1) CEA MAI TARE FARSA PE PLAJA (1) cea mai tare reclama (1) cea mai veche (1) ceausescu (1) cel mai degradat drum din judetul Suceava (1) cel mai frumos drum din lume (1) Cel mai frumos film despre România (1) Cel mai frumos sat din România (1) Cel mai înalt brad din România are 63 de metri (1) Cel mai meserias agent de circulatie (1) Cel mai prost conducator de moped (1) cel mai prost drum naţional din judeţ (1) cel mai pur aer (1) Cel mai talentat pictor din lume (1) Cel mai tare tobosar (1) cele mai frumoase destinatii de vizitat. (1) Cele mai frumoase locuri din Romania care trebuie vizitate (1) Cele mai frumoase sate din Bucovina (1) cele mai sigure programe antivirus (1) Cele mai tari farse cu tenta sexuala (1) Cele mai traznite fotografii (1) celebrul actor din filmul Iisus din Nazaret (1) Centralele eoliene (1) centura IBF (1) ceramica (1) Cercetatori (1) Cerna (1) Cernăuţi (1) certificat de sustenabilitate (1) certificatul de nastere al moldovei (1) cetate de scaun (2) cetatenii din zona au oprit camioanele cu lemne (1) cetină (1) Chanel 4 (1) China (1) Chinezii au cel mai rapid tren din lume: merge cu 400 km/h (2) cinci sute (1) cine nu ne vrea (1) Ciocanesti (11) Ciocănesti (1) Ciorba Radauteana (2) Ciorba rădăuţeană şi tocăniţa de hribi (1) ciorrba de salata (1) ciprian porumbescu. (1) circulare (1) circulatie (2) ciuperci (1) Civilizaţii vechi (1) clanuri (1) Clatite din Bucovina (1) clopote (1) clopotele (1) Clostridium (1) CNADNR (2) CNADNRDN 18Iacobeni - Moisei (1) cnair (1) CNDAR (1) CNSAS (1) coacaze vitamina c cancer stomac vitamine minerale memorie ochi infectii intestine gat digestie antioxidanti (1) Coafezul ferrmecat (1) cod civil (1) Cod Galben (1) cod portocaliu (1) Cod rutier (2) codrii (1) codul muncii (1) codul rutier (1) Codul Secret (1) Colectiv (1) Colegiul Alexandru cel Bun (1) Colegu’ vine în sprijinul șoferilor din România (1) colibita (1) Colibița (2) Colindatori (2) Colinde (2) Colinde de craciun Video (1) Colindul Romanesc care a ajuns hit in Asia (1) Colonizarea Bucovinei si a comunei Carlibaba.Primii colonisti germani (1) Colt de rai (3) Comemorare (1) Comoara de la Lucina (1) comoara hutulilor (1) Compania Facebook (2) competitii (1) Compilatie (1) complex monahal (1) Computer (1) comuna (1) comuna muzeu (1) comuna sant (1) comuna suceveană şcheia (1) comunicat de presa. (1) comunism (2) Comunitatea comunei Carlibaba (1) concurs (1) concurs naţional (1) Condiții meteo (1) Condoleante familiei Doctorului Gordan (1) Conducător (1) Conducea nestingerit un camion pe un drum national fara a avea permis (1) conectare (1) confiscari (1) Constantin Lacatusu. (1) constructii (1) Consulat (1) Consumatori electrici (1) contrabanda (2) contrabariton (1) contracte (1) Contractul de modernizare a drumului spre Maramureş (1) contrafacut (1) contrcte (1) copii (3) Copilăria (1) Corea de Nord a efectuat cel de al treilea test nuclear (2) corupţie primărie (1) Cotatia barilului (1) cotroceni (1) Cozonaci (1) Craciun (6) Craciun Fericit! (1) Craciun fericit! Mesaje de Craciun (1) Craciun in Bucovina (1) CraciunBucovina (1) Craciunul Copiilor. (1) Crapa pietrele. (1) credinciosi (1) creier (1) Crestini (1) Crestinii Catolici (1) crestinii Protestanti (1) critica (1) Crucea (1) Crucea. (1) cu Cristian Tabără (1) cu permis de conducerefals (1) Cu Pluta (1) Cu securea pe terenul de fotbal (1) Cu tigaia-n spate (1) Cucuteni (1) Culmea soferiei (1) culori (1) Cum arata in 2013 (1) Cum arată cel mai prost drum naţional din România (1) Cum isi ara taranii rusi pamintul(video) (1) Cum mai castiga romanul un ban in plus (1) Cum poti scapa rapid de mahmureala (1) Cum poti testa un airbag (video comic) (1) Cum puteti verifica daca sunteti Asigurati la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate? (1) Cum s-a împărţit patrimoniul sindicatelor (1) Cum se distreaza copii din ziua de astazi? Video (1) Cum se fabrica - Dacia Logan II si Sandero II uzina Renault Mioveni(Video) (1) Cum se produce un automobil BMW (1) Cum te poti razbuna pe Porumbei (1) cumparat din Italia (1) Cumpene (1) cunoastelumea.ro (1) cupa momndiala (1) Cupa Mondiala de sanie pe pistă naturală (1) cupru (1) cupru şi zinc la mina (1) Da Fleiva (1) Daca ai viruși pe calculator (1) daci (1) dacia duster (1) dacia duster prin zapada (1) DailyMail (1) Dan Coman (1) Dan Pavaloiu. (1) dar ingroapa o fetita (1) dar preferat de contrabandişti (1) dar și mai dezamăgit de funcționalitatea procesului de vot din străinătate (1) Datini (1) de acum 50-70 de ani (1) de ars cauciucuri (1) De ce femeile singure sunt topite dupa barbatii insurati (1) De ce traiesc femeile mai mult decat barbatii (1) de conducere (1) de Craciun (1) De Paști în Bucovina (1) de tine (1) dealer (1) dealeri (1) deblocat (1) decembrie (2) Decembrie cu zăpadă în Bucovina și Maramureș(FOTO) (1) Decizie fara precedent a Bisericii (1) decizii (1) declaratie (1) declarație (1) dedicație catrre politicieni (1) Defecte (1) defrisare in Suceava (2) defrisari (4) defrisari holzindustrie schweighofer paduri romania ucraina (1) defrișări (1) delicatesa (1) delicatesele din Bucovina (1) democratie (1) Demonstratii (1) departe de ochii lumii (1) Deportari Comunitatea Germana (1) deputat (1) descarcă. (1) Descinderi ale procurorilor DNA la APIA Suceava (1) Descinderi la hoții de lemne din judet (1) Descoperirile anului 2010 (1) desemnat (1) Destinații (1) detaliat (1) Dezamăgit de rezultatul alegerilor (1) dezastros (1) Dezastru (2) Diaconescu (1) dialog neobisnuit (1) diaspora (1) diaspora iesi la vot (1) diaspora taiatul porcului (1) diaspora. (1) DIAVOLINA (1) Dictionar Roman Englez (1) digi 24 (3) Din cauza certificatelor verzi (1) Din frumusetile Romaniei:Viata salbatica din muntii Bucovinei Toamna-Iarna. (1) Din Hrisoavele ingalbenite de vreme.Documente vechi (1) Din istoria Tezaurului Romanesc.Ce se intimpla cu o mare avere a Romaniei? (1) din lume (1) din România (2) din vremea copilariei (1) directia silica (1) Directoare de bancă din Vatra Dornei acuzată de frauda de sute de mi de euro (1) Disco (1) Discovery. (1) dispar padurile (1) Disturbed (1) Dividente. (1) divort (1) Dj Harra mixează în premieră în Bucureşti (1) DJ OGB (1) DN 17 C (2) DN 17 D (1) DN 17 D si C (1) Dn 17B (1) DN 18 (3) DN 18 – Ciocănești – Cârlibaba – Prislop (1) DN 18 este “prioritatea 0” în judeţul Suceava (1) DN17 (1) DN17. (1) dn18 (20) DN18. (1) DN23B Măicăneşti (1) DNA (1) doctor (1) Doctorul de tara (1) document (1) documentar (5) Documentar superb despre Romania care cucereste lumea! Trebuie sa il vezi! (1) Documentarul "Wild Carpathia" continuă (1) dolari. (1) domestica (1) Domnului Hristos (1) dorel (1) dorinte (1) dorna arini (2) dosarul de retrocedare a padurilor (1) doua loturi (1) Două drumuri din judeţul Suceava (1) două zile (1) download (1) draga rusule. (1) Dragă statule român (1) Dragoiesti. (1) dragos voda (1) dragoste nebună (1) dramaturgmuzician. (1) dreptul de vot (1) Drob de miel (1) drum (3) Drum de fier prin praf de puşcă si ploaie de stele... (1) drum dezastruos (1) drum național (1) drum vechi (1) drumul ce leaga Maramuresul de Suceava (1) Drumul Crucii (1) Drumul de la Iacobeni pina la Prislop se modernizeaza (1) DRUMUL NATIONAL 18 (1) drumuri (2) Drumuri blocate nordul Moldovei din cauza viscolului şi a zăpezii (1) drumuri nationale Nasaud (1) drumuri proaste (1) DSP (1) Duminica Floriilor (3) Dumnezeu sa-l ierte si s-al odihneasca in pace (1) după ce s-a rătăcit într-o zonă împădurită din judetul Suceav (1) e-Call" (1) e-mail (1) ecartament ingust (1) Echiparea obligatorie cu anvelope de iarnă revine (1) Editia a VII-a. (1) editia a33-a (1) editia cu numarul 33. (1) Efes (1) electorale (1) electrica (1) electricitate (1) Elisabeta Rizea simbol al rezistenţei anticomuniste (1) Elvis Presley (1) energia (1) eolian (1) ep 4 (1) Era sa moara ducandu-si gunoiul(video) (1) eroi (1) eroi turul doi (1) Etapa (1) ETERNA ŞI FASCINANTA CUMĂTRIE (1) etnobotanice (1) euro (1) Europa (1) Europa sub zăpadă (1) Europa. (1) evaluata la 50 de miliarde de dolari (1) eveniment (1) Evenimente (2) Evenimente. (2) evenimentul zilei (1) Excelenţa Sa Marek Szczygiel (1) Exclusiv în România (1) Experiment in lift-Video cu camera ascunsa (1) explicatie (1) Exploatari (1) Explozie la Mina Uricani (1) extindere (1) fabrică (1) Facebook (4) Falimentul minelor din Bucovina (1) famile (1) familia Hânțari (1) familie (1) fanfara (1) fara scoala (1) Farsa cu tigarea exploziva (1) Farsa in cvabinetul doctorului (1) Farsa tipicRomaneasca(video tare) (1) FARSA ZILEI (1) Farse de colectie (3) Farse la magazin(Video tare) (1) fără finanţare şi în 2014 (1) fân (1) felicitati personal de primarul Hans Thiel (1) femeie (3) fericire (1) fertilitate (1) festiva medieval (1) festival (1) Festival national (1) Festivalul „Comorile muntelui“ (1) Festivalul Naţional al Păstrăvului (1) festivalul pastravului (2) Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula (1) festivaluri (1) fier (1) Fii eroul pădurilor! Când vezi un transport de lemn în trafic (1) film (4) Film Documentar (1) Film interzis (1) filmare (1) filmare aeriana (1) Filmari (1) filme (1) FILME NOI 2011 (1) filmulet (1) Filmulet de Craciun (1) fime (1) Final Destinațion Ianga Pascani (1) finalizata (1) Finalul saptamanii (1) Finlanda se aliază cu Germania şi Franţa (1) Firma (1) Firma Britanica (1) flori (1) florilor de leac"(VIDEO) (1) Flutur (1) fluviu (1) Focul lui Ioan (1) folkist (1) Fondul Monetar International nu a fost de acord cu taierea finantarii pentru spitalele private (1) Ford B-Max (1) Ford Kuga (1) forestieri (1) formulare (1) FOTO VIDEO Cum arată groapa de gunoi din vârful muntelui (1) foto-video (2) Foto. (1) Fotografii (1) Fotografii ŞOCANTE Asa circula elevii in Iasi (1) Fotografiile facute de un alpinist arata situația incredibila din cel mai salbatic sector din Carpații României(Foto) (1) Fotoreportaj realizat în România în anul 1933 de Kurt Hielscher (1) Fotoreportaj. (1) FotoVideo (1) fragmente din ziarul Familia 1880 (1) fragmente din ziarul Familia(partea a 2-a) (1) francez (1) Franta (1) Franţa (1) Frasin (1) fresce (1) Frigul a paralizat transporturile (1) fructe (1) fructele de padure (1) frumoase (3) frumuseti (1) Frumusetile Nestiute (1) frumuseți (1) Fundatia Fondul Bisericesc Ortodox (1) Fundu Moldovei (1) furate tăiate. (1) Gaddafi (1) Galerie foto cu cel mai inalt pod pietonal din lume (1) galerie foto. (1) Galitia (1) Gandul.info. (1) ganduri bune (1) garantie (1) Gary Moore a murit (1) Gata (1) găsit în spatele unei gospodării din Cârlibaba (1) Gdańsk (1) Gelul care poate salva vieți (1) Gemeni (1) Geneva (1) gențiana (1) George Enescu (1) George Negrea (1) Ger (1) Germania (3) Germania îşi confirmă opoziţia (1) Germania pune la dispoziţie 150.000 de locuri de muncă pentru români (1) Germania. (1) Gerul musca din Romania (2) gheorghe bordeianu (1) ghinţură (1) Golf 7 (1) Golful Guineea (1) google (1) Google Chrome (1) Google Chrome 10 (1) granita (1) Grădina Carpaţilor (1) Greva foamei (1) Groapa de gunoi (2) gropi (1) Grupul francez Filasa (1) Gura Baranului (1) Gura Humorului (2) Gura Humorului. (1) gusturi (1) guvern (1) guverne plecati de aici!. (1) guvernul (1) Guvernul aruncă pe toboganul (1) Guvernul Ponta (1) Guvernul scuteste marii consumatori de plata certificatelor verzi (1) Hai in Bucovina (1) Hai la vot! (1) Hamburg (1) handicap (1) Harta (1) Harta cu starea drumurilor din Romania realizata de soferi (1) Harta votului 2014 (1) Hartă interactivă. Filmări aeriene din 20 mari oraşe româneşti (1) harti. (1) Havana. (1) hectare (1) hit-uri (1) hituri (2) Holzindustrie Schweighofer (1) Honda (1) Honda CR-V (1) hora bucovinei (3) Horațiu Mălăele (1) Horoscop (4) Horoscop 2011 pe zodii (1) Horoscop 2013 (1) Horoscop 2014 (1) Horoscopul adevarului (1) Hote (1) Hristos (2) Hristosa a Înviat!Am auzit ca aveți o floare de udat? (1) huiduieli (1) Humor (1) hutulca (1) Hutuli (4) Huțulii din nordul Bucovinei (1) Hyundai Santa Fe (1) iacobeni (7) Iacobeni Maramures (1) iancu de hunedoara (1) iarna (4) Iarna care vine va fi cea mai geroasa iarna din ultimii 100 de ani (1) IARNA GREA IN LUNA MARTIE (1) iarna Suceava (1) iarna Suceava copaci rupti zapada (1) iarna Suceava localitati fara curent Suceava (1) Iarna vine în România înainte de Moş Nicolae (1) IARNĂ adevărată în Nordul țării (1) iartama (1) iasi (1) Iaşi (1) Iată cea mai controversată melodie din toate timpurile (1) Idiotul care se arunca in lacul inghetat (1) ieftin (1) Ierusalim (2) ii afecteaza pe romani (1) IIsus (2) ilegal (1) ilegal. (1) Ilhama (1) iluminatul (1) imagine (1) imaginea (1) imagini (6) imagini pentru desktop (1) imagini spectaculoase (1) imnul de stat (1) Imnul National (1) Imnul Național (1) imobil (1) Imperiul Austreac (1) impodobit (1) importante (1) impracticabil (1) In 2005 (1) in bucovina (1) in Bucovina (Video) (1) in Bucovina exista un monument care se numeste Cruce Betivilor (1) in fiecare zi la ora 12 (1) in lume (1) In Marea Britanie s-a descoperit un schelet de (1) in pericol. Cu ce eroare de securitate a aparut versiunea 16 (1) in piata agroalimentara din Campulung Moldovenesc (1) In premiera (1) In Romania (1) in strada (1) in trafic (1) in vederea echiparii corespunzatoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarna (1) incalzirea vremii (1) incediu (1) incendiu (1) Incendiu de la un coş de fum izbucnit la o casă din Cârlibaba (1) inchisoare (1) incurcatura (1) India (1) Industrializarea (1) Info Carlibaba (1) infocarlibaba (1) informatiata (1) informatici (1) informații (1) Ingerul pazitor exista?Cel mai controversat videoclip (1) inmatriculare (1) inmatriculate (1) Instrumentul fundaţional (1) Intermediarii (1) internet (3) Internet Explorer 9 (1) internet. (1) interpretare (1) intersectii (1) interzis (1) intonari. (1) inundatii (1) Inundaţii în zona de munte de judeţului Suceava (1) inventat la iasi (1) inventii romania (1) investitii (1) Inviere (1) Inviere. (1) Invitatii (1) ioan platon. (1) Iohannis (2) Ion Besoiu (1) ion si maria (1) IPS Pimen Suceveanul a colaborat cu Securitatea (1) ips teodosie (1) Istoria berii (1) istorică (1) Istoricul izvoarelor de apa minerala de la Vatra Dornei (1) istoricul zilei de 18 octombrie (1) Istorie (2) istorie. (1) Italia (1) iubesc România (1) Iuliana Tudor (1) izvoare (1) Izvoare termale (1) împădurire la Cârlibaba (1) În Franţa mersul pe bicicleta se plateşte (1) în sfârşit demarate (1) în TOP 20 al celor mai spectaculoase şosele din ţară (1) în Topul celor mai frumoase sate din România (1) În urma protestelor din Borsa (1) Întâlnire (1) între Moisei și Cârlibaba (1) Jale (1) jandarmi (1) Japonezul care i-a uimit chiar si pe cei de la Cartea Recordurilor (1) Japonia (1) Jean-Paul Mendy (1) Jennifer Lopez (1) Jocul Caprei (1) Jocul Mosilor (1) Jocul Ursului (1) Johannes Feuer (1) judecata (2) judecatoria (1) judet (1) Judete (1) Judetul Neamt (1) Judetul Suceava (1) judetul suceva (1) județ (1) JUDEŢUL (1) Julius Beill (1) Juratii de la Vocea Rusiei au sarit de pe scaunde cand au vazut cine canta (1) jurnalist (1) Jurnalisti (1) Justitie (1) Karlovy Vary (1) Kaspersky Lab (1) Klaus (1) Klaus Iohannis. (1) Koln (1) la Cârlibaba (2) la Ciocăneşti (1) la multi ani (4) LA MULTI ANI 2014! (1) la multiani (1) La MultiAni Romania (1) La muti ani Romania (1) La Palatul Parlamentului se fură pînă şi cablurile electrice (1) la Ţibău (1) la vot (1) Lagare de munca. (1) Laptopuri (1) led ful hd (1) legatura (1) Lege (1) Legea pădurilor pentru interesul a 38 de parlamentari (1) Legenda plutasilor de pe Bistrita (1) legi idioate (1) Legini poloneze (1) legislstie. (1) legiunile (1) Lemn (1) Lenovo IdeaPad S10-3t (1) Licitatie (1) Licitatii (1) Limburg (1) limonada (1) Lista firmelor Carlibaba (1) Lista substantelor care trebuie evitate (1) liste electorale. (1) litera de lege (1) Liviu Pop (1) Loc incredibil. (1) Loc magic (1) loc sfânt. (1) Localitate unica (1) localitati (1) localitati din suceava (1) localitați (1) localnici (1) localnicii (1) locomotor si cardiac (1) Locuinte (1) locuintele acestora (1) locul care trebuie vizitat! (Galerie Foto) (1) Locul de relaxare al printilor (1) locuri (1) Loteria Romina (1) Loto (1) Lovitură dură (1) Lucian Bute (1) Lucrari (3) Lucrările de reparare a dezastruosului drum Suceava - Maramureş (1) Lucruri uimitoare facute de oameni minunati(video) (1) Lukoil (1) Lukoil şi MOL. (1) lume huțula (1) lumina (1) Luminatia (1) lumină în suflet (1) Lumini (1) luna august. (1) lupte (1) luptele (1) Macel pe strazile din Kiev-Mesajul unei tinere curajoase curajoase care trebuie sa ajunga VIRAL(Galerie foto-video) (1) magazine (1) magi (1) MAI (1) mai civilizat ca în Moldova” (1) Maica Domnului (1) Malware-ul (1) mama primarului (1) mana adoua (1) Manastirea (1) Manastiri (1) mancare (2) manevre interzise (1) manifestare comemorativă (1) Manifestari. (1) manifestatii (1) MApN (1) maramurees (1) Maramures (11) Maramuresul (1) Marea alianță PSD-PRM (1) Marea Britanie (1) Marea Britanie. (1) marea schisma (1) Maria Theresia (1) MARIA UNGUREANU (1) Mario & Ema (1) Mario si Ema (1) mars (1) martor de bord (1) Marţi şi miercuri (1) Masin (1) masina (2) Masina care mearge singura(Video comic) (1) masina in stalp Suceava (1) masini (3) masivele din Bucovina (1) Masivul INEU Parcul national MUNTII RODNEI (1) masuri dure (1) Mayenne (1) Mazda 626 (1) Măcelarul Schweighofer (1) Mănăila (1) Mănăila. (2) mâine-n toată ţara" (1) medicament (1) melodie (1) Membrii grupului de evaluare Schengen (1) mercedes (1) Mergeti acasa de Craciun!Colinde (video) (1) Merkel anunţă finalul crizei şi debutul campaniei electorale (1) mesaj (1) Mesajul meu de Sfantul Pasti (1) meserii uitate (1) Mesopotamia (1) messenger (1) Mestecanis (1) Mestecanis. (1) Meteorologi (1) Meteorologie (1) meteorologii (1) METODA INEDITĂ de a afla dacă telefonul îţi este ascultat (1) Metri Cubi (1) mi-e dor (1) Mi-e dor de casă (1) mi-e dor de natura (1) Microsoft (1) Mihai Mărgineanu (1) Mii de pelerini (1) mijlocul acestei luni (1) militari (1) mimați (1) Mina (2) Mina de sulf. (1) mina oita (1) Mincare de Bucovina (1) Minerii (1) ministru (1) ministrul transpoartelor (1) ministrul transporturilor (1) minuni (1) Minunile (1) Minunile României – Mănăstirea Humor (1) minus 24 de grade (1) Minus 30 d3 grade (1) miraculoasele taine ale hribilor (1) miss (1) Missing You (1) Mita electorala va fi pedepsita (1) Mita la Carlibaba (1) mită primar (1) mită primărie (1) mobilizare. (1) mocanita (2) modernizare (2) Modernizare. (2) modernizarea (1) Modernizari DN18 (1) modernizari. (1) modernizate (1) Modificari (1) Modificari la Codul rutier incepand cu data de 8 august (1) Modificari privind examenul de obtinere a permisului de conducere propuse de MAI (1) Moise (1) Moisei (4) Moisei-Borsa-Carlibaba-Iacobeni. (1) Moisei-Carlibaba (1) Moisei-Cârlibaba. (1) Moisei+Iacobeni. (1) Moldova (1) Moldova şi Ardeal (1) Moldovenesc (1) Moldovita (1) moldovita. (1) Monitorizari (1) monitorul de dorna (1) Monitorul de Suceava (1) monument istoric (1) moped (1) Mormântul împăratului Caligula (1) mort (1) mortii (1) Mos Craciun (1) mos Ioan (1) mos nicolae (1) Motorina (1) Mozilla (1) Muammar Gaddafi (1) munca (1) munca la negru (1) MUNTE (2) Munti (1) muntii (1) Muntii Calimani (1) Muntii Rodnei (2) munți (1) Munţii Carpaţi (1) Munţii Maramuresului (1) Muzeul de istorie (1) muzica (1) MySpace (1) Naarghita românca renumită pentru talentul de interpretare a muzicii indiene s-a stins din viata (1) Naluci pe Bistrita (1) Narcis Iustin Ianău (1) nastasia (1) nasterea Domnului (1) National Geografic (1) national. (1) NATO (1) natura (1) naturale (2) naţionale (1) Nava italiană cu căpitan român (1) Navigatorii disparuți(film documentar despre viața plutasilor de pe cursul superior al Bistrței Aurii) (1) ne-am luat tara inapoi (1) Neamţ şi Maramureş (1) Neata prieteni Aici puteti vedea cea mai tare soferita -Video (1) Nebunul din Rusia -Video (1) Nemtii vor să investească (1) Nenfricata lume veche (1) Nepal (1) nepasare (1) nesimtirea voastra. (1) netograf (1) News Bucovina (1) Niciunde nu-i ca-n dulcea Bucovina! Se mandresc oamenii dintre Obcine cu tinutul lor de basm (1) Nicolae Ceaușescu (1) Ninge (1) Ninsoare şi vânt în toată ţara (1) Ninsoarea a adus din nou probleme în trafic (1) Ninsori (1) ninsori in tara (2) Nisipitu (1) Noaptea de Sanziene (1) noaptea dintre ani. (1) noi avem nevoie de Schengen mai lasa-ne cu vrajeala (1) noiembrie (1) Nomazi (1) nonstop (1) Nordul tarii sub zapada (1) Nostradamus (1) Nou atac cibernetic asupra instituţiilor din România (1) NOU!Angela Merkel va vizita Sibiul pentru sustinerea lui Klaus Iohannis (1) Noua benzină E10 (1) Noul An. (1) noul cod rutier (2) noul cod rutier. (1) nu sunt bani pentru brevet. (1) numar ascuns (1) Numărul etnicilor germani a scăzut (1) Nunta de aur in casa familiei Reiss (1) Nutu Fonta (2) O ADEVARATA SPERIETOARE DE TURISTI (1) O comună din Bistriţa-Năsăud a obţinut peste 400 de hectare de pădure în Şaru Dornei (1) O farsa geniala(video) (1) O lume ascunsa (1) O singură hartă și două Românii (1) o zi pentru lumina sufletelor (1) oameni (1) oameni in strada (1) oameni liberi (1) Oastea lui Irod (1) Obcina (1) Obcinele Bucovinei (1) Obcinele Bucovinei | bucovina | descopera bucovina | descopera frumusetile romaniei | Obcina Mestecăniş | Obcina Feredeului | Obcina Mare (1) obcinile bucovinei (1) Obcinile Bucovinei. (1) obiceiuri (5) Obiceiuri. (1) obligati (1) Observatorul Naţional din Brazilia (1) Ocoale (1) ocolit de turişti (1) ocolul silvic carlibaba (1) Ocolului Silvic Cârlibaba (2) octavian pungovshi. (1) octombrie (3) ocupantul rus (1) Ocuparea functiilor de director (1) odernizare (1) Odiseea Romanilor Uitati-Moldovenii din stânga Nistrului (1) oficial (2) Olanda (3) olandezii (1) olt (1) omagiu. (1) OMV Petrom (3) online (2) ONU (1) Opera11.01 (1) opreste jaful (1) oradea (1) oras (1) orase (2) organism (1) Orientul Mijlociu (1) orion (1) Ortodocși (1) Ortodoxă (1) Osama Bin Laden (1) ospitalitate (1) Ospitalitatea (1) Oualor incondeiate (1) Pace (1) padure (6) paduri (4) paduri. (1) padurile din Bucovina (1) padurile graniceresti (1) Padurile Romaniei (1) Pagina comunei carlibaba pe Facebook (1) Paine (1) Palatul Administrativ. (1) pamant de aur (1) pamant. (1) panificatie. (1) Pantelimon (1) papa benedict al XVI-lea (1) papa Francisc (1) Papa Francisc. (1) papa ioan paul al doi-lea (1) paradisul pierdut (1) parc (1) parcele (1) Parisul consideră că aderarea (1) parlament murdar (1) Parlamentari (1) parlamentari. (1) Parlamentul României (1) partener (1) partia schi schi campulung moldovenesc schi in carpati protest campulung finantare partie de schi (1) participanti (1) partidul (1) Partidul Romania Unita (1) paste (2) Paste fericit! (1) Paste in Bucovina (1) Pastele Catolic (2) Pastele Catolic. (1) pastrav (1) Pasul Prislop (1) pasul rotunda (1) Pasul Rotunda. (1) Pasul Tihuta (1) Pasul Tihuta (video) (1) Paștele catolic (1) patria calului huţul (1) Patriarhul Kiril (1) patru barbati (1) patru masini (1) Patru videoclipuri care fac senzatie pe Internet (1) Paul Brascanu (1) Pădurile (1) PC-ul tau (1) Pdure (1) pe 9 mai am aratat (1) pe hartie (1) pe Masivul Rarău (1) pe tărâmul Mănastirilor (1) Peisaj (1) peisaje (1) Peisaje de iarnă (1) Pelerinaj impresionant cu ocazia sarbatorii Adormirea Maicii Domnului si a hramului Bisericii Romano-Catolice din Cacica (1) pelerini (1) penali (1) pensiune (1) Pensiuni (1) pensiuni pentru turişti (1) pentru o multime de afectiuni. (1) pentru Presedintele Camerei Deputaţilor (1) pentru soferii cu bani (1) pentru voi (1) Perchezitie (1) Perchezitii (1) Performanțe mobile cu noul netbook (1) Perfrigens (1) pericol (1) Periculoase Raul (1) perioada (1) permis auto (1) Persoane ridicate în cadrul operaţiunii de la punctele de frontiere (1) peste hotare (1) petrol (1) Piesa (1) Pilda (1) pisicuț (1) pista naturala (1) pitoreasca (1) Plajă (1) plante medicinale (1) plângere (1) plugusor (1) pluta pe bistrita (1) Plutasi (1) plutasii (1) Plutasii si transportul lemnului pe Valea Bistritei (1) plutaşi pe Bistriţa (1) Plutăritul în zona Dornelor (1) Plute (2) Pod de gheata pe raul Bistrita (1) poet (1) Poetul Kubi WOHL de la Tibau (1) Poiana Stampei (2) Poienile de sub Munte (1) pojorata (2) politia de frontiera (1) politia romana (1) politia rutiera (1) politica (1) politica campanii (1) Politicieni (1) politicienii. (1) politicul (1) politie (2) politist (1) Politisti (2) Politistii romani au ajuns actori intr-un serial pe pe canalul de televiziune Discovery Chanel(Video) (1) Poliţia (1) poliția locală (1) Poliţişti şi vameşi (1) Polonezi (1) Polonia (1) pompieri (1) Ponta (3) ponta. (1) posirca (1) poți afla in numai 60 de secunde (1) Poveste (1) Povestea romanului care si-a cumparat satul natal (1) povesti (2) Povesti de iarna (1) povesti de succes (1) Povesti din Carlibaba (1) poze (1) poze cu gagici tari (1) Poze Haioase (1) prefectul de suceava (1) preferinte (1) preferinţele (1) premier (1) premii (1) preoti care ghicesc. (1) presa (1) presedinte (3) Presedintele ales (1) Press One (1) Președintele ales Klaus Iohannis. (1) preturile de lux (1) Prețul poliței obligatorii de asigurare și răspundere civilă auto s-a scumpit cu cel puțin 13% (1) prețuri (1) Previziuni (1) prezidentiale (1) prezidenţiabili. (1) prezidențiale. (1) prieteni (1) prim ministru (1) Prima Fabrică Bucovineană de Bere (1) primar (4) primar mită (1) primarie (1) primărie (1) Primăvara.iarnă autentică (1) Primăvară caldă (1) Primele actiuni de control a politiei rutiere vor incepe de astazi (1) Primul asasinat sindical (1) Primul Razboi Mondial (1) Primul sistem de filtrare dioxid de carbon din lume (1) Prins la volan (1) Prislop (2) privatizare (1) Priveliste de Basm (1) PRO TV (1) Probe scrise (1) producţie-record (1) produs (2) produse (1) Produse traditionale (1) prof (1) profesor (1) Profetii (1) profit de un miliard de dolari în acest an La Facebook (1) PROGNOZA PENTRU DOUĂ SĂPTĂMÂNI:VINE FRIGUL? (1) Program (2) proiect (1) proiect european (1) proiect modernizare. (1) proiectare (1) Proiecte (1) proiecte an 2017; dn 18 pod tisa; carlibaba sighetu marmației (1) Proiecte tehnice (1) promisiuni (1) promisiuni dn18 iacobeni-borsa (1) promovare (2) propria raspundere (1) proteste (3) protv (3) PRU (1) prunc (1) PSD (3) Psiune (1) public (1) publicul dornean (1) puciosu (1) puncte penalizare (1) Pune o intrebare si vei afla raspunsul (1) Pustiul de 4 ani care ar putea ajunge arma letala in adolescenta(Video) (1) PUSTNIC (1) Pustnicii din Munţii României (1) pustnicul Onufrie (1) Putna (2) Rac (1) Radarul pădurilor va fi lansat în 8 octombrie. Orice transport de lemn va putea fi verificat la 112 (1) Radauti (2) radio. (1) Radu (1) Rafinărie de Spirt Solomon Rudich (1) ramai fara permisul de conducere (1) Raniti (1) rarau (1) rares bogdan (1) rascumparare (1) raspuns (1) rau (1) rauri (1) razboi (2) razbuna (1) razbunare (1) razii in padurile din Suceava (1) război (1) râuri (1) RDS-RCS a introdus Digi Mobil Optim Nelimitat (1) Reabilitare (6) Reabilitarea Drumului National 18 a intrat in standby (1) reabilitari. (1) Reactia unui bebelus cand aude hitul Gangnam Style (1) realitatea tv (1) Recalcitranți (1) Reclama de sarbatori (1) Recoltare (1) recrutari (1) redescopera romania (2) Redescopera Ținutul Bucovinei (1) redusă (1) regiuni (1) REMEDII (1) remedii naturiste (1) Reni (1) reparatii (1) reparatii sau inlocuire (1) replica (1) reportaj (2) respect (1) resurse de saracie (1) retăiesc patimile (1) reteta simpla si gustoasa (1) Retete din Bucovina (1) Retrocedari (1) retrocedări (1) Rețete (1) reţinuţi în Vama Siret (1) Revolta (1) Revolta in Mărişel şi Măguri (1) Rezervaţia 12 Apostoli (1) reziliat (1) Rezultate (1) Risc de avalanșă în Munţii Rodnei (1) RISE Project (1) Rom şi Lichioruri (1) roman (1) romanesc (1) Romani (2) Romania (16) Romania e a ta! Nemtoaica din Maramures a carei vioara a impresionat la "Romanii au Talent" (1) Romania furata (1) Romania in topul celei mai bune destinatii de vacanta pentru anul 2015 (1) Romania sub nameti (1) romania te iubesc (3) Romania te iubesc. (1) Romania. (1) RomaniaTv.Net (1) romanii (3) Romanii au talent (1) romanii care au speriat Parisul (1) Romano-Catolica (1) român (1) Românca care invită străinii să cunoască România. Clipul care face mai mult decât orice brand de ţară VIDEO (1) români (1) Români! (1) România (5) România filmată de la înălțime pe acordurile muzicii lui Ciprian Porumbescu (1) România jefuită Pădurile României (1) România va intra în spaţiul Schengen în 2011 (1) România vândută. (1) României (2) ROMÂNII AU TALENT (1) ROMÂNII FAC HAZ DE NECAZ. (1) Romontana (1) Rompetrol (1) Romsilva ar vrea sa renunţe la administrarea Parcului Nţional Muţii Rodnei (1) Roscata de la vocea Americii (1) Rotunda (1) rovinieta (1) rucsac (1) Rusia (1) rusu bârgaului (1) Ruteni (1) S-a dat ordinul (1) S-a inventat telefonul inteligent capabil să măsoare pulsul utilizatorului (1) S-au alocat bani pentru reabilitarea Drumului Național 18 (1) s-au hotărât!Începe reabilitarea DN 18 (1) S-au inceput lucrarile de moderinizare a drumului naţional 29 Suceava - Botoşani (1) sa asigure tratamentul copiilor cu boli rare (1) Sa ne mai amuzam putin cu camera ascunsa (2) Salonul Auto (1) Salvamont şi Pompieri (1) Salvare (1) Salvatorii au scos trupurile victimelor din subteran (1) Sambata noaptea spre Duminica se trece la ora oficiala de iarna (1) Samsung va lansa Galaxy S IV luna viitoare (1) sanatate (1) Sancţiuni aspre în cazul unor blocaje în trafic la prima ninsoare (1) Sandra (1) Sangeorz Bai (1) Sanie (3) Sanzienele (1) Saptamâna Mare (1) Saptamina Mare (1) sarbatoare (3) sarbatori (2) Sarbatori in Bucovina. (1) Sarbatori. (1) Sarbatoriti Sfantul Paste in Bucovina(Video) (1) Sarul Dornei (1) sase sate (1) saseasca (1) sat muzeu (1) sate (2) sate de poveste (1) Sate iesite din istorie (1) Satul Bucovinean - case bucovinene traditionale restaurate (1) Satul din România în care tradiția este obligatorie prin lege (1) satul muzeu (1) sau nu? (1) Sâmbătă noaptea spre Duminică România trece la ora oficială de iarnă (1) Sânzienele sau Focul lui Ioan(Johannes-Feuer) (1) scandal (1) scandal in strada (1) Scena din Basic Instinct cu prim-ministrul Serbiei (1) Schengen (1) schibare (1) schibati ceva (1) schimari (1) schimba lumea. (1) schimbare (1) schimbari (1) Schwaben (1) Schweighofer (1) scornicesti (1) Scorpins (1) scriitor (1) scrisoare (1) scrutin (1) scrutin prezidentiale. (1) scurtmetraj (1) Se cauta bani europeni pentru reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei (1) se poate (1) se scumpeste carnea inainte de Sarbatorile de Iarna (1) Se vor demara anul acesta lucrarile de modernizare la DN18 (1) se vor relua lucrările de reabilitare pe DN18 (1) secerate fără milă (1) sectii de votare (1) secții de votare (1) Seful Consiliului Judetean Suceava a cerut rezilierea contractului cu israelienii de la Shapir pentru DN18 (1) Seful Consiliului Județean (1) Selectie cu imagini de primavara pe care le poti folosii ca si imagini de fundal (1) semnal (1) semnarea contractului (1) semne de circulatie (1) semne explicate (1) semneficatii (1) Semnificatii (1) Serbarile zapezii (3) Serbarile zăpezii la Vatra Dornei (1) Sesuri (1) Seva de mesteacan (1) sex feminin (1) Sf.Maria (1) Sfanta Sarbatoare (1) Sfanta Treime (1) Sfantul Nicolae (1) Shapir Structures (1) si in Romania (1) Sibiu (1) sibiu orase (1) Simulare (1) single (1) sinucidere (1) sinucis. (1) Sirop din muguri de brad sau molid (1) Sistemul (1) Site (1) Situri (1) Sivicultori (1) slavi (1) slujba (1) smart tv (1) SMS-ul unui medic fara scrupule (1) Soarta padurilor din Bucovina (1) SOC IN PARLAMENT (1) socant (2) sofer (1) sofer sofer baut carnet auto amenda amenzi soferi bauti (1) soferi (6) soferi. (1) soferita (1) Solca (1) Soldati polonezi cazuti la Carlibaba(istoric) (1) SOLUTIE ECOLOGICA PENTRU FOSE SEPTICE (1) Sony Vaio VPC-M13M1E/L (1) Sorin Tanase (1) soseaua de centura (1) sotia (1) Sound of Silence (1) Spania (1) Spectacole (1) speranțe (1) spioni (1) Spiridusi (1) Spirţ (1) sportive (1) spp (1) Stapanul (1) Starea dezastruasa a Drumului National 18 (1) statie hidrometrica (1) statiune (2) Statuia batausa (1) Statul este obligat (1) stațiune (1) stațiune. (1) steroizi (1) Stiati ca (1) Stiri (2) STIRI SUCEAVA (1) stirileprotv (1) StirileProTV.ro (1) Stirilor Pro Tv (1) stop (1) straie de sarbatoare (1) strainatate (3) Straini (2) straini. (1) strazi (1) străinătate (1) străini (1) SUA (2) succes (1) Suceava (32) Suceava accident Carlibaba (1) suceava bucovina ardeal tara dornelor vasile mucea radauti graiuri bucovinene (1) suceava bucovina moldova ocupatie cernauti imperiul habsburgic (1) suceava cajvana stejar cel mai batran stejar (1) suceava manastirea putna putna biserica de lemn putna cea mai veche biserica de lemn biserica de lemn legenda stefan cel mare dragos voda. (1) Suceava si Bistrita-Nasaud (1) Suceava soferita 18 ani accident (1) Suceava-Maramures (1) Suceava-Maramures. (1) Suceava. (6) Suceveni (1) suhard. (1) Sunet (1) suntem 9milioane (1) suparare (1) Super compilatie de o ora cu cele mai tari accidente(VIDEO) (1) Super mare talent de pictor (1) super tehnologie antiaccident (1) supraconsumul si egoismul uman (1) Surpriza pentru romani (1) Surpriza pentru șoferii care trebuie sa circule pe tronsonul de drum Moisei-Iacobeni (1) SURPRIZĂ (1) Surprizele produselor (1) sursa externa (1) suspendare permisul (1) șalate (1) Școli din zona Dornelor. (1) Și-au filmat propriul accident și l-au postat pe Internet (1) Șoferi (1) tabara bucșoaia. (1) taf (1) taiat ilegal (1) taiere de copaci (1) taieri ilegale (1) Taieri ilegale de paduri la granita dintre Bucovina si Maramures (1) tanar (1) tanti (1) Tara (1) Tara arde si Ponta ne minte (1) tara lui dorel (1) Taramul de basm al Bucovinei (1) Tarâm aparte (1) targul de Craciun. (1) Targuri de Craciun (1) tata (1) Taur (1) Taxa (1) Taxa auto se modifica din nou (1) Taxa de poluare (1) taxa de primainmatriculare (1) taxa pe internet (1) Taxi (1) tăietori de lemne (1) Târgul de Crăciun (1) te iubesc (1) te-a ars (1) te-a prins (1) telefonul la volan (1) teleorman (1) televizoare (1) Teo Larisa (1) Tepro Iași (1) termită a pădurilor (1) teroristi (1) Teroristul nr 1 (1) Test anti-stres la aeroport (1) test de viteza (1) tezaur popular (1) The Soviet Story Povestea sovietelor (1) tigari (2) tihuta (1) timisoara (1) timisoreni (1) tinut in sertar (1) Tinuturi (1) tirg (1) Toamna (1) Toate drumurile (1) tocanita de bureti cu smantana... (1) Tocăniță de hribi ca în Bucovina (1) Tochitura din Bucovina (1) Top (1) top 10 (1) Top 2015 (1) Top 90 music (1) toples (1) Topul celor mai traznite costume de Halloween (1) TORINO (1) Toshiba NB250-101 (1) Toti soferii care nu isi vor plati amenzile li se vor suspenda permisele de conducere (1) traditie (2) traditii (5) Traditii de Craciun (1) Tradiţii (1) Tradiții culturale si culinare (1) Tradiționale (1) Trafic (1) Trafic dificil din cauza zăpezii pe mai multe drumuri naţionale (1) trafic. (1) tragedie (2) Traian Basescu viziteaza Moldova (1) Transfăgărăşanul (1) transilvania (1) transilvania romania peter hurley civilizatie rurala autentica civilizatie rurala scrisoare cataclism nedreptate istorie micii producatori comisar european comisar european pentru agricultura. (1) Translator Roman Englez (1) transport ilegal de tigari (1) transport lemn (1) transrarau drumul comorilor moldova bistrita suceava (1) Traseu (1) Traseul dintre Bucovina si Ardeal (1) tratament anemie (1) tratamente (1) trditii (1) Trei clipuri care au facut senzatie pe internet in 2012 (1) Trei romani in primii 10 la etapa finala a Cupei Natiunilor (1) tren mocanita gorj apuseni viseu de sus tren (1) trenuri intarziate Suceava iarna Suceava (1) Trimis in judecata (1) trimite mai departe. (1) Trimiteti SMS-uri gratuit in retelele de telefonie mobila Orange (1) tronsonul de drum Ciocanești-Cârlibaba (1) trucaj sau realitate?(Video) (1) trupe antitero (1) Turcescu (1) turism (3) Turist francez.. (1) Turisti (6) turul doi (1) turul unu si turul doi (1) Țibau-un munte necunoscut (1) țipțeri (1) ultima ora (1) ultima saptamina (1) Ultimul plutas (1) umor romanesc (1) UN AN FĂRĂ PERMIS PENTRU SOFERII ŞOFERII AGRESIVI (1) Un bărbat s-a filmat în timp ce trenul trecea peste el (1) Un documentar necunoscut până acum. România care i-a cucerit pe britanic (1) Un gand bun. (1) Un hot a fost indopat cu Viagra si folosit ca sclav sexual (1) Un mare nebun (1) Un nou album Roxette (1) Un nou drum montan inaugurat în Români (1) Un pusti de numai 5 ani manevreaza o vola imensa (1) Un tir scăpat de sub control s-a izbit în restaurantul "La Popasul Baciului" (1) Unde s-a vrut s-a putut (1) ungaria (1) UNIREA PRINCIPATELOR (1) Uniunea crestin-democrata (1) uniunea europeana. (1) Uniunea Europeană (1) Uniunea polonezilor (1) Universitatea Michigan (1) Unul dintre cele mai celebre motoare de căutare pe internet din anii ’90 (1) urania (2) Uraniu. (1) urare. (1) Urari (1) Urari de bine si multa sanatate tuturor crediciosilor Catolici (1) uritenie. (1) Urs (1) Urss (1) usor de preparat. (1) utile (1) Utilizatorii (1) Va doresc un an bun (1) va fi închis. (1) va mai aduceti aminte de copilarie? (1) Va mai amintiti de excentricul tobosar (1) Vacanță (1) Valcele (1) valea bistriței aurii. (1) Valea Chioarului (1) valea tibaului (1) VALENTINE S DAY (1) valeputna (1) Vamesii spagari (1) vampir" (1) vanzari. (1) vara (1) vara. (1) Varsovia (1) vasile andriciuc (1) vaslui (1) Vast Resources (1) Vast Resources complex metalurgic (1) Vast Resurces. (1) Vasul italian (1) Vatican (1) Vatra Dornei (11) Vatra Dornei Live. (1) vatra dornei. (3) Vânt (1) vânzătorul de etnici germani! (1) vecini. (1) vedeta pe internet (1) Vedeti aici ce apatit un barbat dupa ce s-a cazat inr-un hotel (1) Vedeti aici cea mai tare farsa de Halloween (1) verifica (1) Verifica rovinieta de drum online (1) verifică la 112 dacă este legal!(Video) (1) Verifică OFICIAL viteza internetului cu Netograf (1) versiunea7 (1) versuri (3) vesti bune (1) vesti bune pentru soferi (1) vesti bune. (1) Vestigii (1) Vești rele pentru DN18 (1) Vezi cea mai tare farsa la plaja (1) vezi procesul complect (1) viata de munte (1) Viata salbatica din muntii Bucovinei (1) Vicovu de Jos (1) Victor Ponta (1) video (4) video art (1) video special (1) video tare de tot merita vazut (1) VIDEO. (2) videoclip (5) Vietnam (1) Viflaimul (1) viitorul tarii (1) Vimetco (1) vin (1) VINDECARE. (1) vindecari (1) vindeți si biserici si morminte (1) Vinerea mare (1) Vint puternic (1) vioara (1) Violenta (1) Virgil Săhlenu (1) virus nou care ataca reteaua de socializare facebook (1) virusi (1) vitalitate (1) vitamina C (1) viyitatori noul an (1) Vizitati Castelul Dracula - Pasul Tihuta - 37 km de Vatra Dornei (1) vizitatori si abonati (1) viziune (1) Vodafone sau Cosmote (1) voivod al transilvaniei. (1) Volkswagen (2) Volkswagen a vindut cu 4 (1) Volvo (1) Voronet (1) vot (1) votanți (1) voturi (2) vreau garsonieră că mă c.c în căldare (1) vreme rea (1) Vremea in Cârlibaba (1) Vremea se raceste accentuat in urmatorul interval (1) Weekend cu zăpadă (1) WhatsApp (1) WhatsApp Web (1) Xplorio.ro (1) Yahoo Messenger in limba Romana (1) Youtube (1) zamca (1) Zapada (3) zapada. (1) zeci de arbori (1) zeitgeist (1) Zilele Municipiului Vatra Dornei 2013 (1) ziu anationala (1) Ziua armatei sărbătorită odata cu ziua Regelui Mihai I (1) ziua barbatului (1) Ziua de 17 ocombrie (1) Ziua drapelului romanesc zi de doliu national (1) Ziua internationala eradicarii saraciei (1) Zmeura si rugaciuni. (1) Zodia potrivita. (1) Zodiac 2014 (1) Zodii (2) zona de munte (1) zona montana. (1) zone rurale. (1) zootehnie (1)